Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 august 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 01 august 2012 20:39
Roxana Daniela Cocoş a adus delegaţiei României a 6-a medalie la Jocurile Olimpice de la Londra. Sportiva de 23 de ani a cucerit argintul la haltere, cu un total de 256 de kilograme, 5 mai puţine decît cîştigătoarea, nord-coreeanca Rim Jong Sim.
”Sînt foarte fericită, îi mulţumesc lui Dumnezeu. Mama plînge, toată familia mea, nu ne vine să credem. Cum am ieşit, am sunat-o, ştiam că are emoţii, mama nu se uită la televizor la un asemenea concurs. Concursul ăsta a fost cel mai important din viaţa mea. Şi mi-am dorit medalia asta, am muncit enorm pentru medalia asta şi Dumnezeu m-a răsplătit, mi-a răsplătit şi munca şi îi mulţumesc din toată inima mea", a spus Roxana Cocoş la Dolce Sport.
Cu mai puţin de o săptămînă înaintea realizării acestei performanţe, pe 26 iulie, Roxana acorda un interviu agenţiei ”Mediafax” în care vorbea despre cariera sa şi despre aşteptările ei la Olimpiadă. Iată respectivul dialog, mai jos.
- De cît timp practici acest sport?
- De la şapte ani. De foarte mică. Pot să spun că mi-am pierdut toată copilăria făcînd sport. Eu nu am ştiut ce înseamnă copilărie. De fapt, eram în clasa întîi cînd am început. Părinţii mei nu au fost de acord cu acest sport, dar într-un final i-am convins să mă lase să fac asta, pentru că mie îmi place să fac haltere. Acum nu au ce să mai spună... Sînt deja la a doua Olimpiadă.
- Cum ai ajuns să faci acest sport?
- Printr-o prietenă am ajuns la haltere. Nu pot să spun că ea făcea sportul ăsta. S-a dus şi ea în sala de haltere. Antrenorul nostru, Fitzi Balaş, care a decedat, m-a descoperit. M-a adus în sală, mi-a pus o coadă de mătură în mînă, m-a pus să mă las în jos să vadă dacă am tehnică, dacă sînt bună pentru acest sport. Mama a aflat după două săptămâni că eu sînt în sala de haltere şi nu m-a mai lăsat. Antrenorul a venit după mine acasă, i-a spus: "Las-o că la 14 ani va ieşi campioană europeană". Şi aşa a fost. La 14 ani am ieşit campioană europeană! El a prezis şi că voi ajunge la Olimpiadă şi aşa a fost. Asta e a doua Olimpiadă. Chiar pot să spun că îi mulţumesc, acolo unde este el, că m-a îndrumat să fac un sport, să ating o mare performanţă şi sper ca la Olimpiadă să iau şi medalie.
- Domnul Balaş este cel mai important om din cariera ta?
- Da, şi îi mulţumesc domnului Fitzi Balaş că m-a adus în sala de sport şi m-a făcut o mare sportivă.
- Ai putea să estimezi, cumulat, cîte tone ai ridicat pînă acum?
- Nu ştiu, nu am cum, dar săptămânal sînt cam 15 tone. Dacă faci un antrenament extins, sînt foarte multe tone.
- Cît te antrenezi pe zi?
- În jur de cinci-şase ore zilnic. Acum cu Olimpiada m-am antrenat foarte mult.
- La haltere contează numai forţa fizică sau şi cea psihică?
- Este vorba de un tot. Îţi trebuie şi forţă, şi tehnică, şi un pic de talent.
- La Londra ce obiective ai?
- La Londra vreau să cîştig medalia de aur.
- Cum sunt concurentele tale?
- Concurentele sînt pe măsură. Acum am schimbat categoria, nu mai sînt la 63, sînt la o categorie mai mare. Cea cu care
trebuie să mă bat cel mai rău este o rusoaică. Ne batem pentru aur, rău de tot.
- În acest sport, care sînt riscurile pentru o femeie?
- Riscurile sînt foarte mari. Ferească Dumnezeu să te accidentezi, dar dacă vrei poţi să faci şi copii. De exemplu, Mărioara Munteanu,
o mare halterofilă, a făcut o fetiţă extraordinară şi multe fete de la haltere au copii. Dacă nu poţi să faci copii, pentru că aşa te-a lăsat Dumnezeu, asta nu e de la haltere neapărat. Practic, în orice sport te poţi accidenta grav încît să nu mai fii om, nu neapărat haltere. Toate sporturile sînt grele.
- Ce vrei să faci pe plan personal? Te-ai gîndit la copii?
- Nu m-am gîndit. Nu ştiu ce să fac. Chiar nu ştiu ce să fac. Dar sînt încă tînără, am 23 de ani, nu sînt căsătorită, mai am timp.
- Dar timp pentru viaţă personală ai? Prietenul tău ce zice?
- Ce să zică, mă înţelege, a fost şi el halterofil şi ştie cum e. Nu ne-am mai văzut de trei luni, nu avem timp ca sportivi pentru viaţa
personală. După Olimpiadă o să am o vacanţă.
- Ţinteşti aurul, e aşa cum se spune că renta viageră îţi poate asigura viitorul?
- Sincer, pentru mine, da. Nu ştiu cît se dă pentru aur olimpic, dar aşa e. Nu m-a interesat aşa de mult, dar îţi dai seama că nu îţi
vine rău 1.000 de euro pe lună toată viaţa. Şi pentru asta muncesc şi pentru mine, să mă simt eu împlinită că nu am făcut degeaba sportul ăsta. Am toate medaliile posibile, mai puţin una olimpică.
- Aveţi un regim alimentar special?
- Da, păi de aia am schimbat şi eu categoria, nu mai puteam slăbi, nu mai ai forţă, se duce tot. Şi am fost nevoită să schimb categoria. La 63 de kg aveam trei adversare foarte tari. Ele slăbeau 2-3 kg, iar eu trebuia să vin de sus de tot. Şi împreună cu antrenorii am decis să schimb categoria, la 69 de kg.
- Şi nu e mai greu?
- E mult mai greu, trebuie să ridic mai mult, vă daţi seama. Trebuie să ridic 150 kg. Dar am încredere, mă simt puternică, m-am antrenat special pentru categoria asta. Mă simt pregătită, mă simt foarte bine aici. Şi la europene am făcut tot categoria asta, la 69 de kg, şi era cît pe ce să bat cea mai bună halterofilă, din Rusia.
)
)
)
)
)
)
)
)
