Articol de GSP - Publicat joi, 14 decembrie 2017 12:56
Fostul selecţioner al naţionalei de handbal feminin, Gheorghe Tadici, este de părere că Ambros Martin este un antrenor valoros şi singura problemă pe care a identificat-o este cea legată de timpul pe care acesta îl alocă pentru a face selecţia jucătoarelor.
După ce România a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial, în urma unei înfrângeri suferite în faţa Cehiei (27-28) cu un gol încasat în ultimele secunde, Tadici a pus sub semnul întrebării una dintre deciziile luate de selecţionerul spaniol.
"Orice se poate spune, numai că nu este antrenor bun nu. Rezultatele lui, că a fost la Itxako, la Gyor sau la naţionala Ungariei, vorbesc pentru el. Chiar şi aici, la naţionala României, are un rezultat bun la Campionatul European de anul trecut (n.r. locul 5).
Dacă este să invoci ceva, stai şi te întrebi cât are el timp de echipa naţională, în special de selecţie, atât timp cât este şi la Gyor, într-o altă ţară, într-o altă cultură, în alt campionat, cu o altă mentalitate. Întrebarea nu este însă nouă, ci din momentul în care a fost numit.
Acum, el la postul de pivot s-a dus cu două jucătoare, dar una dintre ele era rezerva-rezervei de la Corona Braşov. E discutabil dacă asta a fost bine. Dar depinde şi ce a urmărit, care este filosofia lui sau a secundului Paşca. Am impresia că acolo s-a consultat cu secundul", a spus Tadici la TV Digi Sport.
Totuşi, din lotul României au făcut parte trei pivoţi, dintre care două jucătoare legitimate la Corona Braşov: Cynthia Tomescu şi Timea Tătar.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro