Articol de Sebastian Culea, Adrian Jitea - Publicat vineri, 29 noiembrie 2024, 19:30 / Actualizat vineri, 29 noiembrie 2024 19:53
România - Cehia, debutul grupei B de la Campionatul European de handbal feminin, s-a desfășurat sub semnul fair-play-ului. Galeria „tricoloră”, formată din aproximativ 1.700 de fani, a făcut spectacol.
- Reporterii GSP Sebastian Culea și Adrian Jitea sunt în Ungaria și transmit toate informațiile care contează de la Euro 2024;
- Tot astăzi, de la ora 21:30, în grupa României se mai joacă meciul Muntenegru - Serbia.
Soarele a ieșit pe strada suporterilor români și cehi. La propriu. După o zi mohorâtă, cu ceață și o ploaie agasantă, vremea s-a îmbunat la Debrecen. A fost numai bună pentru un drum spre Fonix Arena, sala de 6.500 de locuri care găzduiește debutul grupei B de la Euro 2024.
România - Cehia, exemplu de fair-play la Campionatul European de handbal
Relaxarea din rândul fanilor a fost dublată de cea din rândul oficialilor. Controlul la intrarea în arenă a fost sumar, aproape inexistent. Oamenii de ordine și voluntarii s-au comportat ireproșabil.
Primii fani au ajuns la arenă cu o oră și jumătate înaintea meciului. Românii au fost mai grăbiți. Îmbrăcați în clasicele tricouri galbene, au împânzit toate zonele arenei.
Muzica din timpul încălzirii a fost întreruptă doar de declarațiile selecționerilor Florentin Pera și Bent Dahl. Cei doi se cunosc foarte bine din „Liga Florilor”. Au păstrat nota de fair-play.
„Dragostea din tei” a răsunat la Debrecen
Românii au fost activați cu „Dragostea din tei”. Imediat au apărut și două steaguri tricolore imense. După melodia reprezentativă a cehilor, s-au auzit și primele scandări. Susținătorii naționalei lui Pera sunt din toată țara. Bannere cu Bistrița, Vâlcea sau Brașov au fost afișate.
„Hai, România, dă-le gol!” a răsunat minute bune la Debrecen. Tobele „tricolore” au introdus-o în transă pe Lorena Ostase. Căpitanul naționalei a marcat rapid două goluri și s-a bucurat cu gesturi largi în direcția suporterilor.
Galeria poziționată în prima repriză dreapta porții apărate de Bianca Curmenț a continuat să scandeze și în momentele proaste, clar mai inspirată decât ofensiva lui Pera.
Programul în grupa României de la Euro 2024:
- 29 noiembrie, ora 19:00 » România - Cehia
- 29 noiembrie, ora 21:30 » Muntenegru - Serbia
- 1 decembrie, ora 19:00 » Muntenegru - România
- 1 decembrie, ora 21:30 » Serbia - Cehia
- 3 decembrie, ora 19:00 » Serbia - România
- 3 decembrie, ora 21:30 » Cehia - Muntenegru