SPORTURI  »  HANDBAL  »  GOLDEN LEAGUE

România a condus-o cu 3 goluri pe Norvegia, dar a clacat total în repriza secundă » Programul dinaintea Campionatului European de handbal feminin

Pera, la time-out, în meciul cu Olanda
Pera, la time-out, în meciul cu Olanda

Articol de - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 16:59 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 18:15

România a pierdut și ultimul test înaintea Campionatului European de handbal feminin, 25-37 în fața Norvegiei.

  • Campionatul European de handbal feminin este programat între 28 noiembrie și 15 decembrie 2024;
  • România face parte din grupa preliminară B, unde le va avea adversare pe Muntenegru, Cehia și Serbia. Primele două clasate avansează în faza grupelor principale.

România a pierdut toate meciurile disputate în cadrul turneului Golden League. În ultimul test, cel împotriva campioanei olimpice și europene Norvegia, „tricolorele” au avut momente în care au arătat bine.

Prima repriză a fost una excelentă. Naționala antrenată de Florentin Pera a condus și cu 3 goluri, scor 13-10. La cabine s-a intrat cu un avans minim al nordicelor, scor 15-14.

România, învinsă de Norvegia în ultimul test din Golden League

Repriza secundă a arătat încă o dată lipsa de experiență, naivitatea din anumite momente și problemele de ordin fizic.

Ultimele 10 minute au fost teribile. Luciditatea a dispărut din ofensivă, aruncări forțate de la mare distanță. Norvegia a făcut ce știe mai bine. A recuperat mingile și a lovit pe contraatac.

Semne încurajatoare au venit din poartă. Bianca Curmenț a avut procentaje mai bune decât în primele două dispute, cele pierdute cu Olanda (26-41) și Danemarca (25-35). Curmenț a fost și cea mai bună handbalistă a României astăzi, distincție primită din partea organizatorilor.

România a condus-o cu 3 goluri pe Norvegia, dar a clacat total în repriza secundă » Programul dinaintea Campionatului European de handbal feminin
@Photo Credit: Dejan Obretkovic

Lotul pregătit de Florentin Pera va reveni în România, pentru un stagiu de pregătire centralizat, la Oradea, în perioada 25-27 noiembrie.

România debutează la Campionatul European de handbal feminin pe 29 noiembrie, de la ora 19:00. Din grupă mai fac parte Muntenegru și Serbia. Primele două clasate avansează în faza grupelor principale.

Toate meciurile se vor juca la Debrecen, în Ungaria.

Lotul convocat de Florentin Pera pentru Golden League și Campionatul European de handbal feminin:

  • portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
  • extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
  • interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
  • centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
  • interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
  • extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
  • pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).

Grupele Campionatului European de handbal feminin:

  • Grupa A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord
  • Grupa B – Muntenegru, România, Cehia, Serbia
  • Grupa C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia
  • Grupa D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia
  • Grupa E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia
  • Grupa F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda

Programul României la Euro 2024:

  • România - Cehia, 29 noiembrie
  • Muntenegru - România, 1 decembrie
  • Serbia - România, 3 decembrie.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Comentarii (6)
ceaiuri.
ceaiuri.  •  26 Noiembrie 2024, 08:36

urmeaza un european unde ne prezentam fara prea mari sanse(avem "sansa"sa ne clasam pe cel mai slab loc de cand participam)Pera nu reuseste sa aduca la lot 2jucatoare apropiate valoric pe acelasi post(dintr-un campionat considerat de "specealisti"ca fiind unul dintre cel mai performant)dar speranta moare ultima

constantin_dejanovici
constantin_dejanovici  •  24 Noiembrie 2024, 21:24
Postat de MaxiP pe 24 Noiembrie 2024, 20:51

Putine detalii, dar daca in a doua repriza s-a rulat toata echipa, inseamna ca meciul a fost chiar bun. Pare o crestere de la meci la meci. S-ar putea ca acest turneu amical sa influenteze foarte mult in bine parcursul de la European, de la meciuri intr-un ritm greu de tot, cu adversari foarte valorosi, teoretic intram contra unor adversari mult mai accesibil si sper ca echipa sa profite de aceste antrenamente. Imi aminteste putin de ce s-a intamplat in iarna, cu echipa de polo, care in decembrie anul trecut a participat la un turneu foarte tare in Ungaria, a pierdut toate meciurile, majoritatea clar, dar au venit la Europene, au invins doua echipa contra carora erau cotati cu sansa a doua, au prins sferturile de finala si s-au calificat la Mondiale. Sper ca scenariul sa fie asemanator si in cazul echipei de handbal, mai ales ca la cati oameni am vazut tragand concluzii categorice si subite, n-ar fi rau sa le vad reactiile daca totusi echipa face o surpriza placuta fata de asteptari.

Trebuie să acceptăm că e nevoie de reconstrucție. E absurd să-i ceri lui Pera să facă minuni, tot ce aștept e să văd că fetele chiar vor să joace, și că e loc de mai bine. Blazarea și resemnarea, ăștia sunt principalii noștri inamici. Și desigur, aș vrea să văd echipa reușind nu numai să țină de rezultat (greu, oricum, cu adversarii din Golden League), ci și revenind de la 4-5 goluri handicap. Adică exact ce ni s-a întâmplat nouă, și încă de prea multe ori. Și să scăpăm de complexul ultimelor 10-15 minute, când totul intră în vrie și pierdem pe greșeli de începători.

MaxiP
MaxiP  •  24 Noiembrie 2024, 20:51

Putine detalii, dar daca in a doua repriza s-a rulat toata echipa, inseamna ca meciul a fost chiar bun. Pare o crestere de la meci la meci. S-ar putea ca acest turneu amical sa influenteze foarte mult in bine parcursul de la European, de la meciuri intr-un ritm greu de tot, cu adversari foarte valorosi, teoretic intram contra unor adversari mult mai accesibil si sper ca echipa sa profite de aceste antrenamente. Imi aminteste putin de ce s-a intamplat in iarna, cu echipa de polo, care in decembrie anul trecut a participat la un turneu foarte tare in Ungaria, a pierdut toate meciurile, majoritatea clar, dar au venit la Europene, au invins doua echipa contra carora erau cotati cu sansa a doua, au prins sferturile de finala si s-au calificat la Mondiale. Sper ca scenariul sa fie asemanator si in cazul echipei de handbal, mai ales ca la cati oameni am vazut tragand concluzii categorice si subite, n-ar fi rau sa le vad reactiile daca totusi echipa face o surpriza placuta fata de asteptari.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează