SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  CEREMONIE

Ce onoare! Ana Maria Popescu va purta Flacăra Olimpică la sosirea torței în Franța » Ceremonie la Marsilia

Ana Maria Popescu / Sursă foto: Facebook +50   FOTO
Ana Maria Popescu / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 11:31 / Actualizat joi, 25 aprilie 2024 23:46

Ana Maria Popescu, 39 de ani, fosta mare scrimeră a României, dublă medaliată cu argint la Jocurile Olimpice, la individual, la care se adaugă aurul luat cu echipa, în 2016, va purta flacăra olimpică la sosirea torței în Franța. Desemnată de patru ori cea mai valoroasă spadasină din lume, românca se pregătește pentru un moment cu adevărat special.

Sportivi din 27 de țări ale Uniunii Europene, printre care și multipla campioană mondială Ana Maria Popescu, vor participa la o ștafetă specială a torței olimpice, ceremonia sacră urmând să aibă loc la Marsilia.

„Brânzici”, una dintre personalitățile sportive reprezentative ale României din ultimele două decenii, a vorbit despre ipostaza la care va lua parte pe 9 mai, la Marsilia. Fosta spadasină mărturisește că senzațiile sunt chiar mai intense decât în perioada în care se afla în activitate.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, obiectiv Paris 2024 cu oprire la Europene: „Nu ne gândim doar la Jocurile Olimpice, încercăm să fim ancorate în prezent”
CANOTAJ / EVENIMENT
Simona Radiș și Ancuța Bodnar, obiectiv Paris 2024 cu oprire la Europene: „Nu ne gândim doar la Jocurile Olimpice, încercăm să fim ancorate în prezent”

Ana Maria Popescu, mândră din cale afară: „Emoțiile sunt la fel de mari, poate chiar mai mari”

„Până acum, vorbeam despre emoţiile pe care le are un sportiv înaintea Jocurilor Olimpice, acum am ocazia să fiu calificată din oficiu. Emoţiile sunt la fel de mari, poate chiar mai mari.

Să fiu inclusă în acest proiect, în momentul în care Jocurile se întorc în Europa, este ceva excepţional şi sunt recunoscătoare Comitetului Olimpic şi Sportiv Român că îmi dă această ocazie să fiu la Marsilia, alături de sportivi din toate ţările europene, să purtăm flacăra olimpică.

Ce am învăţat în ultimii doi ani este faptul că emoţiile se trăiesc mult mai intens de pe margine decât atunci când eşti direct implicat”, a spus Ana Maria Popescu, potrivit Agerpres.

Ana Maria Popescu, în acțiune la Jocurile Olimpice. FOTO: Raed Krishan - Tokyo
Ana Maria Popescu, în acțiune la Jocurile Olimpice. FOTO: Raed Krishan - Tokyo
Ana Maria Popescu, în acțiune la Jocurile Olimpice. FOTO: Raed Krishan - Tokyo
Ana Maria Popescu, în acțiune la Jocurile Olimpice. FOTO: Raed Krishan - Tokyo
Ana Maria Popescu, în acțiune la Jocurile Olimpice. FOTO: Raed Krishan - Tokyo
+45 FOTO

Ambasadorul Franței la București: „România va fi reprezentată de o mare sportivă”

Nicolas Warnery, ambasadorul Franței la București, a vorbit despre ceremonia programată la Marsilia pe 9 mai și despre onoarea ce-i va reveni fostei sportive din România:

„Conform tradiţiei, flacăra olimpică a fost aprinsă cu ajutorul razelor soarelui, în timpul unei ceremonii în sanctuarul din Olympia, în Grecia, unde aveau loc Jocurile Olimpice antice. Această ceremonie a avut loc pe 16 aprilie. Apoi, flacăra a ajuns la Atena pentru a se îmbarca pe Belem, o ambarcaţiune cu trei catarge, şi va traversa Marea Mediterană cu destinaţia Marsilia, unde va ajunge pe 8 mai.

Pe 9 mai, Ziua Europei, flacăra olimpică va traversa Marsilia, în cadrul unei mari sărbători populare, purtată de sportivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene care vor participa la o ştafetă specială a torţei olimpice.

România va fi reprezentată de doamna Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, multiplă campioană mondială, o mare sportivă a României”, a afirmat ambasadorul, conform sursei citate.

Dacă vorbim despre flacăra olimpică şi călătoria acesteia către Paris trebuie să vă spun că am avut onoarea de a participa pe 16 aprilie în Grecia la Olympia, acolo unde s-a aprins flacăra olimpică. A fost un moment foarte emoţionant. Toată această perioadă este încărcată de emoţie, ele cresc şi aşteptăm cu nerăbdare începerea Jocurilor Olimpice, pentru a ne bucura în primul rând de o ceremonie de deschidere extraordinară, pe Sena, aşa cum nu a mai fost niciodată.

- Mihai Covaliu, președinte COSR

Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice a avut loc pe 24 aprilie, în Archaia Olympia, sanctuarul în care au avut loc Jocurile Olimpice Antice. De acolo, flacăra olimpică și-a început o lungă ştafetă care o va duce la Paris, unde va lumina Jocurile Olimpice din 26 iulie până în 11 august.

Citește și alte știri despre Jocurile Olimpice:

Ultima șansă pentru Jocurile Olimpice! » 6 sportivi „tricolori” speră să evite o contraperformanță care datează din 1928

Noul trend care dinamitează Jocurile Olimpice: sportivii vor bani! 2 rivali direcți ai lui David Popovici pornesc revolta: „O afacere de miliarde, din care nu luăm NIMIC”

Măsuri de securitate fără precedent pentru Jocurile Olimpice de la Paris » Ceremonia de deschidere ar putea fi mutată

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Șase meciuri din Liga 2 s-au jucat azi » Show TOTAL la FCU Craiova - Ceahlăul: goluri de poveste și gafe incredibile în meciul zilei din Liga 2 + Clasamentul ACUM
Liga 2
Șase meciuri din Liga 2 s-au jucat azi » Show TOTAL la FCU Craiova - Ceahlăul: goluri de poveste și gafe incredibile în meciul zilei din Liga 2 + Clasamentul ACUM
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?
Superliga
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?"
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close