Articol de Roxana Fleşeru - Publicat marti, 23 august 2016 00:00
România a încheiat ediția a XXXI-a a Jocurilor Olimpice cu un bilanț de cinci distincții. Rezultatele de la Tokyo depind acum de unele decizii. Ce a făcut Marea Britanie pentru a ajunge pe locul 2 în clasamentul pe medalii?
În 1996, la Atlanta, România ocupa locul 14 în clasamentul pe medalii, având un total de 20 de distincții, dintre care 4 de aur. Marea Britanie era pe 36, cu un total de 15, dar doar una era de aur.
Douăzeci de ani mai târziu, "tricolorii" s-au clasat pe 47, cu cinci distincții, în timp ce sportivii britanici au fost pe locul al doilea în ierarhia pe medalii, cu un total de 67.
Jurnalistul Tom Fordyce de la BBC a explicat într-un material amplu cum a reușit sportul din Marea Britanie să ajungă la această performanță. În principiu, este vorba despre bani mulți investiți, dar și de atenția spre detalii.
5 milioane de euro o medalie
După dezastrul de la Atlanta, prim-ministrul John Major a hotărât să îndrepte fonduri de la loteria națională către sportul de performanță. De la 6 milioane de euro pe an care mergeau către sport înainte de Atlanta s-a ajuns la 55 de milioane la Sydney 2000, iar în 2012 la 265 de milioane. Între 2013 și 2017 au fost 351 de milioane de euro cheltuite. Toți acești bani provenind din fonduri publice.
Din calculul făcut de cei de la BBC a rezultat că fiecare medalie cucerită la Rio a costat cinci milioane de euro. "Banii de care dispunem ne ajută să ne facem planul încă de pe acum pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Putem să prelungim acest moment de succes pentru fiecare sportiv care are potențial de medalie", a spus Liz Nicholl, șeful executiv al sportului din Marea Britanie.
Nu au investit în toate sporturile, ci în cele cu potențial. Dacă la Atlanta, gimnastica artistică nu primea niciun ban, acum, în ciclul olimpic pentru Rio, a fost vorba de aproximativ 17 milioane de euro.
Bursa salvatoare
La înot, până în 2012 Adam Peaty se baza pentru a merge la concursuri și a se antrena pe banii strânși de familie și de prieteni. Apoi a primit o bursă de 17.000 de euro, iar antrenorul său a fost trimis la o specializare de elită. La Rio, la 21 de ani, el a devenit campion olimpic la 100 m bras. Spre comparație, bursa lui Robert Glință a fost de 1.500 de lei, pe care a primit-o începând cu februarie 2016.
Tehnici diverse
Pe lângă banii care au venit, britanicii s-au ocupat de cele mai mici lucruri. Iată trei exemple pe care le dau cei de la BBC:
- înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, Luke Gupta, student doctorand la Institutul de Sport, a analizat somnul a mai mult de 400 de sportivi. El a îmbunătățit mediul în care dormeau boxerii britanici. Concret, a înlocuit paturile de o persoană cu cele de două, a înlocuit așternuturile cu unele din materiale care se usucă repede ca să creeze o barieră alergenică în fiecare dormitor. Somnul sportivilor s-a prelungit cu 24 de minute și, întins pe un ciclu olimpic, este vorba de 29-30 de zile de somn câștigate.
- la ciclism, fizioterapeutul Phil Burt și doctorul echipei, Richard Freeman, și-au dat seamă că durerile din zona inghinală cauzate de șa le împiedica pe unele fete să se antreneze la potențial maxim. Au consultat mai mulți specialiști și le-au interzis ciclistelor să se mai epileze în zona inghinală. În cele șase luni dinainte de Rio nicio sportivă nu s-a mai plâns de dureri.
- componenta psihologică este una foarte importantă. Astfel că echipa de hochei pe iarbă care a câștigat aurul are un director de performanță. Ea a povestit că una dintre metodele de antrenament este să le ducă pe fete într-o stare de oboseală extremă și în același timp să gândească extrem de mult, lucru care să le ajute să ia deciziile cele mai bune atunci când sunt obosite, așa cum se întâmplă mai ales pe final de meci. Ele au câștigat finala cu Olanda la loviturile de departajare.
"Știm că avem multe talente în această țară și știm că putem aduce și păstra cei mai buni antrenori, cei mai buni savanți din sport și cei mai buni medici. Avem un sistem care să sprijine aceste talente", a concluzionat Liz Nicholl pentru BBC.
Poate părea ciudat să compari România cu Marea Britanie, mai ales că nivelul de trai este unul extrem de ridicat în Regat, însă în urmă cu 20 de ani, țara noastră era peste, cel puțin în materie de sport.
Nici la ei nu e totul roz, și ei își pun întrebări dacă nu investesc prea mult în sport, iar sportul de masă nu e atât de dezvoltat. Însă la Rio s-au bucurat de cea mai bună ediție de JO din 1908 încoace, cu 27 de medalii de aur, 23 de argint, 17 de bronz.
Britanicii se pregătesc deja de Tokyo, iar în România e nevoie de decizii care să schimbe sistemul care a produs cinci medalii.
Cât a investit România
Înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, ministrul tineretului și sportului, Elisabeta Lipă, a anunțat că în 2016, bugetul pentru sportivii care au participat la Rio a fost de 36,6 milioane euro provenite de la MTS și COSR, dintre care 18 de la bugetul de stat al MTS, 6,3 de la bugetul de stat al COSR plus 6,3 din venituri proprii ale MTS și alte 6 milioane din venituri proprii ale COSR.
În 2000, federațiile sportive au beneficiat de 6,9 milioane de euro, în 2004 de 21,5 milioane, în 2008 de 29 milioane de euro, iar în 2012 de 26,5 milioane. Deși suma alocată a crescut, performanțele au mers în sens invers.
Doar antrenor
Dan Podeanu, antrenorul care a dus echipa de spadă spre aurul olimpic, a vorbit într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor despre sportul românesc.
"Avem acest sistem, pe care eu nu-l blamez. Știu că la baza nefericirii noastre stă întotdeauna comparația, nu avem ce au ăia și așa mai departe. Eu știu aceste aspecte pentru că sunt antrenor de modă veche, când antrenorul le făcea pe toate, preparator fizic, psiholog, economist, organizator de competiții, armurier... Am senzația că acum, la apusul carierei, pot să fiu antrenor", a spus el.
Ce a făcut Austria?
Din 2004, Austria nu a mai reușit să cucerească un titlu olimpic la Jocurile Olimpice de vară. Mai mult, în 2012 sportivii din această țară nu au urcat nici măcar o dată pe podium. Atunci, Norbert Darabos, ministrul sportului, i-a numit pe austriecii care au fost prezenți la Londra "turiști olimpici".
A promis o nouă lege a sportului care să trimită banii mai mult spre sporturile care au perspectivă. "Trebuie să schimbăm sistemul pentru ca la Rio să câștigăm medalii pentru că altfel vom fi din nou la același nivel cu Luxemburgul", spunea demnitarul într-un interviu în 2012.
Au creat "Projekt Rio" în care au investit 20 de milioane de euro. La Rio au cucerit o singură medalie. Un bronz la iahting. "Cu această medalie e mai ușor să-mi fac treaba. Nu e ca și cum lucrurile s-au rezolvat, dar măcar am avut de sărbătorit ceva", a spus Wolfang Eichler, purtător de cuvânt al Comitetului Olimpic Austriac pentru New York Times. Acum Austria a fost egală cu Moldova, Republica Dominicană, Maroc sau Portugalia.
8medalii au cucerit cicliștii din Marea Britanie, două dintre distincții fiind aduse de fete
3medalii au cucerit la Rio boxerii britanici: un aur, un argint și un bronz
Medaliile României la JO 2016
Aur | Scrimă | echipa feminină de spadă |
Argint | Tenis | Horia Tecău/Florin Mergea |
Bronz | Haltere | Gabriel Sâncrăian |
Bronz | Canotaj | Barca de 8 plus 1 |
Bronz | Lupte | Albert Saritov |
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat