Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2020 15:26 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2020 16:14
Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a susținut azi o conferință de presă la sediul Primăriei și a vorbit despre CSM București, clubul finanțat de PMB.
Edilul spune că, până la vară, activitatea echipei de handbal nu va fi afectată. Ulterior, Primăria va face o analiză și va lua noi decizii, Nicușor Dan dorind atragerea de investiții private la echipă.
„CSM Bucureşti are o echipă de handbal, care este angrenată într-o competiție europeană. Angajamentul faţă de această echipă va continua cel puţin până în vara anului viitor pentru ca parcursul european al acestei echipe să nu fie afectat şi pentru că este vorba de nişte profesioniste, care au semnat un contract cu Municipalitatea, iar noi suntem oameni serioşi şi ne ţinem de contractele pe care le semnăm.
Mai departe, ce se va întâmpla începând cu vara asta... Nu este momentul să facem analiza chiar în aceste două săptămâni, când avem coronavirus şi situaţia financiară pe care o avem.
Până în primăvară o să facem o analiză, o să vedem planuri de management și cum putem să facem ca parte din banii pe care îi consumă această echipă să vină din surse din private. E o decizie pe care o să o luăm la momentul acela", a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
VIDEO Adrian Vasile: „Nu țip la jucătoare, nu cred în liderul care țipă pentru a se impune”
Citește mai multe știri din handbal:
Laura Popa, interul dreapta al Rapidului: „Vreau să ajut echipa României la Campionatul European!”
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul