Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 08 august 2016 00:00
Oana Manea disecă meciul cu Angola și spune că echipa trebuie să se trezească pentru a nu se face de râs.
Meciul cu Angola s-a terminat. La zona mixtă, româncele trec cu capul plecat. Prima o face căpitanul echipei, Valentina Elisei Ardean. Ea și Oana Manea au fost desemnate de fete să vorbească după meciul foarte slab din "Future Arena".
Când Oana Manea s-a oprit însă să vorbească, Elisei trecuse de mult. Probabil că terminase și dușul! E greu să-ți găsești cuvintele după o astfel de înfrângere, după o prestație mediocră. Oana Manea încearcă însă să găsească explicații.
"Nici noi nu ne așteptam, mă gândesc că a fost forma noastră de azi, am fost fără energie, mereu am fost conduse, tot timpul ne-am uitat la tabelă, am alergat după rezultat, am avut foarte multe ratări, nu ne-a ieșit nimic și sper să fie acesta dușul rece înainte de a începe meciurile grele, să ne gândim unde suntem, să ne aducem aminte cum jucam, să ne revenim și să fim la acea valoare", spune Oana.
"Nu am putut să revenim!"
Oana afirmă că nu le-au tratat de sus pe africance. "Chiar am vizionat 4-5 meciuri de-ale lor, am văzut că au progresat, au jucătoare bune, nu poți spune că e o echipă slabă sau un adversar ușor. Știam că va fi un meci greu, dar asta a fost... Lipsa noastră de energie, ratările și... n-am putut să ne revenim, oricât de mult ne-am încurajat, n-am putut!"
România nu a reușit nici măcar un gol pe contraatac și asta spune totul despre prestația din apărare. "Apărarea și ocaziile pe care le-am avut și nu le-am fructificat au dus la acest rezultat. Eu cred că am avut multe ocazii și n-am putut să băgăm mingea în poartă. Nu le-am numărat, dar cred că au fost destul de multe!".
Oana subliniază însă că nu Angola a câștigat, ci că România s-a bătut singură. "Totul a pornit de la noi, de la lipsa de energie și de la faptul că încă nu se leagă nimic. Nu suntem noi, nu prindem timingul între noi, nu merge mingea, cât am stat pe bancă am văzut că avem un ritm foarte încet și parcă nu jucăm una pentru alta. Trebuie să ne revenim și să jucăm ca o echipă!", e de părere pivotul României.
"Încă suntem la mâna noastră"
Oana spune că nu trebuie să disperăm. "Totul încă este la mâna noastră, important e să ne revenim noi, pentru că vin meciuri foarte grele. Trebuie să câștigăm, calificarea depinde de noi. Vom avea în față echipe mai puternice. Sper ca acesta să fie dușul rece și să ne trezim".
Nu a deranjat-o nici că toată sala a susținut Angola. "Era normal, sunt mai apropiați, dar acesta nu cred că a fost ceva care să ne împiedice să jucăm noi bine. Am jucat atâtea meciuri în săli care au fost împotriva noastră, asta ar trebui să ne motiveze, nu să ne încurce".
Pot bate pe oricine
Urmează meciul cu Brazilia, pe care România a învins-o la Mondiale, în "sferturi", anul trecut. Fosta campioană mondială joacă acasă și va avea în spate 7.000-8.000 de suporteri.
"Dacă ne revenim, am demonstrat că putem fi o echipă mare, dar numai dacă jucăm împreună și suntem unite. Cele mai recente rezultate au arătat că ne putem bate cu orice echipă. Știu că acest meci a dezamăgit multă lume, dar trebuie s-o luăm ca atare, acestea am fost astăzi, e joc colectiv, e sport, mai și pierzi, mai și câștigi. Oamenii să fie alături de noi indiferent de rezultat, să ne susțină, dacă suntem români, să fim români până la capăt!", a încheiat Oana.
Citește și celelalte materiale ale echipei GSP de la JO 2016:
- EXCLUSIV Avem email-urile prin care distribuitorul Kappa e anunțat că tricourile sunt contrafăcute! "Este incredibil că firma Kappa s-a compromis în asemenea hal!”
- Programul zilei » Ce români evoluează azi și ce evenimente se văd la TV + Rezultatele de ieri ale tricolorilor
Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”