Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 01 februarie 2024 14:33 / Actualizat joi, 01 februarie 2024 15:02
Xavi Pascual (55 de ani) nu mai este selecționerul naționalei României de handbal masculin. Spaniolul a demisionat după Campionatul European din Germania, acolo unde naționala României a terminat pe locul 22 din 24 de echipe. Antrenorul lui Dinamo nu a scăpat de criticile oamenilor din handbalul românesc după această decizie.
Golgheterul all-time al primei reprezentative, Vasile Stângă, a lansat un nou atac la adresa lui Pascual. Fostul mare jucător n-a înțeles nimic din conferința de presă în care George Buricea a fost numit selecționer. Stângă l-a criticat dur pe Pascual și a menționat faptul că nu i-ar fi acceptat demisia selecționerului, dacă era președintele Federației Române de Handbal.
Vasile Stângă: „Atâtea laude pentru un antrenor care ne-a dus pe locul 22 în Europa”
„Suntem cam primii din lume care facem o conferință de presă să anunțăm un antrenor care nu a semnat contractul. Este ceva… n-am văzut până acum. Nu știu de ce a făcut conferința de presă, să se vadă la televizor sau să se audă. Sau să-i plângem de milă lui Xavi Pascual că e obosit și ne-a părăsit. N-am înțeles rolul aceste conferințe, deloc!
Mie imi pare rău de George Buricea că s-a băgat la o luptă așa din prima. L-a băgat în război, direct. Eu dacă eram în locul lui Din nu-i acceptam demisia lui Xavi Pascual.
Știți ce mă supără pe mine, la fel, când țineți minte că Xavi Pascual nu ne-a calificat la un campionat și și-a dat demisia, în momentul în care a plecat domnul Dedu i-a mulțumit, că a venit cu un suflu nou, extraordinar, ne-a făcut. Și a plecat! Acum și-a dat iar demisia după ce a fost ciuca bătăilor la europene, iar domnul Din îi mulțumește. Atâtea laude pentru totuși un antrenor care ne-a dus pe locul 22 în Europa”, a precizat Vasile Stângă, pentru Sport Total FM.
Buricea își va începe mandatul cu o „dublă” de foc. Pe 8 și 12 mai, România va înfrunta Cehia în barajul pentru Campionatul Mondial din 2025. „Tricolorii” ar putea reveni la turneul final după o pauză de 14 ani.
Vasile Stângă, legendă a handbalului românesc
Vasile Stângă este unul dintre cei mai mari handbaliști ai României, legendă a Stelei și a primei reprezentative. Are în palmares două medalii de bronz la Jocurile Olimpice, în 1980 și 1984.
Stângă este cel mai bun marcator din istoria naționalei, cu 1.414 goluri.
În 1982, interul stânga era desemnat cel mai bun handbalist al lumii. Devenea și golgheterul Campionatului Mondial din acel an.
A cucerit cu Steaua 10 titluri de campion în România și a jucat o finală de Liga Campionilor.
VIDEO. Confuzie totală la conferința în care Constantin Din a anunțat despărțirea de Xavier Pascual
Citește și alte articole:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”