SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  KAIAC-CANOE

FOTO Cătălin Chirilă, despre evoluția sa la Jocurile Olimpice de la Paris: „Cu vremea nu te pui! Cred că mai este nevoie de ceva timp pentru a mă întări ca sportiv, poate chiar ca om”

Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan +16   FOTO
Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat vineri, 09 august 2024 16:18 / Actualizat vineri, 09 august 2024 18:56

Cătălin Chirilă (26 de an) s-a autoevaluat după ce a ocupat locul 9 în proba de canoe -1 1.000, acolo unde era favorit la medalii ♦ El a spus că vremea nu a fost tocmai potrivită pentru un stângaci ca el, dar că nu există scuze ♦ A subliniat că a tras linie imediat după semifinale și că se gândește și la următoarea ediție de Jocuri Olimpice, unde va ajunge tot prin muncă.

Cătălin Chirilă a venit la zona mixtă după finala B, pe care a câștigat-o, clasându-se astfel pe locul 9 la această ediție de Jocuri Olimpice.

A stat minute bune în dialog cu jurnaliștii, chiar dacă avea în spate două curse dureroase atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cu ochelarii pe ochi, bărbatul înalt de 1,90 m a vorbit coerent, s-a emoționat și a explicat. „Îmi doream, din păcate nu am ajuns la obiectivul pe care ni l-am propus. Este o lecție pentru mine. Jocurile Olimpice o să le țin minte toată viața, cel puțin această ediție”, a spus el.

Apoi a detaliat: „Nu am reușit să fac față condițiilor meteo. M-au scos din ritm valurile, mi-au luat din direcție. La un moment dat a trebuit să mă concentrez mai mult pe cârmă decât pe palele cu care trebuia să înaintez. M-am ținut de tactică până în ultimii metri. Din punctul acesta de vedere, a fost excepțional. Am simțit cum m-am urcat pe adversari, însă avantajul pe care l-au avut ei în partea finală și-a spus cuvântul în ultimii metri”.

Ce a spus Cătălin Chirilă despre cursa din semifinală, unde a fost al cincilea

  • „Am controlat foarte bine cursa din semifinale. În prima parte am vâslit relaxat, știam că pot declanșa finișul, am și făcut-o. În ultimii 300 am urcat pe polonez și pe neamț, însă cu vremea nu te poți pune. Asta e principala concluzie pe care o trag”
  • „Știam că dacă mă țin de strategie, totul va fi bine și revin la aceeași concluzie: cu vremea nu te pui! Valurile și vântul m-au încurcat. Au fost detalii tehnice pe care nu le-am respectat cu strictețe și asta m-a costat. Nu există scuze, în sport până la urmă despre asta este vorba. În finala B, vântul s-a canalizat din partea dreaptă, așa cum m-am pregătit pe Snagov, am vorbit adesea despre vântul de față, care era probabil să fie azi, n-a fost să fie”
  • „Avem nevoie de acea cumpătare. Despre răbdarea în cursă, chiar dacă e o cursă rapidă, trece repede, de aceea e nevoie de liniște”.

A știut din prima secundă că nu intră în finala A

Când și-a dat seama că va prinde lupta pentru medalii? „Imediat de cum am încheiat cursa, de cum am dat ultima pală, am auzit acel sunet de finiș și mi-am dat seama că a mai fost cineva înaintea mea”, a spus el.

Se simte o anumită frustrare? „Da, este o oarecare frustrare, însă pentru mine, mai important decât orice, este o lecție bine primită. Cred că aveam nevoie de o astfel de cădere. Sigur, nu și-ar fi dorit nimeni ca această cădere să fie la Jocurile Olimpice! Vorbim de competiția supremă și e foarte dureros. Dacă era un Campionat European, poate era o mică lecție și atât, dar acum are o însemnătate mai mare pentru că este la Jocurile Olimpice”, a răspuns el.

Catalin Chriila în cursa din semifinale / FOTO Raed Krishan
Cătălin Chirilă după cursă FOTO Raed Krishan
Cătălin Chirilă în cursa din semifinale / FOTO Raed Krishan
Cătălin Chirilă în cursa din semifinale / FOTO Raed Krishan
Cătălin Chirilă în cursa din semifinale / FOTO Raed Krishan
+25 FOTO

„Voi rămâne același Cătălin și voi munci pentru visul meu”

Cătălin Chirilă nu a fost niciodată în afara podiumului la o competiție majoră în ultimii doi ani, el fiind campion și vicecampion mondial în 2022 și 2023 și campion european în 2022 și 2024. „Nu vreau să mă gândesc chiar până la Jocurile Olimpice. Îmi doresc să clădesc o carieră frumoasă, să obțin rezultate în fiecare an, la fiecare competiție la care particip.

Voi lăsa timpul să treacă și cu siguranță mă voi ține de obiceiul meu de sportiv muncitor. Îmi place să mă dedic la fiecare antrenament. Cred că nu voi face rabat de la nimic din ce am făcut până astăzi. Voi rămâne același Cătălin și voi munci pentru visul meu”, a punctat el.

Cătălin Chirilă: „E doar o etapă a vieții”

Până la urmă ce a învățat din toată această experiență? „A fost un an foarte greu. A fost un an plin de emoții și cred că mai este nevoie de ceva timp pentru a mă întări ca sportiv, poate chiar ca om. Am nevoie de, probabil, mai multă tărie pentru a reuși să urc pe cea mai înaltă treaptă”.

Concluzia i-a aparținut tot lui. „Până la urmă, e doar o etapă a vieții, lăsând toată cariera sportivă, e o lecție de viață pe care am primit-o. Mulțumesc lui Dumnezeu că acum sunt în picioare și vorbesc!”.

A fost dureros, însă nu am fost într-atât de dezamăgit încât să cad lat, nici nu cred că mă reprezintă această stare. Într-adevăr, s-a creat o presiune. Am vorbit despre această presiune, am simțit-o clar, nu asta a fost principala cauză care m-a împins în finala B

- Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan
Cătălin Chirilă, locul 1 în finala B la canoe-1 1000 de metri. Foto: Raed Krishan
+11 FOTO

Ce a mai spus Cătălin Chirilă

  • „Pur și simplu, am încercat să trec peste ce s-a întâmplat în semifinală, gândindu-mă că tot ce am clădit până astăzi prin rezultatele pe care le-am adunat sunt o bună bază pentru mine ca om, ca sportiv și, cu siguranță, pot face în continuare performanțe la fel de strălucitoare”.
  • „Vreau să vreau să cred că linia concluziilor a fost trasă imediat după cursa din semifinală. Privesc cu foarte mare încredere către viitor, începând cu finala B, prima cursă pe care am câștigat-o. Vreau să cred că de acum încolo așa o să fie!”.
  • „Sunt încrezător și prin credința asta în muncă sunt sigur că după un alt ciclu olimpic îmi voi juca șansa mai puternic”.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (11)
Eligiu
Eligiu  •  10 August 2024, 15:16

Peste 4 ani vei avea 30!! Putini ajung prima data campioni olimpici la 30 ani. Bate vantul frunza-n dunga....

VanBasten2000
VanBasten2000  •  10 August 2024, 10:54
Postat de gido pe 09 August 2024, 23:20

dintre sute de catarge / care lasa malurile / cate oare le vor sparge / VANTURILE , VALURILE...si eminescu se vaita de VANTURI SI DE VALURI...NUMAI CA POETUL A RAMAS IN ISTORIE, CHIRILA A RAMAS CU VAITATUL...

Du-te, ba, si plimba ursul. E weekend, vreme sa bagi 10 mici si 2 peturi de bere la burdihan.

Prafsipulbere
Prafsipulbere  •  09 August 2024, 23:21

Normal ca orice roman omul a gasit un motiv din decor pentru care a ratat. Oricare altul decat el. Succes in continuare dar poate schimbam si mentalitatea putin. Nimeni nu te obliga sa gastigi detasat calificarile......

Vezi toate comentariile (11)
Comentează