SPORTURI  »  JO 2012  »  CIO

Fără Facebook şi Twitter la Londra » CIO îi obligă pe sportivi să renunţe la expunerea pe reţelele de socializare pe durata Jocurilor

Cei peste 11 milioane de
fani de pe Facebook ai
lui Nadal se vor mulțumi
cu știrile oficiale
despre idolul lor +4   FOTO
Cei peste 11 milioane de fani de pe Facebook ai lui Nadal se vor mulțumi cu știrile oficiale despre idolul lor

Articol de - Publicat miercuri, 18 iulie 2012 00:00 / Actualizat marti, 17 iulie 2012 22:23

CIO a interzis sportivilor care participă la întrecerile de la Londra să mai utilizeze reţelele sociale


Comitetul Internaţional Olimpic a impus o regulă cel puţin ciudată. Sportivii care participă la Olimpiada de la Londra nu vor mai avea voie să se afişeze în nici un fel pe Facebook, Twitter sau orice altă reţea socială. Amenda pentru cei ce vor încălca această regulă se ridică la 100.000 de euro.

Şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român s-a aliniat acestei directive, iar sportivii tricolori au semnat hîrtiile prin care se angajează să nu posteze nimic pe reţelele sociale. "COSR se va supune regulilor CIO", a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al forului olimpic român.

Prin această măsură, emoţiile sportivilor nu vor putea fi urmărite de fanii din toată lumea. CIO a motivat această decizie prin faptul că sportivii, prin comentariile lor, pot influenţa rezultatele întrecerilor şi cursul pariurilor. CIO îşi doreşte, de fapt, ca drepturile de imagine să rămînă intacte, mai ales că televiziunile şi mai cu seamă sponsorii au plătit bani grei pentru acestea.

Mai mulţi sportivi au scris deja pe FB înainte de interdicţie, avertizîndu-şi astfel fanii că vor lipsi din mediul online pe durata Olimpiadei londoneze. "După cum deja ştiţi, începe tăcerea olimpică. De acum nu vă mai pot ţine la curent zi de zi nici pe Facebook, nici pe Twitter", a postat gimnasta italiană Carlotta Ferlivo. Voleibalista Carolina Costagrande a transmis şi ea un mesaj susţinătorilor: "Pe toată durata Jocurilor Olimpice sportivii «azzurri» nu vor apărea pe Facebook. Ştirile venite de la noi pot influenţa rezultatele sportive sau pot încălca drepturile de imagine. Ne revedem pe 12 august!"

În plus, sportivii români, ca şi sportivii din toată lumea, nu au voie să pozeze înainte de întrecerile olimpice în echipamentul oficial pe care îl vor folosi în timpul competiţiei britanice.


Îngrămădeală olimpică
Cei care au ajuns deja la Londra se plîng de condiţiile nu tocmai confortabile găsite acolo. Satul Olimpic s-a deschis şi îşi primeşte deja locuitorii temporari. Aceştia spun însă că au găsit noroi peste tot, corturi goale, mizerie, agenţi de pază pierduţi în spaţiu şi se întreabă cum se pot îndrepta aceste neajunsuri în numai 9 zile, pînă la începerea competiţiei. În plus, Daily Mail a publicat un material despre condiţiile jalnice în care a fost cazat personalul de serviciu. "Sînt mai ales femei străine, forţate să doarmă cîte 10 în barăci de patru persoane. Sînt plătite la limita foamei, au un duş la 75 de persoane şi o baie la 25 de persoane".

Deţinuţii, parte din Olimpiada Culturală
Unul dintre deţinuţii încarceraţi la închisoarea londoneză Wandsworth şi-a mobilizat colegii să contribuie la manifestările Olimpiadei culturale, care se desfăşoară în Anglia pînă la toamnă. Peter Wayne, recidivist, pentru jaf armat, a avut iniţiativa de a scrie, alături de ceilalţi puşcăriaşi, o carte despre Jocurile Olimpice. "Le-am spus că vine Olimpiada. Trebuie să le arătăm oamenilor că şi noi existăm şi că ne pasă de acest mare eveniment. Le-am spus că, dacă vom avea şi noi o contribuţie, ne vom asigura nemurirea literară", a spus Wayne.

Vedete îmbrăcate de bal
Mai multe legende ale atletismului britanic, dar şi boxeri, şi înotători au pozat, în chip de ladies and gentlemen, pentru revista High Life. Gianni Frankis, Roger Black, Linford Christie, Christine Ohuruogu, Kriss Akabusi, Iwan Thomas, Mark Lewis-Francis, Sally Gunnell, Amir Khan, Fatima Whitbread şi mulţi alţii au îmbrăcat fracuri şi rochii de gală pentru a celebra apropierea Jocurilor Olimpice. Sally Gunnell, acum în vîrstă de 45 de ani, care a obţinut aurul olimpic la 400 metri garduri la Barcelona, în 1992, a declarat: "Am mai participat la şedinţe foto, dar nici una nu a fost ca aceasta. Să fiu alături de toţi aceşti oameni valoroşi înseamnă o amintire remarcabilă".

Vrea să-şi apere aurul olimpic
Mariel Zagunis, dublă campioană olimpică la sabie, a declarat că nu are nici cea mai mică intenţie de a ceda anul acesta medalia de aur. "Nu poţi fi acelaşi scrimer pe măsură ce anii trec. Trebuie să te schimbi mereu şi mereu. Trebuie să-şi schimbi strategia şi acţiunile care îţi convin. Dacă nu faci acest lucru, mai ales dacă eşti lider la arma ta şi toţi ochii te urmăresc în permanenţă, oamenii, adversarii ajung să te descifreze. Şi asta nu e bine", a spus americanca.


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Superliga
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Tenis
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc
Stranieri
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează