Articol de Andra Mocanu - Publicat joi, 25 iulie 2024 17:39 / Actualizat joi, 25 iulie 2024 18:10
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la inaugurarea Casei României, la Ambasada României din Paris. Mâine, șeful statului a acceptat invitația de a merge la recepţia oferită de preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, apoi va fi prezent la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Astăzi, la Casa României președintele a fost însoțit de soție, Carmen Iohannis
Jocurile Olimpice sunt gata să înceapă, iar azi în capitala Franței a avut loc inaugurarea Casei României, la Ambasada României. Pe lângă o parte dintre sportivii și antrenorii din lotul olimpic al României, Mihai Covaliu (președintele COSR) și Elisabeta Lipă (președintele ANS), a participat și președintele României, Klaus Iohannis.
Mesaj pentru sportivi de la Klaus Iohannis
„Participarea României la Jocurile Olimpice este un motiv de mândrie pentru noi toți și sunt sigur că în aceste zile pline de emoții vom fi mai aproape unii de alții. Sportul face parte din ceea ce suntem noi ca națiune, identitate dezvoltată și construită de peste un secol, cu rezultate care au rămas și astăzi repere la nivel internațional”, a spus președintele în alocuțiunea sa.
Carmen Iohannis, rochie de la Dolce&Gabbana
La inaugurarea Casei României, la Ambasada României de la Paris, a participat și soția președintelui, Carmen Iohannis. Aceasta a purtat o rochie albă cu maci de la Dolce&Gabbana al cărei preț ajunge la 1.500 de euro.
Mai mult, prima doamnă și-a etalat și geanta Christian Dior de 2.850 de euro.
La finalul evenimentului din capitala Franței, Carmen Iohannis a semnat alături de șeful statului și de Covaliu, Lipă și Nadia Comăneci un tricou care va rămâne ca amintire în cadrul ambasadei.
Conform Libertatea, la evenimente speciale, Andreea Tincu este creatoarea de modă care o îmbracă pe Carmen Iohannis încă din 2015. Ea e cea care propune și creează ținutele primei-doamne a României de la evenimentele oficiale. Colaborarea dintre cele două a început printr-un simplu e-mail.
Carmen Iohannis l-a cunoscut pe Klaus Iohannis când avea 22 de ani, pe vremea studenției, prin intermediul unor prieteni sibieni, și s-au căsătorit șapte ani mai târziu, în 1989.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!