SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Concluziile după prestația României la Mondialul de handbal » Ce spun Adi Vasile și Alexandru Dedu + radiografia „tricolorelor”

FOTO: IHF
FOTO: IHF

Articol de - Publicat miercuri, 15 decembrie 2021 08:58 / Actualizat miercuri, 15 decembrie 2021 11:28

Antrenorul României, Adrian Vasile, și președintele federației, Alexandru Dedu, și-au exprimat punctele de vedere după ce România și-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial.

Naționala feminină a încheiat întrecerea mondială pe poziția a 13-a din 32 de participante, cea mai slabă de la ultimele cinci ediții. Fără Cristina Neagu, România a adunat trei victorii și trei înfrângeri. 

„Sunt prestații corecte, reale, mi-a plăcut dăruirea fetelor, nu am ce să reproșez echipei și staff-ului. Am văzut o echipă. Am văzut dăruire și am apreciat modul în care s-au luptat. Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum și nu ai cum să ceri să fii campion mondial. Mi-aș fi dorit să fi fost în primele zece, dar în momentul acesta este OK. Am câștigat o echipă cu mentalitate corectă", a transmis Alexandru Dedu prin intermediul Sports Net.

Știm primele două semifinaliste de la Campionatul Mondial de handbal feminin! Trofeul rămâne sigur în Europa
CM
Știm primele două semifinaliste de la Campionatul Mondial de handbal feminin! Trofeul rămâne sigur în Europa

„S-au dăruit pentru handbal și pentru România"

El a continuat apoi: „Este un început de drum cu un grup bun, corect, așteptăm reîntoarcerea Cristinei pentru a pava drumul către Jocurile Olimpice de la Paris. Per total, sunt mulțumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal și pentru România".

Aceste concluzii vin după ce luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Adrian Vasile a tras propriile concluzii.  „La final, tot ce contează este clasamentul. Într-adevăr, în drumul nostru spre primele opt au dat de trei echipe extraordinare, câteodată ai nevoie și de noroc la tragerea la sorți. 

Dar sunt convins că dacă lucrurile vor continua corect, dacă fetele acestea vor face încă un pas la anul și apoi încă un pas, poate acel dram de noroc de care e nevoie în sport o să vină. N-a fost acum, dar modul în care fetele acestea au abordat competiția, modul în care s-au comportat arată foarte multe lucruri bune despre ele: trebuie să creadă în ele, pentru că au un viitor frumos înainte!", a explicat el citat de lead.ro

„Locul 13 n-are cum să mă mulțumească"

Cum i se pare poziția a 13-a pentru o echipă ca România? „Și chiar dacă prestația din teren pot să o iau drept un lucru bun, nu pot să mă uit la locul 13 și să fiu mulțumit. Pentru mine, partea bună a anului ăsta este că, din vară până astăzi, echipa națională este un pic schimbată. În ultimele șase luni de zile, de la turneul preolimpic, echipa asta progresează și o face foarte frumos. Din punctul ăsta de vedere sunt mulțumit. Locul 13 n-are cum să mă mulțumească", a subliniat el. 

Pe lângă cele opt echipe calificate în sferturi de finală, Franța, Suedia, Danemarca, Brazilia, Norvegia, Federația Rusă de Handbal, Spania și Germania, peste România s-au mai clasat Țările de Jos, Ungaria, Japonia și Serbia. 

Sub România în clasament au fost Coreea de Sud, Polonia, Austria, Slovenia, Croația, Cehia, Puerto Rico, Argentina, Muntenegru, Congo,  Kazahstan, Angola, Slovacia, Camerun, Tunisia, Uzbekistan, Paraguay, Iran și China. 

  • 202 goluri a marcat România la Campionatul Mondial din 328  de aruncări, procentajul de transformare fiind de 62 la sută
  • 55 la sută a fost procentajul echipei la convertirea aruncărilor de la 6 m, 67 de goluri din 122 de aruncări
  • 54 la sută a fost procentajul reușitelor de pe extremă, româncele marcând 30 goluri din 56 de aruncări
  • 19 goluri de la linia de 9 metri a marcat România în cele șase meciuri jucate la CM, aruncările fiind 42
  • 20 reușite din 26 de aruncări de la 7m au fost fructificate de echipa României
  • 48 de contraatacuri a avut România, 40 terminându-se cu gol 
  • 34 la sută a fost procentajul cu care a încheiat Iulia Dumanska această ediție a CM, în timp ce Daciana Hosu a fost la 31 la sută

Sunt mândră de echipă, sunt mândră că am luptat toate, de la stânga la dreapta, că am construit în fiecare zi ceea ce noi ne dorim, cărămidă cu cărămidă. E nevoie de răbdare, lucrurile astea nu se fac peste noapte, încă din octombrie au început să arate bine și odată ce vom rămâne așa eu cred că o să fie bine.

Nu nu aș spune că e corect locul 13 pentru ce s-a întâmplat acum, dar așa stau lucrurile. Dar pentru ce am făcut acum și pentru felul cum am luptat, meritam să mergem mai departe. Însă cred că și lipsa de experiență își spune cuvântul în anumite situații. În același timp, pot să spun că așa, fără experiență, fetele au fost superconectate și au făcut față cu brio 
- Crina Pintea

Cele mai bune cinci marcatoare din echipa României

Concluziile după prestația României la Mondialul de handbal » Ce spun Adi Vasile și Alexandru Dedu + radiografia „tricolorelor”

România la ultimele zece ediții ale CM

Concluziile după prestația României la Mondialul de handbal » Ce spun Adi Vasile și Alexandru Dedu + radiografia „tricolorelor”

Rezultate România la CM

Grupa II

  • Suedia-România 34-30
  • România-Puerto Rico 43-20
  • Țările de Jos-România 31-30

Grupa C

  • Norvegia-România 33-22
  • România-Kazahstan 38-17
  • România-Iran 39-11

Sferturile de finală de la CM

  • Franța-Suedia
  • Danemarca-Brazilia 30-25
  • Norvegia-Federația Rusă de Handbal
  • Spania-Germania 26-21

Citește și: 

Gimnastele americane abuzate de Larry Nassar vor primi despăgubiri în valoare de 380 de milioane de dolari

Infectată cu COVID, Emma Răducanu s-a retras de la Abu Dhabi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
ceaiuri
ceaiuri  •  15 Decembrie 2021, 16:03

punctele de vedere ne intereseaza prea putin,asteptam concluziile comisiei tehnice(asa se proceda si pe timpul lui..Tadici)sa vedem unde stam....Dedu povesteste de un nou inceput..dar de cand e la conducere tot la inceput e(nu stiu cine-l tine din ..politic, dar nu e greu de ghicit)deci tb facuta curatenie de sus(poate un nou C.A. nu avem nevoie de membri care sa fie prezenti doar pt cvorum si automat sa ridice mana)luate decizii privind numarul de jucatoare straine ce intra pe teren...(tb limitat la cat mai putine)junioare ce joaca(minim una tot meciul)smd,cat despre turneu e un fiasco....daca aveam o grupa numai cu echipe din europa...nu se stie pe cat terminam,sa accepti ca a fost un turneu bun..numai mediocrii pot gandi asa...cat despre Neagu eu mizez pe faptul ca la vara se retrage ..

dora
dora  •  15 Decembrie 2021, 13:24
Postat de fibra pe 15 Decembrie 2021, 13:11

Daca juca Neagu rezultatul tot nu putea fi mai bun.Asta e valoarea.

Aveam nevoie de un lider de echipa, si de o buna aruncatoare de la 9 metri, in anumite momente ale meciurilor cu Tarile de Jos, cu Suedia si, de ce nu, cu Norvegia. Si poate prindeam un loc 10, de ce nu...

fibra
fibra  •  15 Decembrie 2021, 13:11

Daca juca Neagu rezultatul tot nu putea fi mai bun.Asta e valoarea.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează