Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 20 aprilie 2021 20:39 / Actualizat marti, 20 aprilie 2021 20:46
Dat afară de Muntenegru, după ce i-a calificat la Jocurile Olimpice, danezul Kim Rasmussen și-a găsit repede echipă. Va prelua Gloria Bistrița din vară, dar are obiective greu de atins.
Gloria Bistrița a anunțat antrenorul pentru sezonul viitor. Este vorba de danezul Kim Rasmussen, cel care se întoarce în România. Danezul de 48 de ani a mai antrenat CSM București exact în sezonul în care campioana României de atunci câștiga Liga Campionilor, 2015-2016.
Kim Rasmussen, antrenor la Bistrița
Tehnicianul a preluat apoi naționala Ungariei, dar nu a avut prea multe reușite. A terminat pe locul 15 la CM 2017, locul 14 la CM 2019 și locul 7 la CE 2018. Învins de România la Mondialul din 2019, Rasmussen a făcut apoi declarații jignitoare la adresa arbitrajului și a fost imediat demis!
Înainte de Euro 2020, a preluat prima reprezentativă a Muntenegrului, cu obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice. A fost învins din nou de România, dar Muntenegru a obținut biletele pentru JO de la Tokyo, împreună cu Norvegia. Chiar și așa, lui Kim Rasmussen nu i s-a prelungit contractul de Federația Muntenegreană de Handbal, fiind preferată Bojana Popovici.
Obiectiv: Locurile 1-3 în 2022, titlul în 2023
În cele din urmă, Kim Rasmussen a preluat Gloria Bistrița, echipă pe care o va antrena din vară.
„Aștept cu nerăbdare să mă alătur clubului. E un proiect interesant. Liga românească va fi extrem de grea sezonul viitor, cu multe echipe ce se vor lupta pentru primele locuri. Îmi plac aceste provocări, va fi foarte interesant. Atunci când echipa va juca la capacitate maximă voi fi foarte bucuros, are o apărare puternică, portari buni, contraatacuri rapide, îmi dau siguranța că lucrurile pe care le pregătim funcționează. Handbalul oferă atât de multe emoții, iubesc aceste senzații. Abia aștept să fac cunoștință cu publicul bistrițean”, a declarat Kim Rasmussen pentru site-ul Gloriei Bistrița.
În cariera sa, Kim a mai antrenat naționala Poloniei, cu care a ajuns în semifinalele Mondialului din 2013, dar și campioana Poloniei, MKS Lublin.
Danezul va avea obiective extrem de îndrăznețe la Bistrița. Va trebui ca echipa să termine în primele trei locuri în Liga Florilor în sezonul următor, iar în 2013 să câștige titlul național!
Se știu și jucătoarele care vin la Bistrița
Gloria Bistrița a acontat deja câteva jucătoare pentru sezonul viitor. Vor ajunge la Bistrița Laura Moisă (CSM București), Sonia Seraficeanu și Jovana Kovacevici (Minaur Baia Mare), Meike Schmelzer (Thuringer) și Ana Maria Iuganu (Gloria Bistrița).
Citește și alte știri din handbal:
Rapid a mai anunțat două transferuri: Denisa Dedu și Gabi Perianu vor juca în vișiniu