Articol de GSP - Publicat joi, 03 octombrie 2019 07:00
Autorizarea a trecut prin Consiliul Local Petrăchioaia „cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare”, susține Curtea de Conturi.
de Andrada Lăutaru, Delia Marinescu, Cătălin Tolontan
- Ca și alte comune din jurul Bucureștiului, Petrăchioaia are de zeci de ori mai multe licențe de taxi decât permite legea, aceste autorizații fiind eliberate ca să fie vândute la negru în București. Mii de șoferi sunt astfel forțați să dea șpagă unor rețele ca să poată lucra!
Ionela Oprea, o elevă de 13 ani din comuna Petrăchioaia, a fost dată jos pe marginea drumului național de către șoferul microbuzului școlar. Șoferul a făcut-o pe fată “cioară, neagră, țigancă” în fața colegilor, după ce aceasta a coborât. “Ionela e îndrăzneață, uneori rea de gură, dar se ține de școală”, o caracterizează colegii.
Ionela, lângă masa unde își face temele
Una dintre profesoarele ei spune că este o “elevă mediocră, dar normală”.
După incident, primarul Mihai Dobre a criticat-o pe Ionela Oprea în careul școlii, spunându-i că “30 de zile nu va avea voie cu autobuzul”. El a reclamat că fata a trântit ușa microbuzului, moment în care s-a desprins o garnitură de plastic.
În spatele incidentului stă o mai veche dispută între primar și familiile de romi din acea zonă, la rându-i parte a conflictului și mai amplu între o parte a locuitorilor din Petrăchioaia și primar.
Membru PNL, Mihai Dobre este la al doilea mandat
Înainte de a fi primar, Dobre nu avea nici gard, casa era împrejmuită cu plasă de Buzău. În 7 ani, el și ai lui și-au ridicat trei vile.
Locuitor din Petrăchioaia
Date concrete despre situația din comuna ilfoveană se regăsesc într-un răspuns al Curții de Conturi către unul dintre cetățenii din Petrăchioaia, răspuns aflat în posesia ziarului, ca și numeroase documente de achiziții publice.
Omul a reclamat mai multe nereguli, abuzuri și contracte umflate.
Curtea i-a confirmat că “aspectele semnalate de domniile voastre s-au confirmat în cea mai mare măsură, pentru care vă mulțumim”.
Printre ilegalitățile constatate de auditorii publici ai Curții de Conturi se numără felul în care Consiliul Local a acordat, la cererea primarului, un număr de 125 de licențe de taxi.
Comuna Petrăchioaia
Real, comuna Petrăchioaia are cam 3.000 de locuitori, astfel încât la o rată de o autorizație de taximetrie la 400 de oameni, ar fi trebuit eliberate 8 licențe. “Inițial s-a suplimentat la 13”, povestește un om din Consiliul Local. Apoi a început nebunia în comuna aflată la 25 de kilometri de București.
Când Curtea de Conturi verifică Primăria Petrăchioaia, între 21 iulie și 22 iulie 2016, autoritățile descoperă 125 de licențe!
“Au fost eliberate autorizații de transport în regim de taxi fără a fi atașate la dosarul solicitantului o serie de documente cum ar fi: cazierul judiciar al persoanei desemnate – în original, avizul medico-psihologic al persoanei – în copie, cazierul fiscal”, consemnează auditorii publici.
Curtea de Conturi a constatat “un caracter formal al întocmirii documentelor”, ceea ce în limbajul de zi cu zi înseamnă că licențele s-au dat pe ochi frumoși.
“Există cazuri de contracte de comodat nesemnate de nici una dintre părți, declarații pe proprie răspundere din care rezultă că solicitantul la data declarării nici nu deținea autoturism sau autorizația a fost acordată pe baza unei facturi proforme”, scriu inspectorii.
Fiecare dintre aceste licențe acordate ilegal se vinde apoi pe mii de euro, ca să poată fi folosită în București.
Teoretic, taxiurile licențiate în jurul Bucureștiului pot doar să-și aducă clienții în oraș, dar în realitate multe “taxiuri comunale” sunt conduse de bucureșteni care au fost forțați dat șpagă și care, ca să-și scoată banii, operează ca orice taxi licențiat în Capitală.
Activitatea cu cifre mari a primăriei conduse de Mihai Dobre nu se oprește la cele 125 de licențe de taxi.
9.738 €a cheltuit primăria în decembrie 2018 pentru “ghirlandele luminoase pentru pomul de Crăciun”
Revenind la recentul incident rasist, familia Ionelei a avut neșansa, spun ei, ca polițistul comunei, Alex Zărneanu, să-și facă o casă chiar alături de terenul pe care-l dețin. “Noi am cumpărat terenul cu chitanță de mână, semnată, neștampilată, și cu martori. Terenul are 400 mp2, am ridicat pe el 3 case”, povestește Virginia, bunica fetei.
“Polițistul și primarul au vrut să-i scoată pe oameni de pe teren, dar n-au reușit”, povestește un localnic. Se judecă de 7 ani. Au primit două amenzi de câte 5.000 de lei pentru că nu au autorizație de construcție.
„Acum 2-3 ani, polițistul mi-a arătat un teanc de acte: «Trebuie să eliberați!» Unde să mă duc cu copii?, l-am întrebat. «În canal, să vă puneți o pancartă de gât», mi-a răspuns”
bunica Ionelei
Primarul le-ar fi mărturisit, spun ei, că polițistul a făcut “acte ilegale pe teren pe numele surorii soției lui”.
Primarul Mihai Dobre nu a putut fi contactat, el aflându-se în concediu, potrivit informațiilor din primărie.