Articol de Sebastian Culea, Adrian Jitea - Publicat joi, 28 noiembrie 2024, 12:07 / Actualizat joi, 28 noiembrie 2024 12:07
Fosta golgheteră a naționalei la Jocurile Olimpice din 2008, Ramona Farcău, a vorbit cu reporterii GSP înaintea Europeanului din Ungaria: poziție virulentă la adresa federației vizavi de tocarea banilor publici, ce crede vizavi de retragerile Cristinei Neagu și Elizei Buceschi, handbaliste încă în activitate, și de ce n-ar mai funcționa metodele lui Gheorghe Tadici azi.
- România debutează vineri, la ora 19:00, împotriva Cehiei.
- Gazeta Sporturilor are 2 jurnaliști trimiși în Ungaria, pe Adrian Jitea și Sebastian Culea, care vor transmite cele mai importante informații despre echipa națională de handbal feminin.
Ramona Farcău a cucerit 10 titluri în Liga Națională, 3 Cupe ale României și 2 Supercupe. Pe plan internațional, a câștigat Cupa Cupelor EHF (2007) și Trofeul Campionilor EHF (2007), atingând finala Ligii Campionilor EHF în 2010 și alte trei semifinale. Palmaresul o plasează printre cele mai valoroase jucătoare din handbalul românesc.
- În primul rând, vă mulțumim pentru interviu! Ce mai faceți? Cum e să lucrați cu copiii?
- Este solicitant, dar plăcut și motivant. Pot spune că nu doar lucrez cu copii, ci muncesc în același timp la reconstrucția handbalului românesc. Am luat-o de jos, de la minihandbal, și am ajuns, în aproape șapte ani, la nivelul categoriei Juniori 1. Este multă energie pusă în joc, mult timp consumat, dar sunt fericită că, prin tot ceea ce facem la clubul Olympic, de fapt, dăm o șansă tinerilor să facă ceea ce le place, îi ajutăm să își urmeze visul și, implicit, contribuim la dezvoltarea handbalului românesc. România are nevoie de proiecte solide, pornite de la bază, de jos, acolo unde se pune orice fundație sănătoasă.
- Cum trăiți meciurile actualei echipe naționale? Când evoluați dvs, România se număra printre favorite la câștigarea turneului. Acum România are șanse infime - cotă 101 la European. Ce s-a întâmplat?
- Așa cum trăiesc fiecare meci al naționalei, din momentul în care m-am retras: cu speranță și regrete totodată că ne îndepărtăm tot mai mult de nivelul la care era România când eram în teren. Personal, nu mă interesează aceste cote. Îmi doresc, chiar dacă șansele de a ajunge într-o fază superioară a competiției sunt destul de mici, să văd o echipă națională care are curaj, joacă în viteză și fără complexe. Indiferent de rezultat, dacă vom vedea elemente dătătoare de speranță, vom privi cu optimism spre viitor, însemnând că putem crește o nouă generație de excepție. Fetele trebuie să meargă cu încredere, să se bucure de fiecare minut de joc la acest nivel și să dea tot ce au mai bun. Ce o ieși vedem la final. Să joace fără presiune, asta e important. Lumea le susține, acceptăm că pornesc la drum fără experiență la nivel mare și nu au motive să joace cu trac. Toată țara le va ține pumnii strânși și toată lumea va trăi cu emoție meciurile naționalei.
Ramona Farcău: „Suntem departe de elita handbalului”
- Cum mai poate ajunge România vicecampioană mondială? La ce ar fi de lucrat ca handbalul românesc să se îmbunătățească?
- Până să ne gândim cum ajunge România vicecampioană mondială, haideți să ne gândim cum ajunge în primele 10, apoi în primele 8, apoi în primele 4 și tot așa. Suntem atât de departe de elita handbalului, din toate punctele de vedere, încât ar trebui să începem să reconstruim sănătos, de jos, de la nivelul copiilor și juniorilor. Acolo este fundația, care, în prezent, este din ce în ce mai șubredă.
- Și asta de ce?
- Nu avem infrastructură, aria de selecție este tot mai restrânsă, sistemul competițional nu dispune de o organizare sănătoasă, iar conducerea federației nici până acum nu a pus la dispoziție cluburilor de juniori o metodologie națională unitară. Avem regulamente strâmbe, iar noi visăm la statutul de vicecampioană mondială? Până nu facem primul pas, acela de a construi de la nivelul de jos, nu văd cum am putea spera la o revenire în elita handbalului. Dacă privim doar la vârful de iceberg, la Liga Florilor și Liga Zimbrilor, ar trebui să dăm șanse sportivilor români să evolueze în campionatul intern.
- Vedeți jucătoare tinere de perspectivă?
- Da, sunt multe jucătoare tinere, cu calitate, de la care avem așteptări. Aș începe cu Alisia Boiciuc, care este o jucătoare fabuloasă, ce dă un randament excelent la Corona, surpriza Ligii Florilor. Și nu este întâmplătoare evoluția Alisiei, având toate șansele să ajungă o jucătoare mare. Le-aș mai menționa pe Rebeca Necula, Ștefania Stoica, Alisia Gogîrlă și Corina Lupei. Dar ca să progreseze, este necesar să li se dea minute de joc, așa cum se întâmplă cu Alisia Boiciuc. Dacă avem grijă de aceste fete, urmate de valul venit din spate, de la tineret, avem șanse să ne bucurăm de rezultate peste câțiva ani. Altfel vom mai irosi câteva generații și ne vom lamenta inutil. Consider că suntem în punctul în care toată lumea handbalului trebuie să lucreze pentru a ridica acest sport. Doar așa mai putem mișca lucrurile. Este necesar să vină un moment zero în handbalul românesc, în care să așezăm lucrurile pe drumul normalității. Apoi putem avea speranțe de mai bine.
- Care sunt punctele forte și care sunt punctele slabe ale actualei selecționate?
- La puncte forte aș trece entuziasmul tinereții, dorința de împlinire, ambiția de a demonstra și mândria de a reprezenta România la un asemenea nivel. Este un sentiment unic, de care tinerele jucătoare trebuie să se bucure. La puncte slabe, aș menționa lipsa de experiență, lipsa de coeziune – echipa națională trecând printr-o perioadă de reconstrucție –, lipsa meciurilor, majoritatea fetelor neavând minute de joc în campionatul intern. Aș mai menționa tensiunile și conflictele din ultima vreme, fiind de notorietate problemele dintre selecționer și anumite jucătoare care nu fac parte din lot.
„E un an de când Neagu s-a retras, ce am pus în loc?”
- Cum vi se par deciziile luate de Cristina Neagu și Buceschi, care au decis să se retragă deși sunt încă în activitate?
- Cristina a ajuns la vârsta la care probabil a considerat că este momentul să facă un pas în spate, definitiv. Știm că și-a dorit enorm să câștige ceva notabil cu naționala României, nu a reușit, iar faptul că naționala este în prezent formată în majoritate din tinere, neavând perspectiva de a se califica printre primele trei echipe din lume, probabil că a determinat-o să continue doar la echipa de club. Decizia trebuie respectată, iar noi să îi mulțumim pentru lucrurile bune pe care le-a făcut pentru handbalul românesc. Totuși, este un an de când Cristina s-a retras. Ce am pus în loc? Ce jucătoare am pregătit încă de acum 4-5 ani, știind că va veni și momentul retragerii Cristinei? De ce nu am reușit să avem soluția pregătită pentru acest moment? Sunt doar câteva întrebări pertinente la care ar trebui să răspundă actualul și fostul selecționer.
- Iar la Eliza?
- În cazul Elizei, motivele au fost altele. Din ce am înțeles, aceasta a fost dezamăgită de modul în care a fost tratată de staff-ul tehnic al naționalei. Acolo e multă emoție și este clar că a fost mai mult o decizie emoțională. Nu sunt în măsură să comentez decizia Elizei. Știu doar că România avea mare nevoie de ea, mai ales în contextul reconstrucției. Dar, cine știe, poate selecționerul Florentin Pera are un as în mânecă sau o baghetă magică și va face minuni la acest European, producând surprize la care nu se gândea nimeni.
„Tadici era dur, dar, la ce viteză aveam, era greu să se apropie de mine”
- România a obținut locul 2 la CM din 2005 cu domnul Tadici antrenor. Este de notorietate că experimentatul antrenor are un limbaj foarte dur și nu doar o dată a recurs chiar la corecții fizice pe timpul time-out-urilor. Nu e neapărat un secret că mai demult antrenorii recurgeau des la astfel de metode. Ați trecut în cariera dumneavoastră, punctual, prin astfel de practici? Cum credeți că v-au marcat?
- Stilul de conducere dur, autoritar, cu tente agresive definea lumea sportului în urmă cu zeci de ani. Între timp, lucrurile s-au schimbat pentru că societatea s-a schimbat. Când eram copil, antrenorul te certa, urla, te critica și, dacă nu îți vedeai de treabă, mai aplica și alte metode de corecție și te trimitea acasă. Acasă te aștepta alt scandal, părinții te mustrau că nu te ridici la înălțimea așteptărilor, te certau și îți tăiau din puținele beneficii pe care copiii din generația mea le aveau. Sportul însemna pentru mulți șansa ieșirii din anonimat, reprezentând o opțiune serioasă în carieră. În acea perioadă, dacă îți pierdeai locul într-o echipă, era o pedeapsă grea, poate chiar o umilință.
- Și azi?
- Azi, lucrurile s-au schimbat. Tinerii nu mai au aceeași disponibilitate de a face eforturi și sacrificii. Dacă nu mai sunt primiți la sport, deschid imediat laptopul sau telefonul și se conectează la platforme de socializare sau joacă jocuri online. Totodată, metodele dure de pregătire și educare aplicate în trecut nu ar mai da rezultate azi. Tinerii, având mult mai multe opțiuni de petrecere a timpului liber și acces la informații, cultivă principiul „important este să fac ceea ce îmi place” și imediat renunță când dau de greu. Despre abuzuri fizice, verbale și emoționale nici nu mai poate fi vorba.
- Dar, punctual, cu domnul Tadici?
- Revenind la domnul Tadici, într-adevăr era dur, dar acea abordare, la momentul respectiv, a adus cele mai bune rezultate din istoria handbalului românesc modern. Dacă îmi este permisă o paralelă, l-aș compara cu domnul Bellu de la gimnastică. Fără disciplină și principii stricte nu ai cum să reușești să faci performanță în sport. Deși am avut parte de antrenamente extrem de dure și metode pedagogice adaptate vremurilor respective, am știut să mă concentrez pe obiective, mi-am văzut interesul, m-am antrenat mereu la limită și mi-am dorit să fiu mereu cea mai bună. La toate antrenamentele dădeam maximum pentru a fi în formă la meciuri și credeți-mă că antrenamentele de azi nu sunt nici la 60% din ce a trăit generația mea. Așa erau vremurile. Dar poate că tocmai asta ne-a ajutat să ajungem la nivelul la care am ajuns. Totuși, în ciuda stilului dur, nu am fost afectată de metodele domnului Tadici. Bine, glumind, la ce viteză aveam, i-ar fi fost imposibil să se apropie de mine.
„Risipa banilor publici? M-aș retrage din respect pentru contribuabili. Asta face rău handbalului românesc”
- Liga Florilor e o competiție în care se plătesc printre cele mai mari salarii din lume. Activează în România jucătoare foarte bune. Care credeți că e efectul asupra naționalei României?
- Din punctul meu de vedere, strategia afectează dezvoltarea handbalului românesc, chiar dacă prima impresie este că prezența tuturor acestor jucătoare străine crește nivelul și spectaculozitatea Ligii Florilor. În esență, acest aspect face rău handbalului românesc. În primul rând, de 10 ani cred că prin valoarea salariilor alocate jucătoarelor străine au fost scoși din țară peste 100 de milioane de euro. Și ce a primit în schimb handbalul românesc? Un trofeu Champions League, în 2016. Cam puțin pentru o asemenea risipă din banul public. Dacă aș fi managerul unui club finanțat din bani publici care are buget anual de 3-4 milioane de euro și aș rata obiectivul, oricare ar fi acesta, m-aș retrage din respect pentru cei care finanțează handbalul, respectiv contribuabilii. Ce am putea face cu 100 milioane de euro? Săli pentru copiii noștri, academii și proiecte clădite sănătos. Am putea da șansa unor jucătoare române, de calitate, să joace, chiar dacă la început, vreo 2-3 ani, campionatul poate ar pierde din spectaculozitate, dar ar câștiga viitorul handbalului românesc. Uitați-vă: de vreo 6-7 ani a început declinul. Dacă am fi luat această măsură acum 7 ani, azi am fi fost o forță în handbalul mondial, am fi contat și am fi impus respect în elită. Așa nu suntem nicăieri, nici cu lotul național și curând nu vom mai fi nici cu echipele de club. Ne lăudăm cu 3 echipe în Champions League, iar naționala e formată din jucătoare care nu prind minute în campionatul intern. Cred că o limitare a fondului de salarii din bani publici ar așeza lucrurile pe făgașul normal. Sunt sume de-a dreptul obraznice, ce nu ar trebui susținute din bani publici, în condițiile în care aceștia sunt scoși din țară, fără a ne alege cu nimic de pe urma cheltuirii lor.
- De ce vă e cel mai dor din cariera de jucătoare?
- De meciuri, de adrenalină, de ziua meciului, cu toate ritualurile, de programul de sportiv, de tensiunea premergătoare meciului și de publicul de la Vâlcea și de cel care încuraja naționala României. Era ceva fantastic. Parcă handbalul era altfel, lumea handbalului era mai unită, mai puternică și transmitea altă energie. Mi-e dor de echipa națională, de imn, de toate bucuriile trăite pe teren. Mereu le spun sportivilor mei, de la Olympic, să se bucure de handbal, să trăiască toate aceste clipe la intensitate maximă și să dea totul, să pună suflet, pentru că timpul trece și bucuriile momentului vor deveni simple amintiri.
- Care a fost cel mai frumos moment ca handbalistă? Aveți vreun regret?
- Am avut satisfacții enorme, pe care îmi doresc și generația tânără să aibă prilejul de a le trăi: de la campionate câștigate, meciuri în Champions League, titlul de golgheter al Jocurilor Olimpice sau cel de vicecampioană mondială. Au fost momente când cei din generația mea considerau că pierderea finalei Campionatului Mondial sau a finalei Champions League ar trebui trecute la capitolul „regrete”.
- Și?
- Complet neadevărat! Chiar dacă am pierdut două finale la cel mai înalt nivel, îmi dau seama că am fost binecuvântată că am avut șansa ca, împreună cu colegele mele, să evoluăm la acel nivel. Când va mai fi România la nivelul acela? Să fie prezentă în finala Champions League, a Campionatului Mondial, să aibă golgheter la Jocurile Olimpice, la Mondial sau European și să aibă jucătoare selecționate în ALL STARS TEAM-ul unui turneu final? Îmi doresc enorm să revăd România la acest nivel. Pentru asta muncesc zi de zi cu generația tânără, pentru a avea șansa de a-i reda ROMÂNIEI strălucirea, prin rezultatele muncii lor.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat