SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM DIN JAPONIA

ROMÂNIA - JAPONIA 20-37 // VIDEO + FOTO Bine că s-a terminat! Devenise insuportabil! Evoluție sub orice critică împotriva Japoniei, venim acasă de pe locul 12

Articol de , - Publicat miercuri, 11 decembrie 2019 11:44

Japonia ne-a călcat în picioare, scor 30-27, şi am terminat Mondialul fix cum l-am început, în genunchi. Vom juca turneul de calificare la Olimpiadă, însă această echipă, în forma actuală, nu propune nicio perspectivă

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii.

Suntem încă la Campionatul Mondial, iar Franţa e demult acasă. Ciudat trebuie să fie sistemul de desfăşurare, din moment ce campioana europeană şi mondială în exerciţiu e clasată mai jos decât România, deşi a pierdut de două ori mai puţine meciuri aici, în Japonia.

E amical la Mondial 

Mai avem de jucat chiar cu ţara gazdă, însă meciul e doar de clasament, în rest nu are nicio miză. Că vom fi pe 10 sau pe 12 nici măcar pentru perspectiva turneelor preolimpice nu mai contează fiindcă şi dacă vom fi pe 12, cele două echipe de deasupra noastră ar fi Coreea de Sud şi Japonia, ambele calificate deja la Olimpiadă. 

Deci avem amical cu fâşneţele japoneze, care nu s-au făcut de râs în niciun meci la acest turneu. Spre deosebire de noi, care împotriva Spaniei şi Suediei am arătat ca o naţională de duzină. 

Perianu e din alt film 

Şi aşa cum ne-am tot obişnuit la acest turneu, meciul începe cu România defazată. Japonia zburdă pe teren şi face 3-0 repede. Neagu e pe bancă, Perianu trece inter stânga şi se crede Neagu, doar că n-are nimic în comun cu Cristina. Excepţiile din aruncările ei sunt golurile, regula e că fie atentează la integritatea spectatorilor din spatele porţii, fie pierde mingea.

4 goluridin 10 aruncări a avut Perianu în prima repriză

Pintea nu poate să prindă nicio minge 

În defensivă suntem atât de vulnerabili încât toate atacurile Japoniei se termină fie cu gol, fie cu aruncare din postură de unu la unu cu portarul. În aceste condiţii, se va repeta scorul de marţi, cu Suedia. 

De la 5-8 se ajunge la 6-16, cu Ostase şi Dache care nu bagă mingea în poartă nici de pe 6 metri şi cu Pintea pentru care mingea a devenit un fel de arici şi nu poate să prindă niciun balon timp de o repriză!

1 gola marcat România ieri între minutele 12 şi 27, interval în care japonezele au înscris de 8 ori

Frustrarea lui Neagu de pe margine 

Nici poarta nu ne ajută deloc, meciul e jucat de la pauză. Neagu se agită pe bancă, e greu să suporţi aşa ceva când ai în bagajul cu care te întorci acasă trofeul de cea mai bună handbalistă din lume. E bine că s-a terminat pentru noi acest Mondial! Oricum ne-am făcut suficient de râs şi deveniseră insuportabile toate aceste jocuri în care am fost doar sac de box.

Terminăm pe 12, deşi probabil că locul real, la cum am jucat, per total, ar fi fost între 20 şi 24. Vom fi în turneul preolimpic, dar când vezi jucătoare care scapă mingea din mână la fiecare al doilea atac sau care nici măcar nu mai sunt în stare să stea în picioare până la finalul unui meci, visul de a merge la Tokyo devine un coşmar!

Dacă aş fi Ryde, aş pleca singur 

Ryde spune că rămâne, deşi dacă aş fi în locul lui, m-aş gândi foarte serios dacă n-ar fi bine să plec singur! Când ai fost la un nivel ridicat, când ai câştigat Champions League şi o medalie de bronz la Mondial, e complicat să se ajungă să fii nevoit să înveţi jucătoarele să prindă mingea. E ca şi cum l-ai pune azi pe Van Gaal să le arate fotbaliştilor cum se şutează cu exteriorul şi cu şiretul!

