Articol de Andrei Crăiţoiu, Iosif Popescu (video) - Publicat marti, 15 august 2023 13:00 / Actualizat marti, 15 august 2023 13:08
Mariana Târcă (60 de ani) s-a întors în sală și se ocupă de coordonarea tuturor secțiilor de copii și junori de la Transilvania Brașov, la 4 ani distanță de la scandalul de dopaj de la Corona. Una dintre cele mai mari handbaliste pe care le-a dat România, deținătoare a recordului all-time de la echipa națională (355 de meciuri și 2.043 de goluri), Târcă spune, într-un interviu-eveniment acordat Gazetei Sporturilor, că există foarte multă dezbinare în handbalul autohton și că se mizează prea mult pe jucătoare din străinătate.
- Mariana Târcă și marele său regret: "Iubim mai mult ce vedem pe-afară"
- Marea dorință a antrenoarei Târcă: "Să nu mai trăim într-un jucător"
- Târcă și scandalul de dopaj de la Corona: "Jignite, umilite, fiind nevinovate"
- "Aruncăm banii pe prea multe jucătoare străine, iar româncele freacă banca!"
- Cum a început povestea, din ce familie făcea parte și cum arată viața la țară
- Cheia succesului în sport: "Odată cu pasiunea vin și performanțele"
- De la Bacău la Rm. Vâlcea. Transfer cu intervenția familiei Ceaușescu
- Dezbatere la zi: "Jucătoarele române sunt date la o parte"
- Cum a fost viața în Croația: "Găseam mormane de buchete de flori"
- Cât de corectă e percepția? "Femeia pornește cu un handicap foarte mare"
- Doamna Târcă, după patru ani și o pauză forțată v-ați întors tot în handbal.
- N-a fost o decizie forțată, ci una pe care eu am luat-o în urma dezamăgirilor trăite. Am simțit că nu mă mai regăsesc în fenomen. Au trecut patru ani și m-am întors să lucrez cu copiii, unde-mi place foarte mult.
- E mult mai greu cu cei mici decât cu senioarele?
- Este greu, este foarte greu și nimeni nu apreciază munca de la copii și juniori. Este extrem de greu să reușești să le implementezi tot ce înseamnă tehnică individuală, tactică de joc și dorința de a fi cel mai bun, luptător. În ziua de azi, copiii nu mai sunt conectați așa cum am fost noi în vremurile trecute, neavând alte oportunițăți. Acum au o grămadă de alte deschideri, iar handbalul nu mai este o alegere.
Mariana Târcă și marele său regret: „Iubim mai mult ce vedem pe-afară"
- Sunteți coordonatorul loturilor de la Transilvania Brașov. Mai vine ceva din spate?
- Dacă ne-am organiza... Este o muncă titanică, dar, din păcate, chiar dacă multă lume spune că le trebuie copiilor niște modele, modelele nu ajută cu nimic. Se vede clar, când fac trecerea de la juniorat la seniorat ele nu se regăsesc nicăieri. Noi în loc să ne iubim pe noi, din păcate, iubim mai mult ce vedem pe-afară.
- Vă referiți la importul de jucătoare străine.
- Mă refer la faptul că tot ce vedem pe-afară este extraordinar, dar ce-avem în interior nu este ceea ce trebuie. Eu spun cu toată tăria și cu toată convingerea că noi, ca nație, suntem un popor foarte inteligent. Se și vede, de multe ori facem lucruri senzaționale, pe care nu le pot face alte nații.
- Îmi puteți spune...
- Noi nu știm să ne scoatem în evidență ceea ce avem mai bun. Ăsta e regretul meu! Acesta a fost și unul dintre motivele care m-au făcut să mă dau un pic deoparte. Toți ne dorim o echipă națională, dar nu facem nimic ca să avem o echipă puternică. Jucătoare de valoare mai cresc la aria pe care o avem în handbalul juvenil. Dar nu le apreciem la adevărata valoare.
„Să nu mai trăim într-un jucător"
- Cum vi se pare situația handbalului românesc?
- Una foarte dezbinată! Nu mă regăsesc. Cu foarte multe răutăți. Nu știm să ne adunăm, să strângem rândurile. Noi credem fiecare în parte că stăpânim adevărul absolut. Nu ne dăm seama că ne-am îndepărtat de ceea ce eram odată.
- Credeți că problema aceasta...
- O secundă! Nu ne dăm seama că nu mai suntem oameni! Suntem niște hiene care abia așteaptă să facă tot posibilul să-i fie rău celuilalt.
- V-ați vedea vreodată în fruntea handbalului românesc?
- Să știți că m-am gândit foarte mult, dar nu poți să schimbi o mentalitate deja existentă, "ăștia suntem noi". Doar dacă ai o echipă foarte puternică, cu oameni profesioniști care au aceleași principii ca și tine.
- Doar atât?
- Și să ai puterea să nu te lași distras, să folosesc cuvântul ăsta, de la ceea ce ți-ai propus. Plus condiții pentru loturile naționale, selecțiile să fie corecte! Jucătorii cei mai în formă să fie în echipa națională, să reușim să creăm o echipă națională unită, puternică. Să nu mai trăim într-un jucător sau doi, să trăim ca echipă.
Târcă și scandalul de dopaj de la Corona: „Jignite, umilite, fiind nevinovate"
- Sportul românesc îl vedeți pe tobogan și pe el?
- Daaaa! Păi, uitați-vă statistic unde ne regăsim la nivel de nații. Se vede clar unde am ajuns.
- Cât de mult v-a durut scandalul de dopaj de la Corona?
- Pffff! Ăla a pus capac... M-am trezit într-o situație din care nu făceam parte. Și, paradoxal, implicat a fost și copilul meu. Sau afectat foarte grav. Poate multă lume nu realizează ceea ce s-a întâmplat cu această echipă în momentul respectiv.
- Pe scurt, mai multe jucătoare au fost acuzate și suspendate pentru că ar fi apelat la terapia cu laser intravenos, metodă interzisă de WADA.
- M-a durut foarte tare. Au fost jignite, umilite, fiind nevinovate. Au fost obligate prin contract, ele trebuie să facă ceea ce le propune clubul. După ce s-a întâmplat, asta m-a durut cel mai tare, nu s-au mai interesat de soarta lor. Să nu faci minimum pentru ele. Să le abandonezi efectiv!
Printre ele erau sportive care-și întrețineau familia, aveau credite la bancă. N-a mai interesat pe absolut nimeni ce s-a întâmplat cu ele
Mariana Târcă
- Credeți că a fost ceva voit atunci?
- Nu știu dacă a fost voit și nici nu mai vreau să mă uit în urmă. Poate a fost o greșeală. Nu vreau să-mi mai amintesc prin ce traumă am trecut eu, dar ele... Pentru ele a fost extrem de dur, fiindcă dacă se mai întâmplă să ajungă într-o asemenea situație sunt excluse din viața sportivă. Și nu au absolut nicio vină. A fost o echipă extrem de frumoasă care a fost terminată pe o prostie. Eu vreau să-i spun prostie.
14titluri de campioană are Mariana Târcă: 3 cu Ştiinţa Bacău, 5 cu Oltchim Rm. Vâlcea şi 6 cu Podravka Koprivnica. De 8 ori câştigătoare a Cupei României, de 6 ori a Cupei Croaţiei. Câştigătoare a Ligii Campionilor Europeni şi a Supercupei Europei în 1996, cu Podravka Koprivnica
Istoria scandalului de dopaj de la Corona Brașov
CONTEXT: În noiembrie 2019, Gazeta Sporturilor dezvăluia în exclusivitate că lotul Coronei Brașov este suspectat de DOPAJ de ANAD. Nu mai puțin de 16 jucătoare făceau laserterapia intravenoasă la o clinică din Brașov. După toate audierile și probele prezente la dosar, Comisia a stabilit următoarele pedepse:
- un an și trei luni suspendare pentru Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu;
- un an și patru luni suspendare pentru Ana Maria Lopătaru, Eliza Buceschi, Daria Bucur, Natasha Nolevska, Elaine Gomez și Ivona Pavicevici;
- un an și opt luni de suspendare pentru Andreia Ciuciulete, Oana Căprar, Claudia Lăcătuș, Marilena Neagu, Elena Pătuleanu, Diana Popescu, Sorina Târcă și Victoria Timoșenkova;
- Doctorul echipei, Marius Capră a fost suspendat 4 ani, președintele clubului, Liviu Dragomir, doi ani și jumătate, iar directorul tehnic Mariana Târcă doi ani.
Mariana Târcă: „Aruncăm banii pe prea multe jucătoare străine, iar româncele freacă banca!"
Mariana Târcă trage un semnal de alarmă în ceea ce privește numărul tot mai mare de jucători străini care acaparează campionatele din România, își amintește cu plăcere de primii pași pe care i-a făcut în handbalul de performanță și rememorează momente unice trăite ca jucătoare, dar și ca antrenoare
- Doamna Târcă, spuneți-ne, cum a început povestea fetiței de la Mândra?
- Am fost selecționată de la școală și am găsit ceea ce mi-am dorit să fac. Cu toate că mi-a fost foarte greu, făceam naveta de la Mândra la Făgăraș, mi-am dat seama că este de viitor pentru mine. Am avut și oameni care m-au învățat ce să fac, ce înseamnă sacrificiul, dăruirea, voința și să ai un caracter foarte frumos, să fii un bun coechipier. Astăzi s-a pierdut! Prea multă răutate în jurul nostru. Nu mai avem lideri în adevăratul sens al cuvântului. Un lider care să-și adune colegele.
- Când v-ați dat seama că handbalul este totul?
- Din momentul în care am început să-l practic, pe la 10-11 ani. Pentru mine handbalul a fost un refugiu. Aria de selecție era mult mai largă și acolo m-a văzut domnul Marian Nicolae, căruia îi mulțumesc. Nu mi-a fost doar un antrenor, mi-a fost tată, prieten. Modelele mele erau domnul Gațu, domnul Gruia, Dumnezeu să-l odihnească!
"Handbalul mi-a dat absolut tot"
- Vă pare rău că v-ați sacrificat copilăria?
- Nu, deloc! Handbalul mi-a dat absolut tot. Dacă aș fi avut o viață normală n-aș fi cunoscut ce înseamnă culmile gloriei. N-aș fi fost un om care să colaboreze și să lucreze în echipă. Poate eram mai individualistă. Aici am învățat ce înseamnă să dăruiești! Fie un zâmbet, o îmbrățișare.
- Din ce familie ați făcut parte?
- O familie normală, la țară, cu gospodărie. Oameni care au muncit, dar care mi-au dat pilde corecte în viață, pe care și eu le-am transmis fetiței mele.
- Poate și de asta reușeau copiii care mergeau la sport atunci. Că erau săraci și n-aveau tentațiile din ziua de astăzi.
- Atunci aveam la televizor program două ore pe zi... Pentru noi a fost o deschidere foarte mare sportul.
Cheia succesului în sport: „Odată cu pasiunea vin și performanțele"
- În handbalul cu adevărat mare ați început la Rulmentul Brașov, unde ați bifat și-o semifinală...
- De Liga Campionilor. Meritul este al antrenorului Remus Drăgănescu, care mi-a acordat încredere și m-a lăsat să joc de când am venit. Un aspect pe care eu l-am copiat în meseria de antrenor, pentru că am știut ce-a însemnat încrederea pe care mi-a dat-o la 19 ani. Atunci faci greșeli, n-ai maturitatea necesară, dar lăsându-mă să joc și dându-mi încredere am devenit o jucătoare pe care echipa s-a putut baza tot timpul.
- Și simțind performanța v-ați dat seama că e modul cel mai ușor să deveniți cunoscută.
- Nu neapărat. Odată cu pasiunea vin și performanțele. Dacă m-am focusat, și eu mereu mi-am pus câte un țel pe care să-l ating, normal că am ajuns să fiu ceea ce am fost și cariera mea să fie încununată cu multe momente minunate, de nedescris, greu de explicat în cuvinte.
- Nu v-a fost teamă că lăsați în urmă familie, prieteni când ați plecat la Bacău?
- Nu neapărat. Au fost niște pași bine aleși, nu foarte rapizi. În prima etapă, Rulmentul a fost echipa potrivită pentru mine. Bacăul se știa că are o echipă cu performanțe deosebite, unde m-am maturizat, am căpătat experiență și-am devenit o jucătoare foarte înțeleaptă și foarte altruistă. Mi-am dat seama că satisfacția mea era mult mai mare când dădeam o pasă mai deosebită decât atunci când marcam eu.
Transfer cu intervenția familiei Ceaușescu
- E adevărat că transferul următor, la Vâlcea, a fost unul cu cântec? Cu intervenția familiei Ceaușescu?
- Da, așa a fost. Nu este folclor! A fost un transfer tensionat, dar cu un final frumos. S-a intervenit la nivel de familie.
- Un nepot de-ai lui Ceaușescu, nu?
- Bărbulescu! (nr. șef în structurile de interne) A fost un transfer corect, dar cu tensiune. Pentru mine a fost încă un pas în față. Vâlcea a câștigat cu mine primul campionat, am avut performanțe deosebite! La toate echipele am jucat în cupele europene.
- Cu Bacău aţi ajuns în finala Ligii. Cum a fost?
- Da... Am jucat cu Spartak Kiev și asta s-a întâmplat chiar când a fost explozia de Cernobîl. Am pierdut-o pentru că așa a fost conjunctura. Spartak Kiev era cea mai tare forță din Europa la ora respectivă. Avea 8 Cupe ale Campionilor! Ne băteam cu naționala Rusiei! Toată echipa era concentrată la Spartak, inclusiv antrenorul Trefilov.
- Legat de Cernobîl, atunci ați conștientizat ce s-a întâmplat?
- Nu! Doar după ce ne-am întors acasă. Ne-au urcat într-un autocar și ne-au dus direct la Iași să ne facă analizele și să vadă concentrația radiațiilor. Tot ce-am avut atunci, echipament, lucruri personale le-am îngropat... A fost o experiență care ne-a traumatizat. Dar ne-a și adus cu picioarele pe pământ, să învățăm.
- Ce aţi învăţat atunci?
- Că nu știm să apreciem fiecare zi pe care o avem de trăit. Nu știm ce se poate întâmpla într-o clipă, într-un moment! Am devenit foarte răi! Nu mai avem puterea de a tolera, de a ne ajuta unii pe ceilalți. Pentru mine este de neînțeles de unde atâta răutate. Sportivii trebuie lăsați în pace, fără ei n-ar fi nici suporteri.
"Am fost o persoană dependentă de familie"
- Ați avut probleme în comunism?
- Nu! Și pot spune că Partidul Comunist Român pentru sportul din vremea respectivă a fost cel mai bun sponsor! Dacă ne uităm la ce nivel eram, ce performanțe aveam. La Jocurile Olimpice eram pe locul 7 în lume. Și-acum? Unde suntem?
- Securitatea ați simțit-o pe urmele dumneavoastră?
- Tot timpul au fost lângă noi, mai ales la nivel de echipă națională și chiar la echipa de club, când jucam în cupele europene. Erau în permanență printre noi, dar persoane discrete, care nu ne-au deranjat. Nu ne simțeam urmăriți. Erau lucruri normale.
- N-ați fost tentată niciodată să rămâneți în străinătate înainte de 1989?
- Oferte am avut nenumărate! Dar eu am fost o persoană dependentă de familie. Chiar dacă am plecat de la 19 ani de-acasă, am apreciat tot timpul ce-au făcut părinții pentru mine. N-am putut să mă gândesc vreun moment să plec și eram speriată că aș putea rămâne în necunoscut. Eu am fost naționalistă sută la sută!
- Dacă ați fi acceptat, puteați pleca?
- Da, aș fi putut să plec.
- Era un avantaj pentru un sportiv.
- Da și nu. Handbalistele din țara noastră erau căutate, iar imediat după Revoluție a fost un exod de plecări pe la echipe din toată Europa. Dovadă că handbalul feminin era cotat foarte bine.
- Și astăzi?
- Și astăzi este cotat și sunt condiții foarte bune. De ce un sportiv român ar vrea să plece afară când are tot ce-i trebuie la el în țară? Dar noi nu vedem aspectul ăsta. Noi vedem că nu mai sunt căutate jucătoarele române...
"Jucătoarele române sunt date la o parte"
- Poate că suntem atrași prea mult de ce vedem în străinătate?
- Întotdeauna vedem negativ totul. Nu vedem partea pozitivă. Dacă am vedea partea pozitivă la condițiile din ziua de astăzi, eu zic că am putea să avem o echipă națională foarte bună. Dar jucătoarele române, și asta e valabil la toate disciplinele, sunt date la o parte pentru că sunt mai bune cele care fac parte dintr-o echipă care a ieșit campioană mondială sau a câștigat Jocurile Olimpice.
Nu contează că noi avem jucătoare tinere care acum se lansează, dar n-au CV-ul pe care-l au jucătoarele străine. Asta este greșeala conducătorilor din ziua de astăzi! Dacă tot investim din banul public, să investim în ce-i al nostru!
Mariana Târcă
- E ceea ce vă doare cel mai mult acum? Că aducem jucătoare străine pe bani foarte mulți?
- Prea multe! Nimeni nu spune să nu aducem, dar sunt prea multe. Și prea repede sunt înlăturate jucătoarele noastre. Asta este durerea mea cea mai mare! Unii zic că aducând jucătoare străine pentru cei ce vin de la copii și juniori sunt modele. Da, dar după aceea ele unde se regăsesc? Că le văd pe jucătoarele române care freacă banca pe la echipele care au pretenții.
- Visăm la Champions League, dar nu facem față nici cu străine, campioane olimpice.
- Nimeni nu spune să n-ai și jucători străini, dar trebuie să ne gândim și la echipa națională. Susținerea la toate cluburile este din bani publici și trebuie să ne orientăm puțin și cum cheltuim acești bani. Este păcat! Dacă nu ne gândim la bunul național, atunci aruncăm banii doar ca să antrenăm alte echipe naționale.
"Găseam în fața ușii mormane de buchete de flori"
- Revenind la echipele de club. După Brașov, Bacău și Vâlcea ați ajuns în Croația, în 1992. A fost diferit?
- Da, foarte diferit! Conducătorii de la Podravka Koprivnica umblau după mine de doi ani de zile. Și eu nu concepeam să plec afară. Nu pot să spun că n-am fost tratată cu respect în țară, dar modul cum s-au comportat ei cu mine mă făcea să mă simt prost și datoare tot timpul. Am trăit momente extraordinare la Podravka.
- Mai păstrați legătura și astăzi?
- Au trecut 25 de ani și relațiile mele cu ei sunt ca și cum nu ne-am despărțit niciodată. Au fost momente după meciuri când mă întorceam acasă și găseam în fața ușii mormane de buchete de flori, bilețele. Am avut trăiri deosebite.
- Aţi obţinut cele mai mari performanțe cu Podravka Koprivnica.
- Tot ce se putea câștiga. Plus modul în care ne-au apreciat, cum ne-au sărbătorit într-un sătuc, așa cum era Koprivnica. Inclusiv la toate intrările în oraș erau table pe care scria: "Aici este câștigătoarea Ligii Campionilor".
- Și ați devenit inclusiv Cetățean de Onoare.
- După câștigarea Ligii ne-a primit inclusiv președintele Croației, Franjo Tudman. A vorbit cu fiecare dintre noi și a apreciat că eu vorbesc limba lor atât de cursiv.
- Serios?
- Vă rog să mă credeți că în șase luni am învățat limba croată pentru că mi-am dorit foarte mult să-i cunosc pe ei ca oameni, să le cunosc cultura, tradițiile ca să pot să mă exprim. Iar apropo de faptul ăsta, sunt foarte dezamăgită de aprecierea pe care o au străinii față de noi. Sunt și antrenori, și jucătoare care joacă de ani de zile în țara noastră și nu pot să lege o frază în limba română.
"Femeia pornește cu un handicap foarte mare"
- Gândul de a ajunge antrenoare l-ați avut de când jucați?
- După ce-am născut, Sorina făcuse nouă luni și nu-mi găseam locul. Atunci am vorbit cu o colegă de la Vâlcea să iau o grupă de copii. Cu Sorina în brațe, cu sacul de mingi în spate, printre copii. Sorina a început să meargă în picioare prin sală, să se cațere... Fără să-mi cadă galoanele, pe mine m-a onorat că am lucrat la nivel de copii și la nivel de seniori.
- Și-ați avut și performanță ca antrenoare...
- Dacă ne uităm acum în handbal, dar și în spate, nu prea găsim femei care să facă performanță. Din cauza a ceea ce suntem noi ca nație, nu acceptăm că și o femeie poate să fie foarte bună antrenoare. Și pornește cu un handicap foarte mare pentru că în lumea noastră, a antrenorilor, bărbații se înțeleg mai bine între ei. La un șpriț, la o întâlnire pe la turneele de pregătire. O femeie nu poate să stea cu ei și te exclud.
- Ce fel de antrenoare ați fost la senioare?
- Exigentă, care și-a dorit întotdeauna să fie pe locul întâi. Echipa pe care o antrenez să fie cea mai bună. Performanță fără muncă nu se poate.
- Ce vă mai doriți pe viitor, doamna Târcă?
- În primul rând, sănătate, și nu doar pentru mine, tuturor! Le doresc ceea ce-mi propun eu în fiecare zi. Să văd totul pozitiv, să mă bucur de viață! Să nu mai fiu negativistă pentru că noi transmitem asta și celor din jurul nostru. Aura aia pozitivă este foarte rar întâlnită în ziua de astăzi și nu realizăm cât de mult influențează ea o echipă sportivă.
Echipa națională a fost mai presus decât orice și trebuie să fie un simbol. Acolo ne-am lansat, acolo ni s-a cântat imnul. Astăzi imnul se cântă mai des, mai la oricine, pe vremea mea se cânta doar președintelui și sportivilor
Mariana Târcă