Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 27 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 26 martie 2012 20:58
Cinci zile au mai rămas pînă la prima manşă din semifinalele Ligii Campionilor între Oltchim Rm. Vîlcea şi Audi ETO Gyor, campioana Ungariei.
Campioana României, finalistă în 2010 şi semifinalistă în 2009 şi 2012, are o mare problemă în lot înaintea disputei decisive cu unguroaicele. Muntenegreanca Marija Jovanovici s-a accidentat în ultimul meci din grupă, cu Buducnost Podgorica, şi de atunci nu a mai putut să se antreneze. "Are dureri mari la umărul drept. A făcut pauză, recuperare, dar tot degeaba", a declarat antrenorul Radu Voina. Jucătoarea nici nu se gîndeşte să nu intre. "Vreau să joc! Avem o şansă să jucăm finala şi vreau să ajut echipa. E visul meu, să joc finala Ligii Campionilor", a spus Marija.
"Doctorii i-au interzis momentan să intre la antrenamente. I-au transmis că abia de miercuri poate începe pregătirea cu mingea, dar efortul fizic să se facă progresiv", a adăugat preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru.
Verten sub semnul întrebării
Şi campioana Ungariei, Gyor, are o problemă în lot. Extrema stînga Orsolia Verten nu se ştie dacă va juca împotriva Oltchimului. De altfel, în ultimele partide, antrenorul Karl Erik Bohn a folosit-o foarte puţin pe Verten. În locul acesteia, pe postul de extremă au jucat Anita Gorbicz sau Aniko Kovacsics.
Marcaj la Lekici
În "dubla" România-Serbia, din preliminariile CE 2012, vîlcencele din echipa naţională s-au întîlnit cu vedeta de la Gyor, Andrea Lekici. Antrenorul Radu Voina chiar a discutat cu ea minute bune. "Este o fată extraordinară, cu mult bun-simţ. Nu am discutat despre handbal, am vorbit despre alte lucruri", a declarat Radu Voina.
Cotele la cîştigarea Ligii Campionilor
Gyor: 2.00
Buducnost: 3.00
Larvik: 6.00
Oltchim: 8.00
* cote la bwin