SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  MĂRTURISIRI

O medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice vorbește despre momentul în care a fost părăsită de mama ei: „Nu o pot judeca”

Ana Peleteiro în concurs la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 Foto: Imago
Ana Peleteiro în concurs la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 08 octombrie 2024 22:51 / Actualizat marti, 08 octombrie 2024 23:14

Ana Peleteiro (28 de ani), medaliată cu bronz la Tokyo, la proba de triplusalt, a vorbit într-un podcast despre adopția ei, despre cum o privește pe mama care a părăsit-o și a dezvăluit dacă și-ar dori să o cunoască.

Ana Peleteiro s-a născut în 2 decembrie 1995, în A Coruna, un oraș din Galicia, și a fost adoptată după ce mama ei biologică a părăsit-o. A început să practice atletismul și s-a specializat pe proba de triplusalt, la care a cucerit numeroase medalii importante.

Peleteiro are două bronzuri la Campionatele Mondiale de Atletism în sală (2018, 2024), un bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021) și patru medalii, dintre care două de aur, la Campionatele Europene.

Cea mai bună săritură a spaniolei a fost de 14,87 metri, reușită la Tokyo și care reprezintă recordul național la această probă.

Ana Peleteiro: „Toată viața mea am avut sindromul copilului adoptat”

În ciuda succesului sportiv, Peleteiro nu a avut o viață ușoară, aceasta fiind adoptată după ce mama ei biologică, în vârstă de 18 ani, a abandonat-o în fața unui spital. Ana știa că locuiește cu părinții adoptivi, însă nu aflase că mama ei a părăsit-o, astfel că și-a creat în minte scenariul că mama ei biologică a murit.

„Am făcut asta pentru a evita durerea abandonului, care poate fi dificil de gestionat dacă nu ai maturitatea necesară. Toată viața mea am avut sindromul copilului adoptat – un termen pe care admit că l-am inventat. Trebuia doar să mă uit în oglindă”, a spus Peleteiro într-un podcast, fiind citată de Marca.

La vârsta de 21 de ani, Ana a vorbit cu părinții ei adoptivi despre mama ei biologică, iar aceștia i-au spus că a fost abandonată. La opt ani după această discuție, atleta spaniolă s-a împăcat cu decizia luată de mama ei:

„Imaginează-ți să ți se nască o fiică și să trebuiască să renunți la ea. Aș muri. Doar gândindu-mă la asta îmi vine să plâng. Trebuie să fii foarte curajoasă. Nu o pot judeca”, a spus Peleteiro.

Atleta spaniolă, despre mama ei biologică: „Nu m-a căutat niciodată și sunt recunoscătoare”

Cu toate acestea, Ana nu își dorește să o cunoască pe mama ei biologică:

„Nimeni nu m-a căutat vreodată sau, cel puțin, nu m-a găsit. Dacă mama mea biologică este în viață, ea știe cine sunt, cu siguranță, fiindcă apar în presă și e un subiect pe care nu l-am ignorat niciodată. Așa că ea nu m-a căutat niciodată și sunt recunoscătoare pentru asta, fiindcă am o viață foarte frumoasă și poate asta m-ar destabiliza”, a explicat campioana europeană din acest an de la Roma.

Ana Peleteiro este antrenată de soțul ei, Benjamin Campaore, și el un fost triplusaltist cu două medalii la Campionatele Europene și Mondiale. În această vară, la Jocurile Olimpice de la Paris, Peleteiro a terminat finala de triplusalt pe poziția a șasea, cu o săritură de 14,59 metri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
MamaLiga
MamaLiga  •  09 Octombrie 2024, 11:14
Postat de Ubi_Mortus pe 09 Octombrie 2024, 07:05

Inflatie de "povesti sfasietoare" peste tot: in sport, la concursurile TV, in politica, in afaceri... Parca se transmite un mesaj constant...

Sub egida "Tu traiesti prea bine,chiar daca nu ai ce pune pe masa. Dar ia uite la altii cat de amarati sunt"

Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  09 Octombrie 2024, 07:05

Inflatie de "povesti sfasietoare" peste tot: in sport, la concursurile TV, in politica, in afaceri... Parca se transmite un mesaj constant...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează