Articol de Luminiţa Paul - Publicat marti, 14 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 13 august 2012 17:58
Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Alexandru Siriteanu şi Florin Zalomir au cucerit argintul cel mai dramatic şi mai neaşteptat.
O medalie se cîştigă în cîteva secunde şi alta se pierde în minute rapide. Să rămînem la cea cucerită, la injecţia de adrenalină cu eliberare prelungită, la tensiunea din finalul semifinalei contra Rusiei, cînd pulsurile bubuiau în gît şi ochii fugeau tot timpul spre cronometru. Cei trei sabreri care au intrat pe planşă în acea înfruntare cu echipa numărul unu mondial au lăsat acolo ceva din ei.
Tibi - un strop de sînge din unghia smulsă şi un pachet de durere condensată, stoarsă din glezna umflată. Dumi - spulberarea unui complex, prin asaltul sec, rapid, eficient în faţa triplului campion european Iakimenko. Zalo - un nor aburind de nervi şi concentrare pentru tuşele de final, cele care s-au încălecat cu secundele, cu şfichiutul armelor şi cu viteza din mîini şi din ochi.
Pentru mine, bucuria lor de la final a fost cea mai frumoasă. Saltul lui Mihai Covaliu peste mantinelă, direct pe podea, apoi fuga lui prin sală cu braţele larg deschise, ca o pasăre fermecată atinsă de fericire. Grămada celor patru băieţi, îmbrăţişarea contopită din zeci de alte
îmbrăţişări strînse în ani de stat, antrenat şi concurat împreună. Transpiraţia dulce de pe frunţile lor. Tensiunea eliberată brusc, ca o explozie, devenită aproape palpabilă în aer.
Acolo au dat ei totul. Nu erau favoriţi, dar au ieşit învingători. Şi-au împins limita pînă la tavan şi l-au străpuns cu armele lor. Ce a urmat, finala, înseamnă tot argint.
În turneul de tenis, cel mai mare jucător al tuturor timpurilor după multe păreri, Roger Federer, s-a calificat în ultimul act după un meci imens în semifinale cu Juan Martin Del Potro. A durat 4 ore şi 23 de minute şi a avut un act decisiv de 19-17.
A doua zi, elveţianul ceda în lupta directă pentru aur în faţa lui Andy Murray în numărul minim de seturi. La plecarea din Sat, el a spus simplu: "Sînt mulţumit. Am sentimentul că nu am pierdut medalia de aur, ci am cîştigat-o pe cea de argint".
Este exact fraza care se suprapune peste isprava celor patru sabreri.