Campioana României a jucat la turaţie maximă azi, la Baia Mare, pregătindu-se pentru meciul cu Rulmentul, din 26 mai.
Doar
aproximativ 20 de minute au ţinut aproape jucătoarele de la HCM Baia
Mare în faţa "galacticelor" de la Oltchim. Elevele lui Gheorghe Tadici
aveau o singură soluţie pentru a păstra intacte şansele la cîştigarea
campionatului: vicoria la Baia Mare. Cu Adina Meiroşu şi Ionela Stanca
în formă mare, Oltchim s-a distanţat apoi, în ultimele minute înscriind
de 11 ori. La pauză tabela arăta 21-12 şi problema învingătoarei nu se
mai putea pune.
În partea a doua Oltchim nu a slăbit
ritmul şi vîlcencele s-au distanţat o dată cu trecerea timpului. Scorul
final, 41-22, a arătat fidel diferenţa de valoare dintre cele două
echipe, chiar dacă în clasament Oltchim şi HCM Baia Mare nu sînt
despărţite decît de trei locuri! Oltchim a revenit lider, fotoliu din
care le va aştepta pe braşovence pentru meciul direct, din 26 mai,
disputa care va stabili campioana în acest sezon. Au marcat pentru HCM
Baia Mare Balint 7 goluri, Herman 4, Kovacs 2, Geiger 2, Rudici 2,
Buceschi 2, Dinis 1, Negria 1, Pomohaci 1, iar pentru Oltchim Meiroşu
8, Gîlcă 7, Ivan 5, Vădineanu 5, Ţăcălie 4, Beşe 3, Manea 3, Lecuşanu
3, Ardean-Elisei 2, Gatzel 1. Într-un alt meci din ultima etapă a Ligii
Naţionale, Jolidon Cluj-Oţelul Galaţi 37-31