SPORTURI  »  HANDBAL  »  GOLDEN LEAGUE

România, nebuloasă înaintea Europeanului » Ce așteaptă bookmakerii înainte de publicarea cotelor „tricolorelor”: urmează 4 zile decisive

Lorena Ostase, printre puținele jucătoare cu experiență din lotul României pentru Euro 2024 / FOTO: Imago
Lorena Ostase, printre puținele jucătoare cu experiență din lotul României pentru Euro 2024 / FOTO: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2024 19:35 / Actualizat miercuri, 20 noiembrie 2024 20:10

România mai are 9 zile până la debutul la Campionatul European de handbal feminin. Naționala pregătită de Florentin Pera face ultimele pregătiri în Danemarca, la Viborg, în cea mai tare competiție amicală a săptămânii. La Golden League participă țara-gazdă, Norvegia și Olanda.

  • Campionatul European de handbal feminin este programat între 28 noiembrie și 15 decembrie 2024.
  • România face parte din grupa preliminară B, unde le va avea adversare pe Muntenegru, Cehia și Serbia. Primele două clasate avansează în faza grupelor principale.

România este o necunoscută înaintea turneului final continental. Florentin Pera a pierdut nucleul care a dus greul în ultimii ani. Cristina Neagu, Crina Pintea și Eliza Buceschi s-au retras. Aflată în conflict cu selecționer la club, Cristina Laslo n-a prins lotul și ar fi decis la rândul ei să nu mai vină la națională.

CSM București și Rapid negociază în aceste momente un transfer spectaculos!
LIGA FLORILOR
CSM București și Rapid negociază în aceste momente un transfer spectaculos!

România, o mare necunoscută înaintea Campionatului European de handbal feminin

În aceste condiții, multe case de pariuri întârzie să ofere cote pentru parcursul României la European. Naționala „tricoloră” a arătat rău la Trofeul Carpați. A pierdut rușinos cu Elveția, scor 27-36, fiind învinsă și de Brazilia, scor 31-34. Tradiția în handbal o păstrează însă pe lista posibilelor surprize.

Toate cele 24 de formații participante la Euro 2024 și-au antamat meciuri de pregătire. România a primit o invitație onorantă la Golden League, cel mai important turneu amical al săptămânii. Bookmakerii așteaptă prestațiile „tricolorelor” din Danemarca pentru a-și forma o ultimă opinie.

Naționala lui Pera va înfrunta în Danemarca 3 echipe cu pretenții la medalii:

  • România - Olanda » Joi, 21 noiembrie, ora 18:30
  • Danemarca - România » Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17:00
  • Norvegia - România » Duminică, 24 noiembrie, ora 14:30

Grupa de la Euro nu e imposibilă

România a evitat coloșii în grupa preliminară de la Campionatul European, dar nici nu a avut șansa de a da peste una dintre naționalele modeste, aflate la debut, precum Insulele Feroe sau Turcia.

Grupa B, cea cu România, Cehia, Muntenegru și Serbia este considerată cea mai echilibrată. Într-o zi bună, oricine poate bate pe oricine.

Puținele casele de pariuri care s-au încumetat să ofere cote pentru câștigarea trofeului o plasează pe România departe de lupta pentru medalii, cu o cotă 50,00.

Partea bună este că nici adversarele din grupă nu sunt mai strălucite. Muntenegru are aceeași cotă (50,00), în timp ce un triumf al Serbiei și al Cehiei ar multiplica pariul de 100 de ori.

România, nebuloasă înaintea Europeanului » Ce așteaptă bookmakerii înainte de publicarea cotelor „tricolorelor”: urmează 4 zile decisive
Olivier Krumbholz la un time out la CM 2023 FOTO Imago

Există semne de întrebare și la vârf, în lupta pentru aur. Cu prima șansă este văzută Franța. Deși a rămas fără selecționerul Olivier Krumbholz, Sebastien Gardillou numit în locul lui, și a fost bătut zdravăn de Norvegia în finala de la Jocurile Olimpice, scor 21-29, naționala din Hexagon are cota 2,15 la trofeu.

E urmată chiar de cele 3 adversare ale României din Golden League: Norvegia (2,40), Danemarca (6,00) și Olanda (13,00).

Lotul României pentru Campionatul European din 2024:

  • portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
  • extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
  • interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
  • centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
  • interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
  • extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
  • pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).

Grupele la Campionatul European de handbal feminin:

  • Grupa A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord
  • Grupa B – Muntenegru, România, Cehia, Serbia
  • Grupa C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia
  • Grupa D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia
  • Grupa E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia
  • Grupa F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda.

Programul României la Euro 2024:

  • România - Cehia, 29 noiembrie
  • Muntenegru - România, 1 decembrie
  • Serbia - România, 3 decembrie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
constantin_dejanovici
constantin_dejanovici  •  20 Noiembrie 2024, 22:25

Dacă trecem de grupă e OK, în definitiv și la ultimul european am terminat tot în primele 12 :). Trecem de grupă, ne putem concentra pe reconstrucție, cu sau fără Pera. Nu trecem, Pera out, probabil revine Laslo, una peste alta, eu aștept să văd evoluția jucătoarelor mai tinere din lot.

MaxiP
MaxiP  •  20 Noiembrie 2024, 21:16

Se vorbeste intr-una de acel esec cu Elvetia, totusi hai sa ne calmam putin. La Trofeul Carpati au fost destule absente, din cate stiu au lipsit ambele extreme titulare, un inter drept, 2 interi stanga de baza, plus ca s-a rulat tot lotul. Nu mi se pare elocvent. Sigur, marea dilema e cum arata echipa fara Laslo, ea e marea absenta, nu era cazul sa lipseasca, altfel eram chiar optimist. Grupa nu e imposibila, evident, doar ca nu e usoara. E printre cele mai echilibrate din tot turneul si mi se pare una anormala. In conditiile in care s-a marit numarul de participante de la 16 la 24, nu inteleg cum pot pica in aceeasi grupa 4 echipe care au participat la aproape toate turneele majore in ultimii ani inainte de largirea competitiei. Cum or fi ajuns Macedonia de Nord si Islanda in urna a 3-a inaintea Cehiei e o nebuloasa totala, asa cum nici cum e Elvetia in urna a 2-a nu e tocmai explicabil.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează