SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024 / CANOTAJ

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS Barca feminină de 8 plus 1 a luat medalia de AUR! Am triumfat din nou în proba-regină a canotajului după 20 de ani, cu un timp incredibil! + Băieții au încheiat finala pe locul 5

Fetele de poveste de la 8 plus 1,  la premierea cu aurul olimpic. Foto: Raed Krishan (GSP) +44   FOTO
Fetele de poveste de la 8 plus 1, la premierea cu aurul olimpic. Foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de , , , - Publicat sambata, 03 august 2024 12:36 / Actualizat sambata, 03 august 2024 16:16

După ce Delegația României cucerise 4 medalii în întrecerile de canotaj la Paris, una de aur și 3 de argint, în ultima zi barca feminină a obținut aurul, în timp ce echipa masculină s-a clasat pe locul 5.

Barca de opt plus 1 a României a făcut o demonstrație de forță pe canalul de la Vaires-sur-Marne. Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Petreanu au condus cursa de la un capăt la altul și au zburat, așa cum le-a spus Antonio Colamonici. Dar zborul acesta are în spate multe ore de muncă adunate, multă suferință, multe lacrimi.

GALERIE FOTO. Barca feminină de 8 plus 1 a României nu mai cucerise aurul olimpic de pe vremea lui Lipă!

+39 FOTO

Medaliate cu argint în bărcile de dublu Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş. Ioana Vrînceanu au tras ca nimeni altele și alături de colegele sale au făcut România să se întoarcă pe prima treaptă a podiumului în această probă după 20 de ani.

La Atena, în barca de aur era și Elisabeta Lipă, cea care a deschis simbolic întrecerile ultimei zile la canotaj, bătând cu un baston în pontonul din baza nautică. ”Tricolorele” au surclasat Canada și Marea Britanie având un timp de 5,54.39 față de 5,58.84 și de 5,59.51.

Timpul campioanelor olimpice este unul incredibil, aproape de recordul olimpic stabilit tot de ele în recalificări la Tokyo - 5,52.99.

”România, România!” , s-a strigat minute bune în șir, în timp ce fetele căutau aer și liniște. Au fost lacrimi de fericire și eliberare.

Rezultate România în proba de 8 plus 1 rame: 4 medalii de aur, 2 medalii de argint, 3 medalii de bronz

  • Paris 2024 » aur (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Petreanu)
  • Rio de Janeiro 2016 » bronz (Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian, Daniela Druncea)
  • Beijing 2008 » bronz (Constanța Burcică, Viorica Susanu, Rodica Șerban, Eniko Mironcic, Simona Mușat, Ioana Rotaru, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu)
  • Atena 2004 » aur (Rodica Florea, Viorica Susanu, Aurica Bărăscu, Ioana Rotaru, Liliana Gafencu, Elisabeta Lipă, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu)
  • Sydney 2000 » aur (Veronica Cochela, Georgeta Andrunache, Magdalena Dumitrache, Liliana Gafencu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Olteanu, Viorica Susanu, Elena Georgescu)
  • Atlanta 1996 » aur (Veronica Cochela, Liliana Gafencu, Anca Tănase, Doina Spîrcu, Marioara Popescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipă, Ioana Olteanu, Elena Georgescu)
  • Barcelona 1992 » argint (Viorica Neculai, Adriana Bazon, Maria Păduraru, Iulia Bulie, Doina Robu, Victoria Lepădatu, Doina Șnep, Ioana Olteanu, Elena Georgescu)
  • Seul 1988 » argint (Doina Șnep, Veronica Necula, Herta Anitaș, Marioara Trașcă, Adriana Bazon, Mihaela Armășescu, Rodica Arba, Olga Homeghi, Ecaterina Oancia)
  • Los Angeles 1984 » argint (Marioara Trașcă, Lucia Toader, Doina Șnep, Aneta Mihaly, Aurora Pleșca, Camelia Diaconescu, Mihaela Armășescu, Adriana Bazon, Viorica Ioja)
  • Moscova 1980 » bronz (Angelica Aposteanu, Elena Bondar, Florica Bucur, Maria Constantinescu, Rodica Frîntu, Ana Iliuță, Rodica Arba, Marlena Zagoni, Elena Dobrițoiu)

Barca masculină, pe locul cinci în finala de la Jocurile Olimpice

La 15 minute după cursa de manual a fetelor, Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci și Adrian Munteanu au intrat și ei pe apă. Au dat totul, dar nu putut urca mai sus de locul al cincilea, ei fiind depășiți de Marea Britanie, Țările de Jos, SUA și Germania.

Finalele la canotaj ale românilor

  • Sâmbătă, 3 august
  • 11:50 » 8 plus unu (f) finală » Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Petreanu locul 1, AUR
  • 12:10 » 8 plus unu (m) finală » Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci, Adrian Munteanu locul 5
  • Vineri, 2 august
  • dublu rame (f) » Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel locul 2, medalie de argint
  • dublu vâsle categorie uşoară (f) » Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc locul 2, medalie de argint
  • dublu rame (m) » Florin Arteni, Florin Lehaci locul 4
  • Joi, 1 august
  • dublu vâsle (f) » Ancuţa Bodnar, Simona Radiş locul 2, medalie de argint
  • dublu vâsle (m) » Andrei Cornea, Marian Enache locul 1, medalie de aur
  • 4 rame (m) » Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Bereş locul 4
  • 4 rame (m) » Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă, locul 5

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (46)
Alex90o
Alex90o  •  04 August 2024, 12:25
Postat de Acidutzu_67 pe 03 August 2024, 20:23

Intâi invata sa scrii corect si coerent, amice, dupa care poti comenta ce nu-ti convine la altii "care le stiu pe toate". Deocamdata dovedesti ca ai trecut prin școala ca gâsca prin apă, esti un semidoct, complexat de cunoștintele tale infime si un gica contra. Repet, de azi inainte iti sugerez doar sa citesti comentariile fara sa comentezi, invata mai bine scrierea, documenteaza-te, si cand esti sigur ca nu spui prostii, poti comenta..Succes! Si apropo, ignora-mi comenturile mele, comenteaza articolul, da?

Ar fi cazul sa îți urmezi sfaturile,adică să fii sigur că nu spui prostii înainte de a comenta,oamenii decenți recunosc atunci când greșesc ,nu o întorc ca la Ploiesti sau se fac că plouă

MaxiP
MaxiP  •  03 August 2024, 23:17
Postat de cirus11 pe 03 August 2024, 12:41

Foarte interesant mi s-a parut timpul lui Chiruta din finala B, ar fi fost la mare lupta pentru bronz in finala A, practic doar o zecime sub olandezul cu bronz.

In canotaj n-are niciun sens sa compari timpii. Cursele sunt mult mai strategice ca in alte sporturi, depinde si de alte conditii, de asta nici nu exista notiunea de "record mondial", desi se tin niste timpi de referinta istorici. Mai degraba clasarea canotorului belgian, de care a fost foarte aproape in sferturi, ma face sa cred ca putea fi in finala. Desi s-a apropiat de el in momentul in care parea clar ca belgianul se califica. Dar probabil ca a facut o cursa mai slaba in semi-finale, insa legat de timp, nu are nicio relevanta, ma indoiesc ca se putea bate chiar cu olandezul.

Acidutzu_67
Acidutzu_67  •  03 August 2024, 20:23
Postat de Alex90o pe 03 August 2024, 19:21

Pai când văd din ăștia care aberează și nu se informează inainte de a se exprima,ești tipologia românașului care le știe pe toate.

Intâi invata sa scrii corect si coerent, amice, dupa care poti comenta ce nu-ti convine la altii "care le stiu pe toate". Deocamdata dovedesti ca ai trecut prin școala ca gâsca prin apă, esti un semidoct, complexat de cunoștintele tale infime si un gica contra. Repet, de azi inainte iti sugerez doar sa citesti comentariile fara sa comentezi, invata mai bine scrierea, documenteaza-te, si cand esti sigur ca nu spui prostii, poti comenta..Succes! Si apropo, ignora-mi comenturile mele, comenteaza articolul, da?

Vezi toate comentariile (46)
Comentează