Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 10 noiembrie 2015 00:00
Campioana României are toate șansele să meargă cu cinci puncte mai departe, mai mult decît ar putea avea Gyor sau Vardar Skopje.
CSM București a scos un egal imens duminică seara, pe terenul campioanei Europei, Buducnost Podgorica, 23-23. Finalul a fost dramatic, gazdelor fiindu-le anulat golul victoriei pe motiv că antrenorul Kim Rasmussen ceruse time-out. Noroc cu observatorul sloven Darko Repensek, cel care a dat dreptate campioanei României.
Buducnost Podgorica nu a mai pierdut un meci pe teren propriu din 10 martie 2013, iar de atunci a înregistrat 15 victorii și două egaluri. CSM București se alătură celor de la Larvik și Gyor, care au plecat neînvinse din Moraca Hall.
"Am simțit arbitrajul potrivnic!"
CSM București a condus și la trei goluri, dar pînă la urmă a trebuit să se mulțumească și cu un punct după ce în repriza a doua, vreme de 14 minute, nu a reușit să marcheze!
"Am fost aproape de victorie, dar e bine că am cucerit și un punct. Sînt mulțumit de felul cum a arătat echipa în acest joc, de spiritul de echipă. Jucătoarele și-au păstrat calmul, chiar dacă am simțit arbitrajul potrivnic", a declarat antrenorul danez Kim Rasmussen.
În Polonia, în excursie
CSM București s-a calificat matematic în grupele principale ale Ligii Campionilor, iar punctul cîștigat la Buducnost se adăugă celor două puncte obținute cu Savehof, în Suedia. Practic, din cele două jocuri rămase de disputat în grupă, pentru CSM mai contează doar meciul cu campioana Suediei, de pe teren propriu, din 20 noiembrie. Jocul de vineri seara, din Polonia, cu MKS Lublin, în deplasare, e unul de vacanță, care nu mai contează decît pentru palmares.
În mod normal, CSM nu are cum să nu cîștige disputa cu Savehof, de la București, iar în acest caz ar merge cu cinci puncte mai departe, în grupele principale.
Cum grupa din care face parte CSM se împerechează cu grupa C, compusă din Gyor, Vardar Skopje, Midtjylland și Hypo Viena, bucureștencele au toate șansele să se claseze pe locul 3 sau chiar doi, în funcție de ultimele rezultate.
"Nu eu am fost eroină!"
Jelena Grubisici a avut o prestație extraordinară în partea a doua a jocului de la Podgorica. Croata venită în vară a avut 10 parade excelente, între care și două aruncări de la 7 metri.
"Nu eu am fost eroina, toată echipa a muncit din greu pentru a scoate acest egal. Nu-mi aduc aminte cînd Buducnost a fost învinsă ultima dată pe teren propriu, iar noi am fost aproape să o facem", a declarat Grubisici la DolceSport.
A patra favorită
CSM București este cotată în momentul de față cu a patra șansă la cîștigarea Ligii Campionilor. Campioana României are o cotă de 9/1. Buducnost este principala favorită, cotă 2,25/1, urmată de Gyor 2,5/1 și Vardar Skopje, 7/1. HCM Baia Mare are o cotă mult mai mare, 51/1, fiind cotată cu a 9-a șansă la adjudecarea trofeului.
Trei accidentate
CSM București a sosit ieri în România, dar a plecat aseară spre Cluj Napoca, acolo unde azi o întîlnește, de la ora 17:30, pe U Alexandrion, într-un meci în devans din etapa a 12-a a Ligii Naționale. Nu au făcut deplasarea, avînd probleme medicale după disputa cu Buducnost, Oana Manea, Carmen Martin și Line Jorgensen.
CLASAMENT
1. | Buducnost | 4 | 3 | 1 | 0 | 115-88 | 7p |
2. | CSM București | 4 | 2 | 1 | 1 | 106-89 | 5 |
3. | IK Savehof | 4 | 2 | 0 | 2 | 98-106 | 4 |
4. | MKS Lublin | 4 | 0 | 0 | 4 | 89-125 | 0 |
* primele trei clasate se califică în grupele principale