Să ne agăţăm de 30 de minute de speranţă 

Azi suntem jos. Foarte jos. Nu vedem nicio perspectivă, însă este un sport la care am reuşit mereu să ne ridicăm când ne-am crezut morţi. Un exemplu e chiar repriza miraculoasă cu Ungaria. Dacă e să păstrăm ceva de la acest Mondial, sunt acele 30 de minute. E singura speranţă de care ne putem agăţa, după un turneu final care ne-a deziluzionat cum, probabil, nu ni s-a mai întâmplat de multă vreme. 

5 înfrângeriam suferit la acest Campionat Mondial, cu Spania, Muntenegru, Rusia, Suedia şi Japonia, de câştigat am făcut-o cu Kazahstan, Senegal şi Ungaria

Video cu rezumatul meciului România - Japonia

liveTEXT » România - Japonia 20-37

min 60: Final de meci! 

min 51: Japonia se distanțează la 14 goluri. România nu mai contează în meci. Japonezele au marcat și cu portarul

min. 43. Ratăm pe extreme, iar adversarele profită imediat. 

min. 36. 22-10, după un nou gol ușor de pe extremă a niponelor. Urmează un gol incredibil, cu japonezele pasând în aer, în semicercul nostru. 

min. 34. România pare că are mai multă atitudine, dar japonezele profită de spațiile enorme în apărare. 

min. 32. Menținem diferența de 10 goluri, Vizitiu duce scorul și în dreptul României la două cifre. 

PAUZĂ. România pare complet depășită de nipone. Dar se putea mai rău, puteam să tremurăm până în ultima secundă cu o națională gen Kazahstan... Oh, wait. 

min. 29. Cristina Neagu își pierde cumpătul pe margine, ceea ce e oarecum ironic, având în vedere că vede prezența în primele 12 echipe la Mondiale ca pe o performanță deosebită. 

min. 27. Un nou timeout cerut de Ryde, care schimbă tactica, vrea să scoată portarul pe atac. 

min. 22. România e groggy. Fetele sunt dominate complet. Ryde nu pare să contribuie cu nimic esențial, dar vai, asta chiar nu mai e o știre. 

min 16. România continuă să aibă probleme pe faza defensivă. În atac, Perianu este din nou foarte bună și marchează al patrulea gol

min 13: Time-out la 10-5 pentru japoneze. Ryde le-a cerut jucătoarelor să joace cu pivotul. „Când jucăm cu pivotul marcăm. Când aruncăm din afara careului ratăm. Pe apărare, trebuie să rămânem compacți”, a spus selecționerul. 

min 12: Gabi Perianu marchează din nou, după o pătrundere excelentă pe partea stângă.  În acest moment, parea cea mai în formă româncă pe faza ofensivă

min 9: Pintea marchează și ea, 4-7.  În continuare, Japonia este foarte eficientă pe faza de atac. Japonezele au un joc rapid, cu multe schimbări de direcție, și româncele nu reușesc să găsească modalități de a le opri

min 5: România reduce din diferență, 3-5. Ciucă a intrat în poartă și a apărat o lovitură de la 7 metri, iar la faza următoare a marcat Perianu

min 4: Japonia începe tare meciul și are 4-1. Asiaticele joacă rapid în atac și le pun probleme „tricolorelor”

min 1. A început meciul. Japonia are primul atac și marchează, 1-0.

Rezultatele României la Mondial

  • România - Spania 16-31
  • România - Senegal 29-24
  • România - Kazahstan 22-20
  • România - Muntenegru 26-27
  • România - Ungaria 28-27
  • România - Rusia 18-27
  • România - Suedia 22-34
  • România - Japonia 20-37

Vezi și:

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // Frigul şi noxele viciază Mondialul » Handbalistele acuză organizarea japonezilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (163)
443338323262333
Gabriel Capbun  •  11 Decembrie 2019, 20:17

Felicitări pentru că ați ajuns in primele 12 echipe din lume!

1618597915124142
Alexandru Chis  •  11 Decembrie 2019, 12:06

Rusine si umilinta nationala! Staffurile de la Federati ei echipa sa fie demis pentru incompetenta sau lezarea interesului natgional!

123933885588721
Con Dasca  •  12 Decembrie 2019, 00:54

Bravo fetelor . Atât sa putut după scandalul de dopaj de la Brașov . Va doresc succes și sa ne Faceți-i Fericiți la celalte campionate mondiale europene.

Vezi toate comentariile (163)
Comentează