Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 22 ianuarie 2017 00:00
Campioana Europei își turează motoarele în vederea apropiatelor partide din grupa principală a Ligii Campionilor.
CSM București a jucat ieri partida cu HC Zalău, 30-18, din etapa a 15-a, echipa lui Gheorghe Tadici punându-le destule probleme adversarelor, mai ales în prima repriză.
În minutul 21 al meciului, Aurelian Roșca a trimis-o pe teren și pe daneza Simone Bohme (25 de ani), care la prima fază a și marcat. Extrema dreapta a jucat aproape 30 de minute în tricoul cu numărul 91 și până la final a marcat de trei ori.
"E o jucătoare de valoare, vine dintr-un campionat puternic, e obișnuită cu meciurile tari. E și componentă a naționalei Danemarcei, sunt sigur că ne va ajuta", a declarat antrenorul CSM-ului, Aurelian Roșca.
Emoții, emoții
Simone Bohme a declarat și ea, la finalul jocului, că a transpirat un pic la debut. "Așteptam cu nerăbdare să joc, să intru pe teren, dar recunosc că am avut și ceva emoții. Abia aștept și meciul cu Larvik, în Liga Campionilor, fetele mi-au vorbit de atmosfera foarte frumoasă din sală", a declarat daneza.
CSM București va juca primul meci în grupa principală 2 a Ligii Campionilor vinerea viitoare, pe teren propriu, contra norvegiencelor de la Larvik. Campioana României are doar 2 puncte, cu două mai puțin decât Midtjylland și Larvik, și cu patru sub Gyor și Krim Ljubljana.
S-au oprit la 7!
HC Zalău, echipa lui Gheorghe Tadici, a pierdut ieri, la București, primul meci după 7 victorii consecutive. Ardelencele au urcat pe locul 3 în clasament. "De la locul 2 în jos e posibil orice în campionatul României. Nu avem niciun obiectiv, dar vom juca să ne clasăm cât mai sus", a spus fostul selecționer al României.
Crede în CSM!
Gheorghe Tadici a declarat că CSM București poate ajunge și în acest sezon în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta. "CSM are componente din 6 naționale ale lumii, plus altele care au trecut pe la primele reprezentative. Dacă vor juca la fiecare meci doar la 80 la sută din capacitate, nu cred că vor avea probleme", a declarat Tadici. "E normal să fie o echipă de vârf în Europa pentru că și salariile sunt pe măsură", a adăugat tehnicianul.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”