SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

"Nedrept"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 noiembrie 2007 00:00

Motivul prezentat de oficialii de la Jolidon: absente de la antrenamente si de la meciurile echipei. Handbalista spune ca a aflat de suspendare de la televizor, ea nefiind anuntata sau chemata sa compara in fata Comisiei de Disciplina a FRH. Carmen si-a angajat un avocat si spera sa obtina o reducere sau anulare a pedepsei. "Imi doresc ca federatia sa faca lumina in acest caz, in care am fost considerata vinovata fara sa mi se dea dreptul la cuvint", spune ea.

"Vreau sa fiu ascultata, sa-mi spun punctul de vedere"
Cum s-a ajuns insa aici? In 2006, Amariei mai avea un an de contract cu formatia daneza Slagelse, cu care cistigase Liga Campionilor in 2005. Accidentata la genunchi, s-a hotarit sa revina acasa. "Cei de la Slagelse au spus ca-mi inteleg situatia si mi-au dat o hirtie in baza careia ma puteam transfera, dar numai la o echipa din Romania si pe o anumita suma", povesteste jucatoarea. Atunci a semnat cu "U" Cluj un contract pina in 2009, cu renegociere in 2008.

In octombrie 2006, Slagelse a apelat insa din nou la Amariei. Conform documentului emis de danezi, jucatoarea putea ramine la Jolidon doar daca echipa romana platea o suma de transfer, cifrata la 25.000 de euro. "Mi-au spus ca e prea mult, discutiile s-au prelungit si am primit de la EHF instiintare sa ma prezint la Slagelse. Asa ca m-am dus inapoi in Danemarca, cu un nou contract valabil intre 1 ianuarie si 30 iunie 2007", spune Carmen. "Ma gindesc ca, daca de la Cluj ar fi ajuns la federatia europeana contractul, atunci nu m-ar mai fi lasat sa revin la Slagelse. Ar fi fost dubla semnatura. N-au platit suma si nici n-au trimis contractul".
Intelegerea dintre Amariei si Jolidon nu fusese insa inregistrata nici la FRH, desi regulamentul prevede ca asta sa se intimple in termen de 7 zile de la semnare. Abia peste un an si doua luni actul a aparut la federatia romana. Dupa ce a incheiat contractul cu danezii, cucerind din nou Liga Campionilor, handbalista a revenit in Romania. "Mi-am dorit sa joc la o echipa competitiva, sa am sanse sa ajung la echipa nationala, la Campionatul Mondial. Brasovul era interesat de mine, insa nu s-a concretizat nimic. Cei de la Cluj mi-au propus sa semnez pina in 2010 si cu un salariu de nimic. In caz contrar, ma suspenda. Eu am vrut sa ajungem la o intelegere, un contract doar pe un an. Voiau insa sa las totul de la mine. Nu mi se pare normal", spune jucatoarea.

"Am 29 de ani si voi sta doi pe margine. Nu inteleg de ce sanctiunea e atit de aspra"
A venit insa solicitarea de suspendare, apoi ratificarea ei. "E nedrept. Poate ca daca aveam dubla semnatura, luam mai putin. Am facut si greseli, dar numai eu stiu prin ce-am trecut, cu operatiile, cu tot. Acum sint in afara sportului, mi s-a taiat orice speranta", incheie Carmen.

Se antreneaza cu baietii
La doar o zi dupa ce a aflat despre decizia de suspendare, Carmen Amariei-Lungu a inceput sa se pregateasca alaturi de echipa masculina din Cluj. "U" Hasit, care este lider in seria D a Diviziei A, e antrenata de Liviu Jurca. "Eu sint profesionista si nu pot sta fara sa ma antrenez. Inca sper intr-o hotarire favorabila mie, de aceea nu vreau sa ma prinda nepregatita. Nu mi-am pierdut nadejdea ca lucrurile se vor indrepta, poate mai am o sansa sa prind Campionatul Mondial", a declarat Amariei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează