Povestea Angelei Cioca, sportiva care va debuta în handbalul românesc la 25 de ani

Angela Cioca a fost considerată una dintre cele mai bune jucătoare din România la categoria ei de vârstă. Născută la Tg. Jiu, a început handbalul târziu, la 13 ani, dar a făcut rapid saltul spre performanță. A ajuns la Școala 181 din București, echipă cu care avea să cucerească cinci titluri de campioană, la toate categoriile de vârstă. La ultimul turneu final, de junioare I, în 2014, Angela Cioca a primit premiul pentru jucătoarea turneului.

Primul transfer, la Bad Wildungen

Nu a rămas însă să joace în România. „Oferte au fost, am fost căutată de mai multe cluburi, dar eu luasem decizia să plec afară. Atunci am semnat primul meu contract de profesionistă, în Germania, la Bad Wildungen Vipers”. Părinții ei i-au plătit grila de formare în valoare de 5.000 de euro ca să poată să se transfere. "Contractul în Germania a fost în așa fel făcut încât să-mi recuperez apoi banii", spune acum Angela. 

Nu a avut prea mult noroc. În primul sezon, s-a accidentat la genunchiul stâng, suferind o ruptură de ligamente. "Cred că totul a fost pe fond de oboseală. Antrenamentele erau destul de solicitante, eu trăgeam tare ca să încerc să mă impun. Așa a fost să fie", povestește handbalista română. A rămas "viperă" pentru două sezoane și spune despre perioada Germania că a ajutat-o mult, a călit-o pentru ceea ce înseamnă handbalul cu adevărat. "Jucam însă destul de puțin, eu îmi doream altceva și am decis să plec".

Mirajul Norvegiei a atras-o

A primit o ofertă din Norvegia, de la o echipă de liga a doua, și imediat a zis "Da". "Era o echipă mică, Forde Handball. Tocmai ratase promovarea în prima ligă, dar ambițiile rămâneau aceleași. Când am auzit de Norvegia, știind ce reprezintă handbalul acolo, mi-am zis «woow»", mărturisește Angela. În primul an a reușit să promoveze în liga întâi, a jucat mai mult, devenise titulară, dar vremea și clima erau depresive. "Forde este undeva în sud-vestul Norvegiei, printre fiorduri, printre ape. E o zonă frumoasă să o vizitezi, sunt niște peisaje fantastice, dar nu să stai acolo. Să vezi cum plouă continuu două luni de zile, să nu zărești soarele la culoare. Când erau 24-25 de grade era sărbătoare. Tot timpul trebuia să ai geaca la tine, umbrela. Nu am reușit să mă acomodez", a explicat jucătoarea română.

Plajă, soare, relaxare

După doi ani și jumătate în care s-a luptat cu frigul și ploaia, Angela Cioca și-a pus în gând să plece într-o zonă unde e cald. Și a venit oferta din Spania, de la Salud Tenerife. "La fel ca și în Norvegia, echipa își propunea să promoveze în prima ligă. Am reușit asta din primul sezon, iar lucrurile au mers așa cum mi-am dorit", spune gorjeanca. A făcut plajă, s-a relaxat, a întâlnit oameni foarte prietenoși. Și-a făcut prietene noi și a devenit una dintre jucătoarele de bază ale formației. Acum altul era însă obiectivul ei.

Oferta de la Minaur

"Am simțit că șase ani petrecuți în handbal, în afara țării, sunt de ajuns. Îmi doream să vin să joc acasă, la un nivel mai ridicat. Am urmărit handbalul din România, vedeam meciuri, și vă spun sincer, nivelul este foarte bun, ridicat. La noi se joacă un handbal pe forță, la limita regulamentului. E ceea ce, spun eu, pe mine mă avantajează. Mie îmi plac duelurile tari, unu la unu, consider că pot să le fac față", spune Angela. Când a primit oferta de la Minaur Baia Mare, nu s-a gândit deloc. "Când eu am plecat din România, Baia Mare era cea mai bună echipă, câștigase campionatul. Țineam într-un fel cu ele, mai ales că acolo juca și cea mai bună prietenă a mea, Ana Maria Tănasie. Într-un fel cred că destinul meu s-a legat de Baia Mare", consideră Angela Cioca.

Așteaptă acum să înceapă treaba propriu-zisă și să lupte cu noua echipă pentru obiective cât mai îndrăznețe. "Nu mi-e teamă de concurență. Știu că sunt jucătoare foarte bune la echipă, că au valoare, dar atât timp cât muncești și pui suflet în ceea ce faci, cred că e loc pentru toată lumea", mărturisește Angela.

În Norvegia și-a luat doi căței

În perioada în care evolua în Norvegia, la Forde, pentru că stătea foarte mult singură în casă, Angela s-a decis să-și ia un cățel. "Simțeam nevoia să mai vorbesc cu cineva, să fac ceva. Și atunci am venit în România și l-am luat pe Daimi. Este un bichon maltez alb", povestește Angela. La scurt timp, românca s-a angajat într-un hotel și lipsea mult de acasă. "Pentru că în Norvegia aveam un singur antrenament pe zi, am decis să mai fac ceva. Lucram la un hotel, ajutam la recepție, la bucătărie. Daimi rămânea singur acasă și așa am decis să-i mai iau și lui un frate. Așa a apărut Miki, tot un bichon francez. Acum ei sunt bijuteriile mele, pe unde plec îi iau cu mine", a adăugat handbalista.

S-a îndrăgostit de sala de forță!

Angela spune că, pe când juca în Norvegia, a făcut o pasiune aparte și pentru sala de forță. "Toată lumea acolo merge la sală. Sălile sunt deschise de la ora 5 dimineața și până la 12 noaptea. A devenit a doua mea pasiune, după handbal. Zilnic am învățat să merg la sală, să mă antrenez. Forța te ajută foarte mult pe teren. Mereu am urmărit să-mi depășesc recordurile, dacă astăzi ridic 80 de kilograme, mâine să ridic 81. Trebuie să pui pe bară greutatea pe care poți să o duci însă, să nu riști accidentări", a explicat Angela.

Modelul Cristina Neagu

Ca multe alte handbaliste din întreaga lume, pentru Angela jucătoarea preferată este Cristina Neagu. "Ceea ce poate face ea cu mingea pe teren, aruncările ei, e ceva unic. Îmi doresc să mă apropii de stilul ei, de performanțele ei, dar este foarte greu. Ușurința cu care înscrie Cristina Neagu nu am întâlnit-o la nicio altă jucătoare" a fost caracterizarea făcută Cristinei de Angela Cioca. 

"Eu joc și inter, dar și pivot, îmi place mult și faza de apărare, unde toată lumea spune că am calități. Dar tot timpul mă gândesc ce face Cristina, cum poate ea să fie așa de bună pe teren".

Povestea celor șase tatuaje

Tot când era în Norvegia, Angela Cioca a dezvoltat și o pasiune pentru tatuaje. "Întotdeauna mi-am dorit, dar atunci am găsit momentul. Am în total șase, și fiecare are povestea lui", spune handbalista. „Primul a apărut cel care reprezintă doi porumbei. M-am gândit că ei sunt părinții mei, cei care m-au ajutat întotdeauna, care m-au susținut în tot ceea ce fac. Apoi am făcut un pui de tigru. Îmi plac foarte mult animalele, iar tigrul reprezintă puterea". Și amprenta cu capul cățelului Daimi și-a găsit loc pe un tatuaj. "Acum urmează al doilea, cu amprenta lui Miki. Și ei și-au pus amprenta în viața mea", consideră Angela.

Pe coapsa dreaptă Angela are două tatuaje. Un fluture, care "înseamnă libertate, o viață fără griji. Eu am fost o persoană liberă, care am zburat acolo unde am vrut. Și fluturele mă reprezintă". Apoi e un mesaj în limba engleză care s-ar traduce în felul următor: "Viața este scurtă / Să rupem regulile / Să uităm repede / Să iertăm / Să sărutăm încet / Să iubim cu adevărat / Să râdem fără control / Să nu regretăm nimic din ceea ce ne-a făcut să iubim". Ultimul, dar și cel mai mare e plasat pe abdomen. "Am stat opt ore când l-am făcut. Este un diamant, cu două aripi și o coroană regală", a explicat Angela.

INTERVIU. "Nu mi-e frică de concurență. De muncă nu am fugit niciodată!"

Angela Cioca e convinsă că se poate impune și la Minaur Baia Mare, o echipă care a transferat numai vedete în această vară

- Angela, cum te-ai caracteriza tu ca handbalistă?
- Ooo. Cred că sunt o jucătoare care a crescut mult în ultimul timp. Acolo unde am jucat am încercat să învăț tot timpul, să fur meserie cum se spune. Și cred că am căpătat și ceva experiență. Îmi place handbalul, îl iubesc și vreau să joc la un nivel cât mai înalt.

- Cum s-a schimbat Angela de la junioare față de cea de acum?
- Cum am spus, am căpătat încredere, experiență. Și mental, am progresat foarte mult. Am învățat să nu renunț niciodată, să nu mă dau la o parte din fața adversarului, oricum s-ar numi el.

- Ai jucat în campionate cu stiluri total diferite, dacă e să ne rezumăm la Germania, Norvegia, Spania. Unde ți-a plăcut cel mai mult și unde te-ai adaptat cel mai mult?
- Mie mi-a plăcut în Norvegia, deși acolo handbalul se joacă mult în viteză. Dar mi-a plăcut pentru că se ține cont foarte mult și de tactică. Nu faci nimic la voia întâmplării, urmezi un traseu, niște scheme. Dar consider că stilul care mi se potrivește cel mai bine abia acum va fi, cel din România. Handbalul în forță, duelurile unu la unu.

- Nu ți-e frică de concurență, că nu o să joci la Baia Mare?
- Deloc. Consider că dacă ești serios și te antrenezi, antrenorul îți va da șansă. Trebuie doar să știi ce-ți dorești, să-ți propui mereu să joci cât mai bine.

- Ai jucat în echipa națională a României la junioare, tineret. Te gândești și la cea de senioare?
- Orice jucător consider că-și dorește să facă pasul și la senioare. Să ți se cânte imnul este un sentiment aparte, pe care mi-aș mai dori să-l trăiesc. Acum, în România, consider că am o șansă mult mai mare să mă fac remarcată. Și dacă va fi să ajung în echipa națională, va fi ceva extraordinar.

- Ai făcut parte dintr-o generație de junioare și tineret considerată foarte bună, cu Perianu, Dedu, Pricopi, Zamfirescu. Ați fost chiar aproape de o medalie la Mondialul de junioare.
- Așa este. A fost o perioadă frumoasă, am avut o generație foarte bună, ne-a lipsit un pic de noroc. Mă bucur că multe din colegele mele au ajuns în echipa de senioare și doresc să le urmez și eu cât mai curând.

Citește și alte știri din handbal:

EXCLUSIV Culisele pumnului care a șocat handbalul masculin românesc » Căpitanul lui Dinamo plătește în continuare daune: „Nu ne-am împăcat, cresc și al treilea copil”

Șanse să ajungem la Euro 2022! „Tricolorii” n-au mai fost la turneul final de 26 de ani