SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  BOALĂ

Acum s-a aflat: a terminat cursa la 0,02 secunde de aur fiind bolnav cu COVID-19!

Adam Peaty // foto: Guliver/gettyimages
Adam Peaty // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat marti, 30 iulie 2024 11:45 / Actualizat marti, 30 iulie 2024 11:45

Englezul Adam Peaty (29 de ani) a fost depistat pozitiv cu COVID-19 luni, la doar câteva ore după ce obținuse medalia de argint în proba masculină de 100 de metri bras de la Jocurile Olimpice.

Adam Peaty este unul dintre cei mai de succes înotători britanici, specializat în stilul bras, câștigător al medaliei de aur la această probă, pe distanța de 100 de metri, atât la Jocurile Olimpice din Toyko (2021), cât și la cele din Rio de Janeiro (2016).

Duminică seara, Peaty a avut oportunitatea de a cuceri medalia olimpică de aur în proba de 100 de metri bras pentru a treia oară consecutiv. Nu s-a întâmplat, el a terminat cursa al doilea, la numai 0,02 secunde în spatele italianului Nicolo Martinenghi, exact aceeași distanță cu care David Popovici l-a întrecut pe Matthew Richards în finala probei de 200 de metri liber.

Adam Peaty a terminat cursa la 0,02 secunde de aur, iar la o zi distanță l-au depistat cu COVID-19!

A doua zi după finală, a venit vestea că Peaty a fost depistat pozitiv cu COVID-19. El se simțea rău încă dinaintea cursei, adică a concurat în timp ce organismul său începuse deja lupta cu boala.

„Adam Peaty a început să se simtă rău duminică, înaintea finalei de 100 de metri bras. În orele care au urmat finalei, simptomele lui s-au înrăutățit, apoi a fost testat pentru COVID-19 luni dimineața. Testul a fost pozitiv.

El speră să revină în competiție la cursele de ștafetă programate zilele viitoare. Precum în orice caz de îmbolnăvire, situația lui este gestionată în mod corespunzător, cu toate măsurile obișnuite de precauție luate astfel încât întreaga delegație să rămână sănătoasă”, se arată într-un comunicat al echipei britanice.

Seriile probei de ștafetă mixtă de 4x100 metri, în care Peaty ar fi trebuit să concureze, sunt programate vineri, ora 12:57, cu finala fixată o zi mai târziu.

Rămâne de văzut cum va evolua starea britanicului. Echipa Marii Britanii a transmis, într-un răspuns redat de talkSPORT, că „echipele nu sunt preselectate sau finalizate până în ziua evenimentului”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
costel_69
costel_69  •  30 Iulie 2024, 16:40

.... a împrăștiat guvidul in apă !...liber la infecții!....ca tot britanicul tipul e injectat 'sigur și eficient'....dar degeaba !...de fapt ăștia o iau în freză primii !...

costel_69
costel_69  •  30 Iulie 2024, 16:37

...nu mai e , dom'le, faza cu 7 zile izolare ?....

sughibughi
sughibughi  •  30 Iulie 2024, 12:18

adica gripa ca oricare alta

Vezi toate comentariile (4)
Comentează