SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM TINERET

UPDATE România a debutat cu victorie Campionatul Mondial de tineret

Luminița Huțupan face parte din staff-ul care le coordonează pe 
micile „tricolore” la Mondial / FOTO: Federația Română de Handbal
Luminița Huțupan face parte din staff-ul care le coordonează pe micile „tricolore” la Mondial / FOTO: Federația Română de Handbal

Articol de - Publicat miercuri, 19 iunie 2024 13:55 / Actualizat miercuri, 19 iunie 2024 14:11

Naționala feminină de tineret a România a debutat, miercuri, în compania Braziliei, la Campionatul Mondial de handbal Under 20, care se dispută în Macedonia de Nord. „Tricolorele” s-au impus la limită, scor 26-25.

Start ideal pentru naționala de tineret a României la turneul final găzduit de Skopje! Însă victoria n-a fost una la pas pentru „tricolorele”, considerate favorite certe înaintea partidei. Handbalistele sud-americane au oferit o replică pe măsură și s-au ținut „scai” de jucătoarele pregătite de Simona Maior Pașca, Luminița Huțupan și Valentina Elisei. 

Prima repriză a fost un dans pe contre încheiat sub zodia echilibrului, 13-13. Coordonatele au rămas similare și în partea doua, dar româncele au reușit să treacă primele linia de finiș. La limită, 26-25, dar suficient pentru a bifa vicoria de debut atât de necesară pentru moral. 

Următorul meci e programat joi, 20 iunie, împotriva Iranului. Partida se joacă de la ora 16:45. 

Știrea inițială: România împarte grupa cu Brazilia, Țările de Jos și Iran

România este în grupa A alături de Brazilia, Tările de Jos și Iran, iar primele 3 clasate se califică în grupele principale.

Pentru prima dată, CM U 20 are la start 32 de echipe, iar favorite la medalii sunt Ungaria, Franța, Danemarca, Norvegia, Koreea, Germania, Suedia, Muntenegru, Spania și România.

Naționala României a ocupat locul 18 la ultima ediție, dar anul trecut a câștigat medaliile de bronz la Campionatul European, cu generația care va juca la acest turneu final.

Lotul României este condus de antrenoarea Simona Maior Pașca, ajutată de Valentina Elisei și Luminița Huțupan, iar staff-ul tehnic este coordonat de antrenoarea federală Nicoleta Alexandrescu Este același staff care a condus România anul trecut la CE, unde s-a câștigat bronzul.

„Vom trata fiecare joc cu maximă seriozitate și încredere”

„Noi mergem să ne jucăm șansa noastră, ne dorim să jucăm un handbal de calitate, care să confirme valoarea acestei generații.

Vom trata fiecare joc cu maximă seriozitate și încredere, și reușind aceste lucruri vor veni și rezultatele pe are le dorim cu toții.”, a declarat antrenoarea Simona Maior Pașca pentru GSP, .

România a deplasat la Campionatul Mondial un lot format din 18 jucătoare, din care nu lipsesc vârfurile generației: Diana Lixândroiu, Alisia Boiciuc, Mihaela Mihai sau Mariam Mohamed.

  • Un prim „7” posibil pentru România: Cristea, Mohamed, Lixăndroiu, Boiciuc, Grigore, Mihai, Mezei.

„Este ultima competiție pentru această generație și mă aștept ca sportivele să joace astfel încât să oblige antrenorii de la echipele de seniori să se uite mai atent spre ele și să-și câștige locul în echipele din Liga Națională.

Fetele au muncit mult și își doresc să intre între primele 8 formații la turneu, chiar dacă perioada de pregătire a fost foarte scurtă. Ne dorim un loc cât mai bun și vrem să vedem că avem viitor”, a declarat Nicoleta Alexandrescu, antrenoarea federarală, pentru GSP,

De-a lungul timpului România a câștigat la mondialele de tineret de două ori titlul, în 1995 și 1999 și de alte 3 ori medaliile de bronz.

Lotul României la CM U20

  • Portari: Ana Maria Cristea (Dunărea Brăila), Teodora Neagu (SCM RM Vâlcea), Ioana Niță (HC Zalău)
  • Extreme: Miriam Mohamed (Dunărea Brăila), Denisa Romaniuc (Minaur Baia Mare), Mihaela Mihai (CSM București), Beatrice Raicea (Dunărea Brăila), Bianca Drăgoescu (CS Dacia Mioveni)
  • Pivoți: Cristina Danciu (Minaur), Rebeca Geamănu (Gloria Bistrița), Cristina Irimia (ACS Sepsi), Noemi Mezei (Gloria Bistrița)
  • Linia de 9 metri: Alisia Boiciuc(Crona Brașov), Florentina Brândușa(Minaur), Lavinia Florea (CSM Deva), Mihaela Grigore(SCM Rm Vâlcea), Diana Lixăndroiu(Dunărea Brăila), Irina Maxim (CSM București).
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
DE NECREZUT! » Ce a scris Federația din Kosovo într-un comunicat oficial + Imaginea fake cu care a fost ilustrat mesajul
Nationala
DE NECREZUT! » Ce a scris Federația din Kosovo într-un comunicat oficial + Imaginea fake cu care a fost ilustrat mesajul
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează