Articol de Mirela Neag, Cătălin Tolontan, Răzvan Luţac - Publicat vineri, 09 noiembrie 2018 07:00
Operată de apendicită, bolnava s-a simțit rău și, după un an, un alt doctor i-a depistat la ecografie ”granuloame de ațe”.
- În apărarea lor, Colonelul Gheorge Ștefan și spitalul Militar din Constanța au dat vina pe viciile materialelor medicale și pe infecțiile nosocomiale.
- Instanța a decis însă, pe 6 noiembrie 2018, că spitalul și chirurgul sunt vinovați pentru suferința bolnavei.
- Sentința e în prima instanță, iar pacienta ar urma să primească 7.000 de lei, ea cerând mult mai mult.
- Gheorghe Ștefan, directorul medical al spitalului și chirurg în acest caz, spune că pacienta l-a dat în judecată ”pentru că are intenții de îmbogățire” și că ”are o stare materială precară”.
- Libertatea a studiat dosarul public aflat la Judecătoria Constanța și vă prezintă faptele și argumentele amblelor părți.
De Mirela Neag, Ionuț Coman, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
”A fost chemată la raport comanda Spitalului Militar din Constanța”.
”Se vor face cercetări de către o comisie a Direcției medicale pentru verificarea în detaliu și stabilirea, după caz, a măsurilor administrative sau disciplinare după caz, ce se impun a fi luate”.
În termeni cazoni, ”comanda” spitalului înseamnă directorii.
Un raport și o comisie.
Astfel a reacționat Direcția Medicală a Ministerului Apărării după ce la Spitalul Militar din Constanța au devenit publice două cazuri de pacienți afectați după operațiile făcute de directorul medical, în același timp șef secție chirurgie, colonelul Gheorghe Ștefan.
Col. Dr. Ionel Oprea e șeful Direcției Medicale a MApN
FOARFECILE DE 16 CENTIMETRI UITATE ÎN ABDOMEN!
Reacția Armatei a venit după întrebările Libertății.
Ziarul publică luni, 5 noiembrie, un articol în care se descriu două cazuri de paciente, una cu rinichiul scos și cealaltă în abdomenul căreia medicul Gheorghe Ștefan a uitat două foarfeci de 16 centimetri.
Până să răspundă Armata, Spitalul Militar din Constanța se trezește însă cu o nouă problemă.
Luni, 5 noiembrie 2018, Judecătoria Constanța pronunță verdictul în procesul intentat de pacienta C. aceluiași director medical și clinicii militare.
Sentința e favorabilă pacientei!
Istoria e, de asemenea, una greu de imaginat, pentru că, operată de apendicită de colonelul Gheorghe Ștefan, C. ajunge să afle, după ecografia făcută la alt spital, că starea deteriorată a sănătății e cauzată de ”două conglomerate de fire de sutură”.
Dar asta după mai bine de un an de când s-a operat la Spitalul Militar din Constanța!
Pentru că astfel de complicații post operatorii se întâlnesc. Doar că, în acest caz, durata depistării este total neobișnuită.
Judecătoria Constanța // FOTO Ziua de Constanța
CUM ARATĂ CALVARUL ÎN DATE SECI
Pe 20 iulie 2014, pacienta C se prezintă la Spitalul Militar de Urgență Constanța, unde este consultată de doctorul Gheorghe Ștefan.
Diagnosticul: ”Apendicită acută cangrenoasă”.
Este operată de urgență.
Pe 27 iulie 2014 este externată cu evoluție postoperatorie favorabilă.
De aici, dosarul public din instanță arată o succesiune de probleme.
Pe fondul unei stării generale proaste chiar și la un an de la intervenție, pe 19 octombrie 2015 C. merge la consultație la o clinica privată Ovidiu Clinical Hospital unde face o ecografie și i se descoperă două granuloame de ață!
Pe 11 noiembrie 2015, medicii interven din nou pentru a-i extirpa încă două bucăți de ațe.
Pe 14 decembrie 2015 se prezintă la altă clinică privată, Rocomedicor unde se intervine pentru țesut puternic infectat: ”fistulă abdominală postoperatoare, abces parietal pentru care se intervine chirurgical și se face excizia traiectului fistulos ce conduce la un conglomerat de fire vechi de sutură”.
”LA PATRU CONSULTAȚII I-AM SPUS CĂ MĂ SIMT RĂU”
Pacienta C, susține că în perioada de după externare din Spitalul Militar Constanța și până când a apelat la clinici private, ea a fost consultată de patru ori de medicul Gheorghe Ștefan, la cabinetul de la Spitalul Militar.
Ea a arătat instanței că actualul director medical al spitalului a consultat-o:
- La 7 zile după externare.
- La 14 zile.
- La 4 luni.
- La 10 luni.
”De fiecare dată i-am spus că nu mă simt bine și că ceva nu-i în regulă cu operația și cu cicatricea”, a povestit ea judecătorului.
”La ultima consultație, pe 1 iulie 2015, chiar medicul Gheorghe Ștefan și-a exprimat surprinderea când i-a scos din operație o bucată de ață de culoare neagră”, a relatat pacienta.
”Ce caută asta aici și cum ai rezistat atât cu ea?!”, i-ar fi spus medicul care o operase.
Într-un răspuns către Libertatea, care viza starea de sănătate a chirurgului și eventualele riscuri pentru pacienți, Spitalul Militar din Constanța susține că ”medicul Gheorghe Ștefan și-a îndeplinit atribuțiile conform fișei postului”.
Spitalul confirmă că există o plângere a pacientei care l-a dat în judecată și reclamații la adresa directorului făcute de un alt doctor, căruia nu-i dă numele.
Cele trei erori medicale făcute pe trei pacienți diferiți de același dr. Gheorghe Ștefan, reconstituite de echipa de investigații GSP / Libertatea: rinichiul distrus și pierdut (foto 1), două foarfeci medicale uitate în abdomen (foto 2) și conglomeratele de fire uitate în burtă (foto 3). Grafica e o reconstituire, nu o ecografie.
DIRECTORUL MEDICAL DĂ VINA PE ”VICIILE ASCUNSE ALE MATERIALELOR MEDICALE” ȘI PE ”INFECȚIILE NOSOCOMIALE”
În instanță, medicul Gheorghe Ștefan nu recunoaște cele 4 consultații cu bolnava operată de apendicită, iar Spitalul atașează un document prin care susține că pe 1 iulie 2015 medicul Gheorghe Ștefan nu a fost la muncă.
Doi martori depun însă mărturie în favoarea femeii.
Gheorghe Ștefan susține în proces că ”în opinia lui nu există niciun raport de cauzalitate între intervenția chirurgicală de apendicită și consecințele tardive ale pacientei, ci mai degrabă sunt cauzate de condițiilor de lucru, dotărilor insuficiente, cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, viciilor ascunse ale materialelor medicale, substanțelor sanitare”.
Medicul Gheorghe Ștefan, fotografiat în 2014
CHIRURGUL SPUNE CĂ PACIENTA VREA SĂ SE ÎMBOGĂȚEASCĂ PENTRU CĂ E SĂRACĂ!
În plus, doctorul Gheorghe Ștefan i-a spus judecătorului că nu e normal ”că pacienta a preferat să apeleze la clinici private decât să aducă la cunoștința mea eventualele complicații, ca dovadă că a apelat la clinici private și medici diferiți”
Pacienta a cerut 10.000 daune materiale și 50.000 euro daune morale și obligația părților la plata cheltuielilor de judecată.
Pe 5 noiembrie 2018, prima instanță i-a dat dreptate pacientei, oferindu-i însă despăgubiri mult mai mici: 7.000 de lei.
În apărarea sa, directorul medical Gheorghe Ștefan a spus că ”există intenții de îmbogățire, pacienta având o stare materială precară”.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”