SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

“Tot eu rămîn!”

Articol de - Publicat miercuri, 11 iunie 2008 00:00

Gheorghe Tadici e convins că va continua la Oltchim, chiar dacă “s-a încercat debarcarea mea”.

“Unele persoane şi-au dorit plecarea mea. Nu li s-a îndeplinit însă această dorinţă pentru că la mine vorbesc rezultatele. În doi ani de zile am cîştigat şase trofee, am înregistrat doar patru înfrîngeri. Perioada mea la Vîlcea a coincis cu cea mai bună perioadă din istoria clubului”, a declarat Gheorghe Tadici, care e convins că va mai rămîne încă doi ani la Rm. Vîlcea.

- Domnule Tadici, mai sînteţi sau nu antrenor la Oltchim?
- Nu ştiu, aştept şi eu să văd dacă vine cineva să mă anunţe că voi fi schimbat. Am stat pe la sală trei ore şi am aşteptat. Vorbind serios acum, normal că eu sînt antrenor. Am discutat cu dom­nul Roibu, managerul Olt­chimului, şi dînsul mi-a confirmat încă o dată că nu se pune problema înlocuirii mele.

- De unde acele zvonuri?
- Nu mai vreau să vorbesc acum. Au fost anumite persoane, chiar şi jucătoare, care au vrut să plec. Uite că nu le fac pe plac. Mai mult, eu m-am interesat de viitor, am transferat jucătoare de valoare.

- Ce jucătoare vor veni la Vîlcea?
- Sînt două unguroaice, Ga­briella Szucs şi Rita Borbas, şi încă o poloneză, Karolina Kudlacz. Ele au semnat şi vor fi deja prezentate la echipă.

- Cine va pleca?
- Ionela Gîlcă Stanca m-a anunţat ieri că merge la Braşov. Am înţeles-o. La ce ofertă are şi eu i-am spus că poate să se ducă pe jos. Şi mai e Narcisa Lecuşanu cu care s-a întrerupt amiabil cola­bo­ra­rea. În rest rămîn toate.

- Luminiţa Huţupan Dinu a mai semnat?
- Nu, dar poate o conving. Am stat de vorbă cu ea şi i-am propus să fie antrenoare cu portarii. Dacă vrea să mai joace, o poate face liniştită. Are valoare şi e păcat să se retragă.

- Sînteţi sigur că nu veţi fi schimbat?
- De nimic nu poţi fi sigur, dar eu îl cunosc foarte bine pe domnul Roibu. Nu mi-a înşelat niciodată încrederea. Oricum, handbalul nu începe şi nu se termină cu Tadici.

Presa ungară a scris de Borbas
După Gabriella Szucs, interul stînga de la DVSC Debrecen, Rita Borbas e a doua jucătoare din “naţionala” Ungariei care a semnat cu Oltchim. Pivotul de la Dunaferr SE a confirmat pe site-ul ei că a semnat contractul cu gruparea vîlceană pentru două sezoane. “E o mare onoare. Oltchim e o echipă de top din Europa şi sper să avem rezultate excelente. Am discutat cu domnul Tadici şi m-a convins să merg în România”, a declarat Borbas. Poloneza Karolina Kudlacz (foto), centrul echipei germane Leipzig, e a treia handbalistă pe care Oltchim o va prezenta în această săptămînă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (6)
 •  11 Iunie 2008, 14:12

tadici a avut rezultate peste tot unde a antrenat.gatu va avea tot ce-si doreste prin schimbarea lui tadici.daca schimbi antrenorul pentru ca face antrenamente de calitate si jucatoarele nu mai fac fata atunci nu mai este nimic de spus.tadici va avea rezultate indiferent unde va antrena.

 •  11 Iunie 2008, 13:11

Tadici a avut la dispozitie un lot foarte valoros cu care toata lumea credea ca se poate ajunge in semifinalelel ligii campionilor. Nu a facut-o din vina lui Tadici care nu a stiut sa antreneze echipa si ,in plus, si-a atras foarte multe antipatii din partea celor cu care a intrat in contact(inclusiv jucatoarele)prin neprofesionalismul si aroganta de care a dat dovada. Pentru binele echipei,la Oltchim e strict necesara o schimbare de antrenor (ca de altfel si la echipa nationala).

 •  11 Iunie 2008, 12:33

esti cel mai tare, sper sa mai ramii inca 10 ani sa crape toti tircosii si gunoierii de ciuda...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează