Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 20 februarie 2024 22:44 / Actualizat miercuri, 21 februarie 2024 00:08
Xavi Pascual (55 de ani), antrenorul lui Dinamo, a spus că fanii „câinilor” au avut un rol important în victoria cu CSM Constanța, scor 33-23, în runda cu numărul doi a grupei 4 din European League la handbal masculin
- Returul dintre CSM Constanța și Dinamo este programat miercuri, 27 februarie, de la ora 19:45.
După acest meci, ambele formații au câte două puncte și păstrează șanse la calificarea în optimile de finală.
La finalul partidei, Xavi Pascual a declarat că Dinamo a fost mai bună și a meritat victoria în acest meci. Acesta a spus că fanii alb-roșii cântăresc cât un jucător în plus pentru Dinamo. Antrenorul se bucură pentru diferența mare de scor, dar nu crede că echipa lui va reuși să câștige și meciul retur la o diferență de 10 goluri.
VIDEO. Xavi Pascual, declarații după demonstrația de forță cu CSM Constanța din EHF European League: „Cred că am jucat mai bine”
„Cred că am jucat mai bine decât cei de la CSM Constanța. Am meritat să câștigăm și să luăm punctele. Ne-am apărat foarte bine. Cred că în atac ne-am descurcat bine în duelurile unu contra unu, asta a făcut diferența.
Constanța e o echipă foarte puternică. În retur va fi alt meci. Suntem două echipe puternice, probabil cele mai puternice din România. Eu mă aștept la victorie mereu. Vreau să jucăm cu intensitate. E adevărat că atunci când jucăm acasă suntem mai puternici. În meciul următor jucăm în deplasare, ne va fi mai greu.
Cred că fanii lui Dinamo reprezintă un jucător în plus, sunt incredibili! Nu îi interesează dacă câștigăm sau nu, ei ne susțin mereu. Asta e cel mai important pentru echipă”, a spus Xavi Pasqual, la finalul meciului.
Întrebat dacă poate câștiga la această distanță și meciul retur, Pasqual a spus:
„Nu, nu e ușor. Eu nu cred că asta este diferența dintre cele două echipe. Va fi mult mai dificil săptămâna viitoare”.