Articol de GSP - Publicat sambata, 20 noiembrie 2021 21:02 / Actualizat sambata, 20 noiembrie 2021 21:26
SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus și în deplasarea cu Bera Bera, campioana Spaniei, scor 29-27, și s-a calificat în grupele EHF European League la handbal feminin. În tur, oltencele câștigaseră cu 34-28.
La fel ca în partida tur, de la Vâlcea, SCM a început prost. A fost condusă la pauză cu 14-10. Norvegianul Bent Dahl a sunat trezirea, iar Andrea Klikovac și compania au răspuns pozitiv. Muntenegreanca a fost cea mai bună jucătoare, cu 9 goluri marcate. Din tabăra româncelor s-au mai remarcat Gorshenina, cu 4 reușite, și Dache, autoare a 3 goluri.
Bucuria de la final#EHFEL | Victorie frumoasa obtinuta in deplasare de ros-albastre, scor 29 la 27 Ne-am calificat in grupele EHF European League 💪
Publicată de SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin pe Sâmbătă, 20 noiembrie 2021
SCM Râmnicu Vâlcea, în grupele EHF European League
România va avea cel puțin două reprezentante în grupele EHF European League, a doua competiție ca valoare din handbalul european. CS Minaur Baia Mare este deja calificată.
Duminică, Măgura Cisnădie va încerca și ea să obțină biletul, după remiza 22-22 din turul cu DVSC Schaeffler (Ungaria). În aceeași situație este și Gloria Buzău, învinsă 26-31 în tur de Stormhar (Norvegia).
Citește și alte știri din handbal:
Adi Vasile cere întăriri la CSM București » Deranjat de o întrebare: „Nu e corect!”