SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  CANOTAJ

Ciprian Tudosă, medaliat cu argint la Tokyo: „Sentimentul pe care l-am trăit pe podiumul olimpic nu se compară cu nimic”

Ciprian Tudosă - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Ciprian Tudosă - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat miercuri, 17 iulie 2024 18:02 / Actualizat miercuri, 17 iulie 2024 18:02

Ciprian Tudosă (27 de ani) s-a aflat pe podiumul olimpic la Tokyo 2020, în proba de dublu rame, iar pentru Paris 2024 se gândește la un upgrade care „ar fi o performanță istorică”. Ioan Prundeanu, experimentat sportiv de la vâsle, spune că toate sacrificiile se aduncă în medalie.

La ediția trecută a Jocurilor Olimpice, canotajul românesc a cucerit trei medalii, iar una dintre ele a fost câștigată de barca masculină de dublu rame, cu Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc. Ei reușeau atunci să obțină o distincție în proba respectivă după o pauză de 32 de ani.

Tot argint câștigau în 1988, la Seul, Dănuț Dobre și Dragoș Neagu. Acum însă, pentru Paris, Ciprian va concura în altă barcă, cea de patru rame, viceampioană la Tokyo. Pentru el a fost un ciclu olimpic cu multe evenimente, o accidentare, schimbări de partener, de probă. Mereu însă cu aceeași dorință: de a se antrena bine și a da totul pe apă.

Ciprian Tudosă: „Medalia rămâne la locul ei și trebuie să obțin alta”

- Ciprian, ești în fața unei noi ediții de Jocuri Olimpice, în altă barcă de data aceasta, ai fost emoționat la festivitatea de prezentare a lotului pentru Paris, te încearcă anumite emoții și când te gândești la ce urmează?
- Nu mă așteptam să am așa emoții, am fost cumva surprins de propria reacție. Suntem o echipă puternică și de la sine am creat așteptările pe care le are toată lumea referitoare la medalii, la rezultate. O barcă nouă, o barcă în care speram să concurez, dar a fost un ciclu total atipic pentru mine. După Tokyo am avut o accidentare, iar după aceea accidentare am intrat în proba de patru vâsle, apoi în cea dublu vâsle, iar acum pentru Paris în acea de patru rame.

- Ce te-a făcut să mergi mai departe, puteai să spui sunt vicecampion olimpic, gata. Ce te-a motivat să ajungi și la Paris?
- Sentimentul pe care l-am trăit pe podiumul olimpic pentru că atunci când o auzeam pe doamna Elisabeta cum ne povestea despre ceea ce trăiești la Jocurile Olimpice și că alt concurs mai frumos și mai încărcat de emoție decât Jocurile Olimpice nu există, atunci când trăiești chestiile acestea nu se compară cu nimic din ce spune altcineva. Și clar, să-mi îmbunătățesc rezultatul pe care l-am obținut la Tokyo, cu siguranță o medalie mai strălucitoare ar fi o performanță istorică pentru mine.

- Ai medalia acasă sau o ai cu tine în cantonament, să te mai uiți din când în când la ea?
- În cea ce privește medaliile, Antonio ne-a învățat ca după concurs să ne bucurăm în ziua respectivă la maximum de ea, apoi uităm de ea pentru că trebuie să obținem altele, iar un rezultat obținut anul următor sau la următoarea competiție nu mai are absolut nicio treabă cu ce ce s-a întâmplat. Medalia rămâne la locul ei și trebuie să obțin alta.

- E așa cum a spus Antonio, o să zburați?
- Cu siguranță, pentru că deja o facem aici la Snagov. Ca să facem o paralelă, pentru a merge cu 299 de km la oră trebuie să știi cum să stăpânești acea viteză, noi reușim să o facem din ce în ce mai bine la antrenamentele pe Snagov. Acele procente pe care reușim să le depășim cu ușurință ne spun că suntem pe drumul cel bun și cu siguranță vom face un concurs minunat.

Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Elisabeta Lipă - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Ciprian Tudosă - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
+8 FOTO

Ioan Prundeanu: „Emoții nu pot să spun că sunt, dar există o nerăbdare de a concura”

Ioan Prundeanu (31 de ani) revine și el la o ediție a Jocurilor, după Tokyo, acolo unde a calificat în premieră, alături de Florin Enache, barca de dublu vâsle masculin.

„Emoții nu pot să spun că sunt, dar există o nerăbdare de a concura, de a fi acolo. De a fi din nou la start, de a trăi momentele unei ediții de Jocuri, de a da tot ce e mai bun”, spune el despre întoarcerea în febra olimpică.

„Clar în acești trei ani de la Tokyo am acumulat mai multă experiență și colegii care sunt cu mine în barcă s-au mai maturizat, au mai adunat și ei competiții”, adaugă despre proba de 4 vâsle, în care va concura pe pista de la Vaires-sur-Marne. „Cu siguranță ne vom mobiliza bine la Jocuri și vom face o cursă bună, cursele noastre, cum spune și Antonio, vom zbura”.

Ce ar însemna pentru el să se afle pe podium? „O medalie olimpică este foarte importantă, în primul rând pentru sportiv, pentru munca lui, pentru toate sacrificiile, acolo sunt adunate, în acea medalie”, spune Prundeanu, completând că „timpii, procentele ne arată că suntem acolo cu toată lumea”.

De ce este nevoie pentru a ajunge sus? „Muncă, dar în același timp concentrare, dedicare multă, multe sacrificii. Stăm 12 luni în cantonament, mai avem uneori programul făcut în așa fel încât pe timp de iarnă mai avem o săptămână acasă, dar cu antrenamente, atunci ne putem gestiona și prioritățile noastre personale”, explică Ioan.

Lotul de canotaj pentru Jocurile Olimpice de la Paris

  • FEMININ: Simona Radiş, Ancuţa Bodnar, Gianina Van Groningen, Ionela Cozmiuc, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Andrada Moroşanu, Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireş, Larisa Bogdan, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Iulia Liliana Bălăucă, Adriana Adam, Roxana Anghel, Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Amalia Bereş, Victoria Petreanu, Mariana Dumitru, Cristina Drugă
  • MASCULIN: Mihai Chiruţă, Andrei Cornea, Florin Enache, Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu, Florin Arteni, Claudiu Neamţu, Ştefan Berariu, Iulian Chelaru, Andrei Mândrilă, Laurenţiu Danciu, Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Bogdan Baitoc, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Florin Lehaci, Adrian Munteanu, Alexandru Ciobică, Cristian Nicoară

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
„Neobișnuit!” » Ziariștii maghiari și comentatorii români, surprinși neplăcut de ce au găsit în Sala Polivalentă, la Rapid - Gyor
Handbal
„Neobișnuit!” » Ziariștii maghiari și comentatorii români, surprinși neplăcut de ce au găsit în Sala Polivalentă, la Rapid - Gyor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (1)
monika.
monika.  •  20 Iulie 2024, 18:48

Nu se compara cu nimic, bucuria de a fi pe podium. Ca si groaza, ca, poate este singura data.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează