Articol de Cristi Preda (foto), Cătălin Stroia - Publicat duminica, 12 februarie 2023 18:36 / Actualizat duminica, 12 februarie 2023 19:40
Rapid, campioana României la handbal feminin, a încheiat cu o victorie concludentă parcursul din grupele Ligii Campionilor. Giuleștencele au învins-o pe codașa grupei, Lokomotiva Zagreb, scor 27-22, și au încheiat grupa pe locul 4.
- Rapid va juca în play-off-ul pentru sferturi cu Krim Ljubljana. Turul are loc în deplasare (18-19 martie), iar returul acasă (25-26 martie). În sferturi ar urma să joace cu Vipers Kristiansand. Returul va fi în deplasare
- CSM București a terminat grupa A pe locul 2 și e calificată deja în sferturile Ligii Campionilor. „Tigroaicele” vor juca în sferturi cu învingătoarea meciului din play-off dintre Esbjerg și Brest. Returul va avea loc la București.
Cu fanii rapidiști din nou la înălțime, Rapid a „zburdat” în prima repriză a partidei din „Polivalentă”. Ultima clasată a grupei a părut realemnte năucită în primele minute, reușind să marcheze primul gol abia după șase minute. Cu Orlane Kanor într-o formă remarcabilă, giuleștencele conduceau la jumătatea reprizei cu 11-5 și toată lumea miza pe un scor-fluviu.
N-a fost să fie, însă. Croatele au echilibrat meciul, au „topit” din avantajul Rapidului, scorul de la pauză fiind strâns, 15-12.
Rapid, victorie cu Lokomotiza Zagreb, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor
Curajul formației din Zagreb, dublat și de faptul că Rapidul nu mai avea nicio miză palpabilă în aces meci, s-a resimțit pe tabelă în startul reprizei secunde, când Lokomotiva a izbutit să egaleze la 17. Încurajate frenetic de galeria Rapidului, fetele lui Carlos Viver n-au vrut ca ultima impresie să nu se materializeze într-o victorie: au forțat în ultimul sfert de oră, impunându-se în final cu 27-22.
Rapid va da piept cu Krim pentru un loc în „sferturi”, acolo unde rivala CSM București e calificată deja.
9 goluria înscris Orlane Kanor, fiind cea mai bună marcatoare din meci
FINAL » Rapid București - Lokomotiva Zagreb 27-22
- FINAL de meci în „Polivalentă”: Rapid se impune cu 27-22 și termină grupa pe locul 4!
- min.57: Orlane Kanor duce scorul la 25-21, completând o prestație remarcabilă în fața codașei grupei.
- min.43: Giuleștencele depășesc momentul complicat și refac avantajul de trei goluri cu care intraseră la cabine. 20-17.
- min:39: Pentru prima oară în meci, croatele sunt la egalitate cu campioana României. 17-17, Lokomotiva confirmă evoluția mai bună din repriza a doua.
- min.33: Formația din Zagreb se apropie periculos, la un singur gol, după un început de repriză modest al Rapidului. 16-15.
- min.31: A început repriza secundă!
- min.30: Pauză în „Polivalentă”. Rapid intră la cabine cu un avantaj de trei goluri, 15-12.
- min.23: Perioadă mai bună a formației croate, care „topește” din diferență și se apropie la doar trei goluri de Rapid. 13-10.
- min.16: Orlane Kanor Kanor de de neoprit. Marchează pentru al doilea atac la rând și duce scorul la 11-5.
- min.13: Elevele lui Carlos Viver domină autoritar partida, înscriu pe bandă rulantă și conduc cu 9-3. E rândul Lorenei Ostase să puncteze.
- min.6: Fără gol în primele șase minute ale partidei, Lokomotiva Zagreb e în genunchi! Antrenorul croatelor solicită un time-out. 4-0.
- min.5: Campioana României e în control total în startul meciului. Marchează și Orlane Kanor Kanor, după o pătrundere care a năucit apărarea croatelor. 2-0.
- min.3: Giuleștencele înscriu primul gol al partidei, dintr-o lovitură de la șapte metri, prin Alicia Fraga Fernandez. 1-0.
- min.1: Start în duelul din „Polivalentă”. Suporterii rapidiști sunt prezenți la datorie și creează o atmosferă specială la duelul care nu mai are nicio miză palpabilă.
- Partida a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor cutremurului din Turcia.
- Rafael van der Vaart, soțul Estavanei Polman, e prezent la duelul din „Sala Polivalentă”.
Clasament Grupa B
Citește și:
Amendat cu 40.000 de dolari de NBA pentru „no homo”: „Limbaj disprețuitor și denigrator”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!