Articol de GSP - Publicat marti, 15 iunie 2021 15:35 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 16:26
Handbalul românesc are de-a face cu cel mai picant scandal din ultima perioadă. Pe masa judecătorilor a ajuns o răfuială intimă între o jucătoare a echipei Danubius Călărași și patronul clubului din Divizia A!
Alexandra Ecaterina Strătulat, componentă a lotului național de tineret, s-a transferat în timpul pandemiei de la LPS Iași la Danubius Călărași, unde ar fi început o relație amoroasă cu patronul clubului, Cristian Gavrilă.
Relația s-a rupt între timp. Gavrilă o acuză acum pe jucătoare că s-a prostituat, în timp ce handbalista afirmă că e hărțuită de acesta și a depus plângere, solicitând și un ordin de restricție. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor, scriu jurnaliștii de la reporteris.ro.
- Sursă foto: reporteris.ro, Facebook Cristian Gavrilă (Danubius Călărași)
Problemele dintrei cei doi s-au acutizat în momentul în care, conform spuselor lui Cristian Gavrilă, jucătoarea ar fi început să aibă diverse pretenții financiare și materiale.
A solicitat sprijin pentru a-și putea face prezența la cursuri, a primit o tabletă IPad. Având în vedere că urma să primească banii de la alegeri, am zis că nu e nicio problemă în a-i recupera. Ca oficial a fost la federație să rezolve contractele, i s-a plătit cazare și masă plus transport pentru a rezolva acele lucruri
La întoarcerea de la federație a spus că și-a spart telefonul și că nu mai are cum să comunice și i s-a dat cu titlu de împrumut un iPhone nou. A fost nemulțumită de calitatea lui și a solicitat sprijin pentru cumpărarea ultimului tip de iPhone pentru a-și putea face poze de o calitate mai bună.
La achiziționarea acestui iPhone i s-a spus că trebuie să restituie celălalt telefon. Nu s-a întâmplat nici până astăzi. Pentru că urma să primească o sumă lunară de 2.500 de lei, am crezut că nu va fi o problemă în a-mi recupera banii. Apoi, la un meci oficial, s-a accidentat. De fapt, a mimat că s-a accidentat
A primit bani pe card și cash, aceste sume apar pe extrase bancare și ștate de plată. În aprilie, însă, i-am solicitat bunurile și banii înapoi. S-a dus la Poliție, spunând că o hărțuiesc. Am depus și eu hârtii, arătând că de fapt îmi cer lucrurile înapoi- Cristian Gavrilă, potrivit sursei citate
![Sursă foto: reporteris.ro Scandal sexual în handbalul românesc » Patronul echipei și jucătoarea de lot național se acuză reciproc: „Să-mi dea banii!” / „M-a hărțuit!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15062021/1623760757070.jpg?width=900&height=0)
Mama jucătoarei îl acuză pe Cristian Gavrilă: „A vrut s-o omoare în fața blocului”
În numele Alexandrei Ecaterina Strătulat a vorbit mama ei, Mihaela Preda, care lansează alte acuzații grave.
„A existat o relație între el și fiica mea (...). A vrut s-o omoare în fața blocului, la Iași, unde a urmărit-o mai mult timp. A strâns-o de gât, a auzit cineva și a intervenit. O hărțuiește, este mereu prezent la Iași, stă în mașină și o pândește. Ea și-a schimbat numărul de telefon din cauza lui, i-a hărțuit prietenii.
Trimite poze la 02:00 dimineața în fața ușii noastre. Am luat-o de la Călărași pentru că acolo a vrut s-o omoare. Locuia în gazdă, cu alte colege, a vrut s-o strângă de gât în casă”, a afirmat mama jucătoarei, conform reporteris.ro.
Mama jucătoarei: „După fiecare agresiune, apărea ba cu un ceas, ba cu o tabletă”
„Vreți să știți realitatea despre bani? Nu i-a plătit transferul, nu i-a înregistrat contractul. Fiica mea, care a făcut parte din lotul național de tineret, a jucat un meci pentru Danubius Călărași fără contract. I-a făcut o hârtie de mână cu 5 minute înainte. Este meciul la care s-a și accidentat, noi avem înregistrarea că a fost pe teren. Acest club nu-și plătește jucătoarele, nu plătește gazda unde fetele locuiesc, nu respectă nimic din înțelegere.
După fiecare agresiune, apărea ba cu un ceas, ba cu o tabletă. I le făcea cadou și acum spune că sunt ale lui. Am apelat la un ordin de restricție pentru că o terorizează. Îi terorizează colegii de la Facultatea de Educație Fizică și Sport”, a mai dezvăluit mama Alexandrei.
Citește și alte știri din handbal:
Nouă foști campioni mondiali au cerut audiență la ministrul Sportului. Nu au primit niciun răspuns!
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul