Prețul performanței » Ionela Stanca e nevoită să-și pună proteză la genunchiul drept pentru a putea scăpa de dureri!

La meciul de retragere al Ramonei Farcău, disputat sâmbătă, la Rm. Vâlcea, pivotul Ionela Stanca (36 de ani) a surprins pe toată lumea prin forma pe care o arată, deși nu mai joacă de mai bine de patru ani la o echipă profesionistă. Ionela are aceeași eleganță pe pivot, își pierde adversarii după schimbările de direcție, prinde mingile de la coechipiere și marchează cu ușurința cu care o făcea și acum 5-6 ani.

Doi copii, un băiat de 5 ani și o fetiță de doi ani, o așteaptă pe marginea terenului și-i sar în brațe, la final. Ionela e fericită și împlinită, trăiește în Franța, dar România o atrage ca un magnet în fiecare vară. Constanța e un oraș prea frumos!

- Ionela, cum a fost revederea cu coechipierele?
- Ooo... Înainte de meci, am încercat să mă pregătesc un pic, să nu am emoții. Dar când am urcat treptele de la Sala Sporturilor, parcă mi-a trecut prin fața ochilor toată perioada petrecută la Vâlcea. Au fost momente în care nu mi-am putut stăpâni lacrimile, am simțit fiori pe șira spinării. Pentru asta îi mulțumesc Ramonei, ea a avut această inițiativă și astfel am putut să ne revedem, să mai jucăm încă o dată, așa cum o făceam nu demult.

- Și azi o faci extraordinar, tot se lipesc mingile pe semicerc!
- Handbalul nu se uită. Când ne-am revăzut la Vâlcea, chiar glumeam cu Cristina Neagu. M-a întrebat: "Ione, dacă îți dau pase, le mai prinzi?". Eu cred că și după ce te lași, chiar dacă nu mai jucăm la nivel înalt, calitatea rămâne. Asta se vede la coechipierele mele.

"Atmosfera la Vâlcea e unică"

- Cum ți s-a părut atmosfera la Vâlcea?
- Extraordinară. Perioada petrecută la Oltchim a fost cea mai frumoasă a carierei. Am jucat și afară, în Croația, în Franța, dar nu se compară nimic cu perioada de la Vâlcea. Nu există termeni de comparație între suporterii de la Vâlcea și ceilalți.

- Îți lipseau aceste trăiri?
- Normal. Majoritatea fetelor spun asta. Păcat că Oltchim nu mai este! Poate dacă noi am fi câștigat Liga Campionilor am fi putut schimba ceva. Asta e cea mai mare neîmplinire. Mă gândesc că dacă sistemul ar fi fost și atunci ca azi, cu Final Four, poate șansele ar fi fost altele. Pentru că noi am fost mereu între primele patru echipe ale Europei.

"Am fugit de antrenorat, dar tot acolo am ajuns!"

- Continui să joci în liga a cincea din Franța?
- Mă amuz și eu. Înainte să o nasc pe Maia, care face acum doi ani, am zis că trebuie să mă retrag. Am fugit de antrenorat. Am făcut cursuri de coafură, de machiaj, dar tot handbalul m-a atras. Mi-am echivalat studiile din România, anul acesta am fost la școală și m-am apucat de... antrenorat. Niciodată să nu zici niciodată!

- Antrenezi copii?
- Mi s-a propus să antrenez echipa la care eu joc, în Nationale 3, dar vreau să o iau de jos. Așa că pregătesc fetele de până în 17 ani și copii între 3 și 5 ani. La minihandbal.

- Ești golgeter și acum, la 36 de ani!
- (râde) Din păcate sau din fericire, la echipa mea joc la 9 metri. Încep la 9 metri, dar când obosesc și nu mai pot, mă retrag pe pivot. Sunt și angajată la club, sunt agent de dezvoltare, îmi place ceea ce fac.
Încredere în viitor

- Copiii tăi fac sport?
- Yannick face handbal la grupa 3-5 ani. La început nu dorea cu mine, dar acum îi place. Soțul meu, Răzvan, care a făcut rugby, încearcă să-l tragă spre balonul oval, dar nu a reușit. Ce-o vrea el, să fie sănătos!

- La meciurile din România te uiți?
- Normal, văd toate partidele de handbal! Cred că handbalul în România are viitor, sunt multe fete tinere care vin din urmă. Am încredere și în Martin Ambros, selecționerul care cred că va reuși să facă o echipă puternică. Am ochi mai mult pentru pivoți și aici pot să spun că îmi place Crina Pintea. Va juca în Franța, o voi vedea live.

"Am jucat o viață cu dureri!"

- Cum stai cu sănătatea? Te mai doare genunchiul?
- Mai bine nu mă întrebai! Am probleme mari cu dreptul, se vede și la mers. La 19 ani m-am operat prima dată și de atunci am jucat tot timpul cu dureri! Am jucat așa, fac injecții în genunchi, o dată pe an, injecții cu acid hialuronic. Am tot jucat așa, am forțat, nu prea l-am recuperat că jucam și la club, și la națională.

- Când le simți mai mult, când e vremea rea, noaptea?
- Tot timpul! Parcă m-am obișnuit cu ele, sunt suportabile. Am văzut trei-patru doctori și toți mi-au zis că o să ajung la proteză. Pe de altă parte ziceau că proteza se pune pe la 50-50 și ceva de ani, pentru că viața ei e pe undeva pe la 20 de ani. Dar ce să fac acum, să mai aștept 15 ani cu dureri, să mă chinuiesc, ca să trăiesc bine la bătrânețe?

- Și cum ai putut juca în această perioadă?
- Ți-am zis, cu dureri! Am artroză, nu am cartilaj, doar ligamentele sunt bune pentru că sunt operate. Plus că genunchiul a început să-mi intre în interior, mă lovesc la mers... Când eram la Vâlcea am vrut să mă operez ca să pot să întind cum trebuie piciorul, pentru că genunchiul meu nu mai are extensie deloc. Dar nimeni nu mi-a garantat atunci că o să mai pot juca. Și atunci am decis să amân operația.
- E o vorbă, Ione: sportul de performanță se face pe durere, cu sacrificiu!
- Așa e! E perfect adevărată. Nu o să mai fac sport de performanță. Ca să mă mișc cu copiii în parc, să fac o bicicletă, voi putea și cu proteza. Sper să scap însă de dureri!

2 medalii a câștigat Ionela cu naționala României: argint la CM 2005 și bronz la CE 2010

169 de selecții și 481 de goluri sunt cifrele pivotului constănțean la naționala de senioare

5 sezoane a evoluat Ionela pentru Oltchim și a fost una dintre principalele marcatoare ale echipei

Ionela Stanca are aceeași eleganță în mișcări și la 36 de ani FOTO Marius Ionescu