Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 09 martie 2008 00:00
Echipa Marianei Tîrcă e aproape de semifinalele Cupei Cupelor, după ce a învins aseară la Ljubljana
Rulmentul Braşov îşi continuă drumul spre cucerirea Cupei Cupelor. Trofeul se află în România, din sezonul trecut, în vitrina Oltchimului. Ardelencele au făcut un meci excelent aseară, la Ljubljana, în manşa tur din sferturile de finală, contra fostei duble cîştigătoare a Ligii Campionilor, Krim Ljubljana.
Gazdele au condus doar cu 1-0, după care au alergat permanent după românce. Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu au fost de neoprit, iar apărarea avansată le-a pus mari probleme interilor de la Krim, ucraineanca Marina Verheliuk şi slovena Anja Fraser. În schimb, Rulmentul a fost un pic surprinsă de revenirea după o lungă perioadă a pivotului rus Ludmila Bodnieva. Cea mai bună jucătoare a slovenilor nu a reuşit însă de una singură să pună probleme braşovencelor, care au avut în debutul reprizei a doua o nouă cădere. Pe final însă, Mariana Tîrcă şi-a strunit jucătoarele, Simona Gogîrlă a găsit şi ea calea spre gol, iar calificarea româncelor în semifinale pare acum mult mai facilă. "Mă bucur că fetele au jucat foarte bine, am reuşit să ţinem de rezultat la final, dar nu trebuie să ne considerăm calificate. Krim are puterea să revină, dar vom face totul pentru a cîştiga şi în România", a declarat la final Mariana Tîrcă.
19 victorii consecutive are Rulmentul Braşov în România şi în Europa, fiind neînvinsă în 2008
Krim Ljubljana 27 (13)
Bodnieva 8, Oder 5, Verheliuk 3, Lekici 2, Iatsenko 2, Golubici 2, Zrnec 2, Kindl 2, Fraser 1. Antrenor: Bojan Cotar
Rulmentul Braşov 29 (15)
Neagu 10, Vizitiu 8, Niculae 4, Gogîrlă 4, Woo Sun Hee 1, Vintilă 1, Şorodoc 1. Antrenor: Mariana Tîrcă