Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 07 decembrie 2017 20:27
România a obținut a patra victorie la Campionatului Mondial de Handbal feminin din Germania, 27-24 cu Angola, din patru meciuri.
- Partida dintre România şi Franţa, una fără miză pentru noi, se joacă mâine, de la ora 19:00, şi poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro şi în direct e Telekom Sport 1.
- Adversara României va fi pierzătoarea înfruntării dintre Cehia şi Ungaria, partidă care are loc simultan cu România-Franţa.
Povestea de la Trier a continuat cu un nou episod, dar scenariile sunt scrise clar de aceleași mâini. Pe aceeași rețetă: goluri de recuperat, tensiune, echilibru, apoi victorie pe final. Variază puțin felul în care se unesc aceste puncte absolut necesare pentru obținerea zâmbetului și a horei de la final.
Contra Angolei, reziduurile înfrângerii suferite, anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar în primul meci jucat acolo, s-au simțit parcă. Indiferent dacă s-au aflat sau nu pe teren în Brazilia, jucătoarele cu siguranță aveau în minte acel rezultat sau văzuseră meciul, sau îl revăzuseră. O referință adusă în discuție intens în ultimele zile. Un ghimpe. O revanșă de luat.
În același timp însă, păstrând involuntar acest scenariu al startului lent. Aseară, româncele au condus cu 4-3 în minutul 7, apoi însă au cedat întâietatea.
Adversarele africane au găsit deseori culoare utile de aruncare prin interul stânga Cazanga și interul dreapta Guialo. Dedu, cu care Ambros a început partida, n-a avut cele mai ascuțite reflexe, iar defensiva a permis celor două angoleze, în special, să asalteze poarta. În plus, în atac, Neagu a risipit câteva ocazii la început, parcă nu simțea mingea, i-a zburat rebelă din palmă, la câțiva metri deasupra porții, semn că avea nevoie ori de ceva timp pentru acomodare, ori de o pauză, de reîncărcare.
Angola a condus până în minutul 29, chiar și cu 4 lungimi, 12-8 și 13-9, însă finalul de repriză a însemnat un forcing tricolor. 4 goluri la rând au adus echilibrul și un strop de liniște, iar la vestiare s-a mers cu armistițiu pe tabelă, 14-14.
Forcing pe final
Partea a doua a pornit mai bine, însă adversarele nu au renunțat să se bată. Faze frumoase, Ardean Elisei înscriind dintr-o pasă înaltă, perfectă, la întâlnire, a lui Neagu rămâne un exemplu. Și lupta strânsă, acerbă pe alocuri, dată la fază după fază, în atac sau în apărare. Se apropia amenințător finalul meciului și încă nu era nimic limpede. Intervențiile Iuliei Dumanska au crescut în consistență și asta a impulsionat ofensiva. Acolo unde, cu bateriile full și ambiția stârnită, Neagu a găsit cele mai puternice și precise aruncări ale ei din tot meciul. A adus avantajul, 24-23, apoi a înscris ultimele 3 goluri ale partidei, făcând ireversibilă victoria României, 27-24.
Azi vine Franța, tricolorele adună încă o victorie, sărbătorită cu o horă pe parchetul sălii din Trier. În această fază de construcție a echipei, orice succes are valoare specială.
ROMÂNIA 27 (14)
Neagu 7, Udriștoiu 4, Geiger 4, Ardean Elisei 3, Florianu 3, Pintea 3, Buceschi 2, Dragut 1. Antrenor: Ambros Martin
ANGOLA 24 (14)
Guialo 7, Cazanga 7, Silva 3, Kassoma 2, dos Santos 2, da Silva 1, Machado 1, Carlos 1. Antrenor: Morten Soubak
Vezi aici VIDEO cu cele mai importante faze
Rezultate
România - Paraguay 29-17
România - Slovenia 31-28
România - Spania 19-17
România - Angola 27-24
vineri - ora 19:00 România-Franța
Clasament:
1. România 8p, 4j
2. Slovenia 6p, 4j
3. Franța 5p, 4j
4. Spania 5p, 4j
5. Angola 0p, 4j
6. Paraguay 0p, 4j
România - Angola 27-24 - VIDEO
min 60: Final de meci! România - Angola 27-24
min 58: Cristina Neagu iese la rampă și mărește avantajul României cu o superaruncare, 26-24.
min 56: Martin Ambros a cerut time-out pentru a da indicațiile pentru finalul meciului
min 54: Angola joacă în inferioritate numerică, România are atacul, 23-23
min 52: Cele două naționale merg cap la cap în finalul meciului. Udriștoiu a egalat, 23-23
min 49: Eliza Buceschi a egalat de la 7 metri, România reușind să marcheze în inferioritate numerică, 22-22
min 48: Angola trece în avantaj, după un gol din 7 metri, 21-22. Românca joacă cu un om în minus
min 45: România a egalat din nou, 21-21. Meciul este unul echilibrat, româncele nereușind să se mențină în fața adversarelor
min 40: Africancele sunt la două goluri în față, după mai multe atacuri nereușite ale româncelor, 18-20
min 36: Angola preia conducerea meciului, profitând de câteva neatenții în defensivă, 18-19
min 32: România începe mai bine și a trecut în avantaj, jucătoarele românce fiind mai exacte în ofensivă, 18-17
min 31: A început repriza a doua
min 30: Pauză! Scorul este egal, 14-14
min 28: Defensiva României joacă tot mai bine. Româncele se apără mai bine și egalează, 13-13
min 26: Iulia Dumanska a avut o intervenție excelentă și păstrează diferența de trei goluri, 10-13
min 24: Crina Pintea reușește al treilea gol din acest meci și reduce din diferență după 5 minute fără gol marcat de românce, 9-12
min 23: Este un început dificil pentru naționala României. Elevele lui Martin Ambros ratează foarte mult și au probleme în defensivă, portarii Dumanska și Dedu nefiind încă în cea mai bună zi
Vezi aici VIDEO cu cele mai importante faze
min 22: După o ratare a Cristinei Neagu, africancele au marcat și s-au distanțat la patru goluri, 8-12.
min 20: Time-out cerut de Martin Ambros
min 19: România continuă să rateze foarte mult, în timp ce angolezele marchează des, 8-11
min 14: Cea mai mare diferență de până acum, de trei goluri, după ce angolezele au înscris cu mult noroc, iar româncele ratează mult, 7-10
min 10: Angola joacă cu o jucătoare în minus, după ce Da Silva a fost eliminată
min 9: Angola trece în avantaj de două goluri, după două atacuri ratate ale României, 4-6
min 6: România trece din nou în avantaj după o nouă aruncare excelentă a lui Pintea, 4-3
min 2: Pintea egalează pentru România, după o pasă excelentă de la Neagu, 1-1
min 1: Dedu apără o lovitură o lovitură de 7 metri, dar mingea a revenit la angoleză și a deschis scorul, 0-1