Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 08 februarie 2008 00:00
Oltchim a fost egalată în ultima secundă de joc la Nurnberg şi a debutat doar cu un egal în grupa principală din Liga Campionilor. După şase victorii consecutive în grupele Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vîlcea s-a împiedicat aseară la Nurnberg, în faţa echipei considerate a fi cea mai slabă dintre cele opt rămase în bătălia pentru cucerirea trofeului. "Galacticele" lui Gheorghe Tadici au intrat nu foarte concentrate pe teren. Campioana Germaniei, care a fost la un pas de faliment la începutul sezonului, a preluat repede conducerea, dar nu s-a putut desprinde la mai mult de două lungimi distanţă. Vîlcencele s-au deşteptat însă repede şi au preluat conducerea pentru prima dată la 10-9 în minutul 21! S-au desprins chiar la două goluri, dar la cabine s-a intrat de pe picior de egalitate: 15-15.
În partea a doua portarul Luminiţa Huţupan Dinu a închis poarta Oltchimului şi după zece minute conturile păreau încheiate, mai ales că româncele s-au desprins la 20-16. Finalul a fost însă de coşmar pentru elevele lui Tadici. Greşeli multe, pase aiurea, ratări exasperante şi Nurnberg a reuşit să egaleze şi chiar să ia conducerea cînd mai erau trei minute şi jumătate: 26-25. Şocul a fost de scurtă durată, Meiroşu a înscris de două ori consecutiv şi Vîlcea a trecut din nou la timonă. A egalat însă austriaca Ofenbock, revenită după o pauză îndelungată, timp în care a devenit mămică. Adriana Ţăcălie a mai punctat şi ea o dată în ceea ce se dorea a fi golul victoriei. Nu a fost însă aşa. Herbert Muller, tehnicianul german născut la Timişoara, a scos portarul şi a trimis-o în teren pe Ania Rosler. Cînd mai era doar o secundă de joc, interul stînga a marcat de la distanţă golul care a adus un egal nesperat gazdelor şi care s-ar putea să încurce Oltchimul în vederea calificării în semifinale.
Nurnberg 28 (15)
Simakova 7, Rosler 5, Wohbold 4, Walzik 3, Ofenboch 3, Beck 3, Sommerlund 2, Popluharova 1. Antrenor: Herbert Muller
Oltchim 28 (15)
Beşe 8, Gîlcă 6, Meiroşu 5, Maier 4, Luca 3, Nechita 1, Ţăcălie 1. Antrenor: Gheorghe Tadici
A doua favorită
La casele de pariuri, "galacticele" lui Gheorghe Tadici sînt cotate cu a doua şansă la cucerirea Ligii Campionilor în acest sezon, avînd o cotă de 4/1. Danezele de la Viborg sînt în pole-position, cu 2,5/1, chiar dacă Oltchim le-a bătut de două ori în grupă pe nordice: 33-30 la Rm. Vîlcea şi 31-29 la Viborg. De remarcat însă că româncele aveau la începutul competiţiei o cotă de 34/1! Oltchim e mai bine cotată decît Zvezda Zvenigorod, echipa lui Evgheni Trefilov cu opt campioane mondiale în lot. Adversara de aseară, FC Nurnberg, e ultima în topul caselor de pariuri, cu o cotă de 101/1.
Cu alţi ochi
Antrenorul de la Viborg, Tomas Ryde, vede campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea şi echipa pe care el o pregăteşte cu şanse egale la cucerirea Ligii. "Meciurile din grupă nu sînt foarte elocvente. În grupe, la meciul retur, noi am avut foarte multe handbaliste accidentate, iar antrenorul Gheorghe Tadici a odihnit multe titulare, obosite după Campionatul Mondial. Nu mi-aş dori însă să întîlnim Vîlcea. Româncele alcătuiesc o formaţie redutabilă, care poate cîştiga în faţa oricărei echipe", a declarat Ryde.