SPORTURI  »  JO 2012  »  CORESPONDENŢĂ DIN LONDRA

De ce a ratat Angela Moroşanu calificarea din serii la 400 metri garduri: "Nu am avut continuitate în pregătire"

Articol de GSP - Publicat marti, 07 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 06 august 2012 19:40

Atleta a pus insuccesul pe seama accidentărilor dese şi a lipsei de concursuri


La a doua Olimpiadă din carieră, după Beijing 2008, Angela Moroşanu a părăsit competiţia de la Londra încă din serii. Alergătoarea de 400 de metri garduri nu a reuşit să se califice în semifinale, terminînd doar pe locul 5, prima sub linie, în seria a treia. Nici timpul nu a fost unul bun: 56,64 secunde, cu două secunde sub cea mai bună performanţă a ei.

"Sînt supărată pe mine. Am făcut o cursă rea. Nimic nu mi-a mers, nu mi-am găsit ritmul, nu mi-au ieşit gardurile. Nu mă aşteptam să ajung în finală, dar îmi propusesem să prind măcar semifinalele", a declarat Angela. "Şi cînd termini prima sub linie, dezamăgirea e şi mai mare! Acum însă nu mai pot schimba nimic, totul e tardiv", a adăugat Moroşanu.

Rămîne la Londra
Atleta a avut în ultimul timp multe probleme medicale. "Nu am avut continuitate în pregătire. După accidentarea la tendon, la piciorul stîng, au început problemele cu spatele. În aceste condiţii mi-e foarte greu. Tocmai de aceea, anul acesta nu o să mai particip la nici un concurs, vreau să mă refac sută la sută", a încheiat Moroşanu.

Angela va mai rămîne la Londra pentru cîteva zile. "Oricum, aşa cum am spus, o să-mi iau o pauză de pregătire şi concursuri. Vreau să asist la concursul altetic de la Olimpiadă şi să-i susţin pe ceilalţi români care vor mai concura", a declarat românca.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (2)
tudyinlove
tudyinlove  •  07 August 2012, 09:58

accidentarile sunt provocate de viata extrasportiva pe care o duce..

catio
catio  •  07 August 2012, 08:06

Daca nu avea pregatirea necesara, daca nu era in plenitudinea fortelor, daca era evident ca nu avea sanse, la ce ati mai trimis-o acolo, fratilor? Numai ca sa dam banii aiurea? Inainte de olimpiada care mai de care declara ca avem sanse si ca nu se gandeste decat la medalii, iar dupa esecuri nu facem decat sa gasim motivatii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează