EXCLUSIV Alături de David Popovici, a devenit celebru într-o imagine virală la Jocurile OIimpice » Acum, își spune povestea pentru Gazetă: „Am împărțit durerea”

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Cea care îi surprinde pe David Popovici și Dragoș Ghile, după ce primul a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost redusă la două: emoție și prietenie.

Dacă povestea lui David s-a developat asemenea unui puzzle, bucată cu bucată în ultimii ani, cea a lui Dragoș Ghile se află în rândurile de mai jos. El nu este doar prietenul lui David Popovici, ci un înotător cu propriile visuri și aspirații, cu momente de cumpănă, cu redescoperiri și ambiții.

Întâlnirea lui Dragoș cu înotul a avut loc pe când avea 8 ani și jumătate, în urma unei recomandări făcute de un medic. „Eu voiam să fac baschet, îmi plăcea să mă uit, îmi plăcea tot ce însemna acest sport și m-am gândit că aș putea fi bun", dezvăluie el.

Însă o operație la picior l-a deturnat. Pentru că trebuia să se recupereze a trebuit să meargă la înot. „N-am vrut", spune el, însă întâmplarea a făcut ca bunica sa să aibă în bloc o vecină care era instructoare de înot. În mintea lui de copil, baschetul ocupa în continuare primul loc și își dorea ca aventura în piscină să fie cât mai scurtă pentru a ajunge apoi sub panou.

A trecut printr-un proces complicat, acela de respingere, unul cu lacrimi, dar spune că exigența antrenoarei, dar și empatia acesteia l-au ajutat și l-au determinat să rămână în bazin. „Primele zece bazine legate, care înseamnă 500 de metri, le-am făcut plângând că nu mai pot să înot, iar antrenoarea mă tot împingea de la spate. La final m-a lăudat, iar asta m-a încurajat", își amintește tânărul înotător.

Prima medalie după un an

Lunile s-au adunat și la fix un an de când a intrat prima oară în bazin, pe 1 iunie, de Ziua Copilului, a participat la primul concurs, chiar în bazinul de la „Lia Manoliu". A câștigat o medalie, iar acest lucru l-a făcut să privească altfel înotul, nu doar ca o anticameră pentru a ajunge la baschet.

„Atunci parcă mi s-a trezit pofta pentru înot, poate chiar și de performanță. Din acel punct, am făcut totul cu plăcere, nu mi-am mai dorit să scap".

Un alt moment de conștientizare a avut loc pe la 13-14 ani. „Atunci am zis: hai, că-mi place, dar sunt și cu prietenii pe care mi i-am făcut la bazin, mai plec de la școală pentru antrenamente. Intrasem la pubertate, m-am înălțat și am început să arăt și eu a sportiv", povestește Dragoș.

Până la această vârstă trecuse prin Campionatele Naționale la diferite categorii de vârstă, urcase pe podium făcând parte din ștafete, dar niciodată nu cucerise până atunci o medalie individuală.

„Eram mândru de asta, dar voiam să simt eu podiumul doar pe munca mea", subliniază el. A luat locul trei la 100 metri fluture la Campionatele Naționale de poliatlon pentru cadeți, 12-14 ani, fiind depășit doar de un anume David Popovici și de David Cîrciumărescu. „Îmi amintesc că după ce am coborât de pe podium, nu am dat medalia jos de la gât, am stat cu ea până am plecat acasă", spune el.

Un concurs de neuitat pentru că Dragoș Ghile îl consideră punctul său de pornire în dorința de a face înot de performanță.

„Am tras foarte tare pentru că primii patru clasați mergeau într-un cantonament sau ceva de genul. Era improbabil ca eu să merg, mai ales că a trebuit să fac și 200 m bras, 200 m liber, 200 m mixt, unde eu nu excelam. Mi-am dorit să fiu între primii patru și am reușit. De atunci am început să cred că pot mai mult, mi-am spus că vreau medalii, poate chiar la scară internațională, dar era clar că-mi doream ca în următorul an să fac mai bine la Naționale", își continuă Dragoș povestea.

Momentul în care a început să creadă și mai mult

Anul 2019 a venit cu alte provocări.

„Am făcut 15 ani și am intrat la juniori. Mi-a fost o frică pentru că juniori înseamnă că te lupți cu înotători de la 15 la 19 ani. Eu eram anul mic de juniori. Am fost la un concurs în Ungaria în luna februarie, unde mai întâi am avut proba mea de 100 m fluture. Nu am făcut nimic wow, același timp ca la 14 ani. Plecasem foarte tare și murisem pe final. M-am gândit că o să mă ajute pentru proba de 50 de metri". A scos un timp pe la 26,80 și ceva și atunci i-a venit în minte ideea că peste trei săptămâni, la Campionatele Naționale, poate bate recordul de juniori în această probă, care era spre 26,00 s.

„În capul meu de copil, 26,00 era foarte aproape. Optzeci de sutimi e enorm într-o probă de 50 de metri. M-am dus la antrenoarea mea de atunci și i-am zis că eu o să bat recordul național în trei săptămâni. Ea mi-a zis că sunt simpatic și că e foarte greu. N-a crezut nimeni în mine, dar o și spuneam foarte des, poate puțin enervant", admite el sincer.

A muncit aproape de obsesie. „Vin Campionatele Naționalele, proba de 50m fluture cred că a fost prima, dacă nu mă înșel, sau oricum pe acolo. Eram speriat mort, mai ales că pe atunci Dani Martin era în vogă și când trecea el se făcea culoar pe holuri. Eu am fost dintre cei care se dădeau la o parte când trecea el, băgam capul în pământ și «Să trăiți!» pentru că avea efectiv, cum se zice în ziua de azi, aură, era zeu pe atunci. Se comporta ca unul, dar și înota ca unul. M-a demoralizat total prin felul în care a înotat în serii, deși avea patru ani mai mult ca mine", povestește Dragoș.

Apoi continuă întâmplarea de la Bacău: „M-am dus la blocstart cu niște emoții, nu-mi simțeam palmele, nici laba piciorului de emoții. Mă uitam numai în față, nu vedeam nimic altceva decât peretele. Am sărit în apă, m-am dus în capăt 25,95 și am fost în extaz total. Când am ieșit din apă am luat-o în partea greșită, mi s-a atras atenția în boxe. Mi-a strigat tribuna numele și am fost foarte mulțumit pentru că toți cei care mi-au spus că nu se poate, că e greu, că nu se poate mă aplaudau și îmi strigau numele".

A fost competiția pe care Dragoș o consideră baza pentru încrederea sa de a performa și mai mult. În acel an a mai concurat și la CN în bazin scurt de la Miercurea Ciuc, unde a stabilit noi recorduri de juniori în probele de fluture.

Pedepsele l-au făcut să descopere procedeul fluture

El a devenit specialist în aceste probe în urma unor întâmplări care țin de indisciplina sa. „Am învățat procedeul fluturele prin pedepse. Eu eram craulist de origine, dar eram și obraznic, tot de origine. Doamna Iulia Becheru era antrenoarea mea atunci și așa mă pedepsea", spune zâmbind Dragoș.

De ce este procedeul fluture o pedeapsă? „Pentru că este cel mai greu de menținut, adică poți să faci un 400 m liber, dar un 400 m fluture e mai greu", explică el. Ajunsese să petreacă mult timp executând acest procedeu și astfel i-a descoperit frumusețea, dar și dorința de a deveni mai bun. „E cel mai spectaculos, dar și cel mai greu de înotat, se bate cu brasul".

Înotul m-a învățat în primul rând disciplina. Sportul înseamnă disciplină, apoi am primit multe lecții de viață, unele mai personale. M-a învățat bunătatea și fără înot nu cred că aș fi fost omul care sunt azi - Dragoș Ghile

Pandemia a oprit lumea în 2020, iar acest lucru a avut un impact major în evoluția ca înotător a lui Dragoș, care ajunsese la 16 ani. „Făceam exerciții fizice în sufrageria apartamentului, cât îmi permitea spațiul. Făceam orice să nu-mi ies din formă ca atunci când mă voi întoarce la bazin să fiu într-o formă decentă". E un interval care l-a lăsat cu unele întrebări pe tânărul înotător. „Poate dacă nu era aceea perioadă ajungeam și eu la Jocurile Olimpice sau poate mă lăsam de înot. Nu o să știu niciodată ce se putea întâmpla".

După ce lucrurile au revenit la normal, Dragoș a văzut cum este să evolueze și în concursurile internaționale de înalt nivel. A participat în 2022 la Campionatele Europene, care au avut loc la Otopeni. „Mi-a plăcut și mi-am zis că vreau mai mult, dar anul următor nu am reușit cine știe ce, dar acum, la 20 de ani, sunt mai încrezător ca niciodată, iar anul acesta sper să fie anul meu".

Această încredere vine și după rezultatele obținute la finalul lui 2024, când a participat la Campionatele Naționale în bazin scurt. Legitimat din 2024 la Universitatea Cluj-Napoca, după ce a reprezentant Steaua și Dinamo, a schimbat antrenorul, trecând de la Adrian Rădulescu la Bogdan Stroe, el a urcat de cinci ori pe podium, reușind cu ștafeta clubului său să doboare un record național care dura de unsprezece ani în proba de 4x50 m mixt.

Atunci când rezultatele nu reflectă munca pe care o depui e important să-ți aduci aminte de ce practici acel sport. Eu cred că nicio muncă nu este în van, la un moment dat vei culege roadele - Dragoș Ghile

Un rezultat obținut în ultima zi de concurs, o ispravă care l-a urcat pe separatorul de culoarele cu brațele încordate. În tribune, părinții lui i-au păstrat câteva îmbrățișări. „Am avut parte de niște părinți care m-au înțeles din toate punctele de vedere, au fost mereu alături de mine. Îmi pare rău de acei copii care nu au avut acest noroc și au parte de părinți care pun presiune. Sunt foarte recunoscător pentru ai mei, sunt un norocos".

E foarte important în sportul de performanță să ai susținere. Să fie cineva acolo, lângă tine, când totul merge rău, când nu mai vrei să o faci, când nu ai chef s-o faci, când ți s-a luat, când nu mai vrei să auzi. E important să fie cineva acolo care să zică hai, încearcă, hai, că se poate. Uite ce ai făcut până acum, ce-ai realizat, nu-ți uita visul, nu uita de fapt de ce mergi la bazin în fiecare zi. Le mulțumesc părinților mei că au fost mereu acolo - Dragoș Ghile

Dragoș spune că întrecerea de la Otopeni a fost primul concurs după multă vreme în care s-a simțit bine și și-a găsit din nou bucuria de a înota. Bogdan Stroe a aprins o nouă dorință în pieptul lui. „L-am sunat la un moment dat și i-am mulțumit pentru că m-am trezit din somnul de prânz cu poftă de a merge la bazin, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme. După atâția ani de înot, la un moment dat intri într-o rutină, ajungi să mergi la bazin pentru că trebuie, pentru că asta ai de făcut, iar eu în ziua aceea am simțit acea plăcere de a merge la bazin mai puternic decât am simțit-o vreodată".

El a subliniat: „Sunt foarte recunoscător pentru ce am lucrat cu domnul Adi, cu David, dar în viață trebuie să încerci și altfel de lucruri și să mergi unde crezi tu că îți va fi mai bine. De mic am fost un tip căruia i-a plăcut să experimenteze. Și uite că experimentul nostru, al meu și al domnului antrenor Bogdan Stroe, începe să dea roade. Sperăm anul acesta să fie de două-trei ori mai bun ca acest ultim concurs. Am plecat de acasă la altă casă, nu că am orbecăit și nu-mi găsesc locul. Am plecat de la casa unde mi-e bine la o altă casă unde mi-e foarte bine și poate să fie și mai bine".

Pleacă în SUA la jumătatea anului acesta

La anul va trece printr-o altă schimbare, după ce a analizat și calculat câteva luni, Dragoș Ghile a semnat cu Universitatea din Virginia de Vest, așa că de la mijlocul lui 2025 va experimenta mediul universitar american, iar înotul este cel care l-a dus pe această cale.

„O să fie o schimbare de 180 de grade. În 2022 mi-a răsărit în minte gândul spre SUA, de atunci am început să primesc emailuri de la antrenori de la anumite facultăți, unele și de prestigiu. Am fost un pic orb, așa, am zis nu, eu vreau aici, sunt naționalist. Nu mi-am dat seama ce însemna pentru mine această șansă. În vara acestui an a fost punctul de cotitură în care am zis că vreau să încerc", a spus tânărul înotător. În tot acest proces de căutare și selecție a fost ajutat de ONG-ul „Crazy Rich Athletes”.

Drumul lui Dragoș Ghile pare unul lin, fără piedici, însă au fost destule, pe lângă pandemie, el identifică o parte dintre lucrurile care nu funcționează cum trebuie. „Sportivii din România ar trebui mai mult ajutați, cu tot respectul pentru ce s-a făcut pentru mine și pentru sportivii din România în general, dar cred că se poate mai mult", identifică el unul dintre obstacole.

Apoi aduce vorba despre școala românească. „Mie mi s-a spus ori sport, ori școală. Nu pot spune că îmi place școala, dar mama m-a îndrumat să mă țin de teme și a început să-mi placă, apoi am descoperit spaniola. Am intrat la un liceu bilingv, la spaniolă, unde mi s-a spus exact așa ori sport, ori școală și dacă nu vii la ore, noi te lăsam corigent. Asta în prima săptămână de școală și a trebuit să mă mut la Racoviță, unde am fost înțeles, dar și programul era de așa natură ca să fiu înțeles. Dacă nu găsești oamenii potriviți sau nu ești norocos îndeajuns să găsești profesorii care să te înțeleagă, nu ești încurajat de sistemul de învățământ să faci sport".

În balonul de la Lia Manoliu te adaptezi după două luni

David Popovici a atras atenția la Jocurile Olimpice de la Paris despre lipsa bazinelor. Ce spune Dragoș despre acest subiect?

„Nu pot să vin să zic eu că avem bazine, când nu avem, nu ne putem compara cu alte țări când vine vorba despre infrastructura pentru performanță. Am călătorit mult datorită înotului și am văzut multe bazine. Sunt recunoscător pentru ce avem la Otopeni. M-am antrenat la Lia Manoliu, la Olimpia, cred că se poate mai bine. Dar cum a spus și David, la Lia Manoliu, iarna de-abia poți să respiri în balon. La început de sezon e foarte greu. Sunt două luni în care tușești foarte mult de la vaporii de clor. Pe mine m-a luat durerea de spate de la atâta tușit. Ok, sunt oameni care pot spune, da, dar David a putut și în aceste condiții. OK, dar dacă David a reușit, hai, să încercăm ca altora să le fie mai ușor".

Dragoș Ghile își dorește ca mai mulți sportivi să primească șanse pentru a ajunge la medalii, își dorește mai multă unitate, ca România să aibă o echipă unită de înotători, să se creeze acel spirit de echipă, el speră ca în viitor federația să coaguleze un tot unitar. Mai ales că înotul presupune atât de multă singurătate.

„E bine să împarți această singurătate cu cineva, așa cum am împărțit-o eu cu David. Chiar dacă nu ai aceleași antrenamente cu cel de lângă tine sau cu echipa. Mai ai o pauză, unde de-abia poți să vorbești, abia mai poți să scoți un cuvânt, dar știi că în două-trei-patru bazine o să zică un lucru și o să râdeți și duci cu tine râsetul acela 200-300 de metri și așa treci prin antrenamente. Știi că atunci când ieși din bazin te duci și râzi cu X-ulescu la duș pentru că doar ce ați scăpat de un antrenament care v-a spart pe amândoi, dar uitați rapid de el pentru că urmează și altele".

A avut momente în care s-a întrebat de ce mai bine la bazin. „De ce te chinui în halul acesta? De ce te trezești în fiecare dimineață la ora 05:30, uneori chiar și la 4:30, alteori și la trei? De ce dedici opt ore antrenamentelor? A meritat să nu fii la nivelul academic pe care ți l-ai fi dorit?". Iar răspunsurile au fost pentru că plăcerea de a face acest sport l-a ținut și pentru că visează să ajungă într-o zi la Jocurile Olimpice.

„Am tras cu dinții să am șansa de a încerca să mă calific. În zilele noastre uităm de acest privilegiu de a încerca să te califici, vedem doar medalii, doar rezultate, doar numele mari, dar uităm că mai sunt și alți copii care încearcă să ajungă acolo sus, nu-și ating țelul înalt și pleacă dezamăgiți. Eu cred că ar trebui să încerce să dea tot ce pot și dacă nu ajung, să fie recunoscători că au putut încerca", spune el.

Apoi continuă: „Eu am încercat și când am văzut că ediția de la Paris este departe de mine, am zis OK, ce pot să fac acum ca persoana de lângă mine care are șanse reale nu doar la calificare, ci și la o finală, la o medalie olimpică, ce pot să fac să ajut în procesul respectiv? În cazul meu a fost David. Sunt foarte recunoscător că a fost David, dar oricine ar fi fost, aș fi făcut același lucru".

Dragoș explică: „Eu puteam să-mi iau vacanță după Campionatele Naționale din aprilie, să zic stop, vreau timp pentru mine, dar am zis că am plecat amândoi cu același țel de când eram mici, să ajungem la Jocurile Olimpice. Acum că el este mai sus decât mine, o să fac tot ce-mi stă în putință să-l ajut. Și m-am trezit zi de zi să vin la antrenamente să fiu cel mai bun. Chiar dacă uneori nu am avut aceleași antrenamente, am fost acolo. Am împărțit durerea, pe unul îl durea mai mult, pe altul mai puțin, uneori ne durea la fel în același timp. Ne-a ajutat, pe amândoi foarte mult, zic eu".

Tânărul înotător spune că există visuri principale și visuri secundare. „Primul era să ajung eu la Jocurile Olimpice, iar al doilea era cariera lui David. Uite că s-a îndeplinit unul, acela de a-l vedea pe David cum câștigă aurul. Sunt foarte recunoscător că am fost acolo în persoană și am văzut totul".

Faptul că a fost prezent în La Defense Arena în tribune la cursele lui David l-au făcut să privească și cu mai multă ambiție spre Los Angeles. „Când am intrat în sală, am zis că trebuie să experimentez și eu asta o dată în viață. Îmi doresc de zece ori mai mult să o fac ca sportiv participant, nu ca spectator, cum am fost la Paris. Vreau să-l văd pe David câștigând o altă medalie în 2028, dar din tribuna sportivilor, știind că am și eu o șansă în acel concurs".

De la Michael Phelps la Adrian Rădulescu

Ca orice sportiv, Dragoș are și el oamenii pe care i-a admirat. „Aș greși să nu-l pomenesc pe domnul Michael Phelps. A fost idolul meu până într-un punct în care am înțeles că trebuie să-ți construiești propriul idol, nu după renume și după ce se vede la televizor, ci după povestea lui. Nu zic că povestea lui n-a fost fascinantă, dar am întâlnit alte povești care m-au surprins mai tare, care mi-au plăcut mai mult și nici măcar n-au fost dintre sportivi.

Pe măsură ce am crescut, definiția succesului s-a schimbat. Când eram mic credeam că e faimă, să te știe lumea, să ai bani. Când am mai crescut puțin credeam că succesul e să merg bine la concurs, să am un timp foarte bun, acum cred că succesul nu are neapărat o definiție. Este cum vrei tu să-l vezi- Dragoș Ghile

Omul pe care l-am admirat la un moment dat cel mai tare a fost domnul Adrian. Un antrenor poate să-ți devină la un moment dat ca un tată pentru că petreci mai mult timp cu el decât cu familia. Știam ce rezultate are, știam ce antrenamente face, dar nu asta m-a făcut să-l idolatrizez, ci îi știam povestea din spate. Eram îndeajuns de norocos încât să știu ce se întâmplă în spatele cortinei. Mulți nu vor înțelege, dar nici nu trebuie, pentru că eu știu cu adevărat ce se întâmplă acolo. De aia l-am ales pe dânsul", povestește Dragoș.

Apoi îl introduce în discuție și pe David. „Nu pot să zic că-l idolatrizez, dar încerc să-mi însușesc, să copiez cât mai mult din ce face David. Unii pot spune că am făcut înot cu el și de aceea îl menționez, dar tocmai pentru că am făcut cu el poate pot să fur un pic din secret. Și cum a spus el, secretul este că nu e secret, dar poate pot să fur un pic din rețeta spre ceea ce alții numesc succes".

Ce nu înțelegem din înot?

La întrebarea ce nu înțeleg oamenii din înot, Dragoș a răspuns: „Cred că trebuie să fie ceva mai profund decât faptul că nu deosebesc procedeele. O să vorbesc din punctul meu de vedere, eu mereu m-am luptat cu stereotipul că dacă sunt masiv, trebuie să am și rezultate extraordinare. Majoritatea lumii crede că, ca să o zic mai pe șleau și scurt, mușchii sunt direct proporțional cu rezultatele și nu e așa. Asta e o percepție greșită".

El adăugă că fanii nu trebuie neapărat să știe elemente tehnice pentru a privi înotul. „Și eu mă uit la fotbal, handbal, nu mă pricep, dar sunt sporturi la care îmi place să mă uit. Și atunci da, sigur, poate publicul nu înțelege elemente tehnice, dar nici nu trebuie".

Prietenii pe care mi i-am făcut în înot au avut un rol important în dezvoltarea mea, m-au ajutat să văd altfel diferite subiecte. La înot, în momentul de față eu am o familie - Dragoș Ghile

Mai e însă un aspect: „Toți ne dorim să fim campioni, dar dacă toți am fi pe locul unu, n-ar mai fi nimeni special. N-ar mai exista locul 1, 2, 3, 4, 5. Ar fi numai unu, dacă toți am fi foarte buni și toți am fi cum am vrea publicul să fim. Toți am fi ca David Popovici și atunci n-ar mai răsări nimeni, pentru că trebuie să fie mereu cineva după care să te iei, la care să te uiți. Trebuie să fie cineva și pe locul patru, căruia să i se provoace foamea de podium. Poate la următorul concurs. Campionul, cumva, exact un exemplu foarte bun e: Uite, locul patru de la Fukuoka ce a ajuns acum. Și cu asta zic tot".

„Înotul îți dă prea mult timp cu tine"

Sănătatea mintală este un aspect important al zilelor noastre, foarte mulți înotători vorbind despre acest aspect.

„Înotul îți dă mult prea mult timp cu tine, pentru unii e o oportunitate, dar pentru alții prea mult timp în capul propriu nu e prea bine. Sunt kilometri întregi în care ești doar tu cu tine și nu poți fredona muzică atât de mult timp, apoi nu te poți gândi chiar în fiecare clipă cum intră brațul, cum trag, cum țin degetele, cum dau din picioare mai tare, nu poți să-ți spui hai, că poți, să te gândești la întoarcere, la elementele tehnice, dar uneori nu poți fi 100% în fiecare zi, este uman imposibil. Sunt momente când nu-ți poți păstra concentrarea și te gândești la tot felul de scenarii, te gândești în viitor, cum ar fi dacă aș câștiga, cum ar fi dacă și dacă aș merge prost, că și asta se poate întâmpla. Ce s-ar fi întâmplat dacă n-aș fi mers la baie în timpul unui set acum două luni? Uite că mi-a luat bătaie la o sutime. Prea mult timp în capul unui sportiv nu cred că îi va aduce bine, nu îi va aduce rezultate foarte bune".

„Putem da nenumărate exemple, care au avut totul, și totul acesta este subiectiv, dar se spune că au avut totul din punct de vedere al carierei și uite că cumva au căzut. Poate nici asta nu înțelege spectatorul uite, domnule, era primul, e mereu primul da, uite cum a căzut sau s-a lăsat de înot sau nu pare fericit sau asta poate fi cauzată de prea mult timp singur, pentru că tu ești la antrenament cu alți 3-4-5-6-20 de oameni. Da, dar când intri pe culoar și ai capul în apă ești tu cu tine și ce-ți spui tu în minte".

Dragoș a lucrat și la acest aspect. „Am lucrat la mintea mea să nu mai spună chestii, dar și să-mi spună chestii. Am avut doi psihologi, cu actualul sunt din 2021, țin la amândoi foarte mult. Îmi trebuie în primul rând pentru dezvoltarea personală și în al doilea rând ca să nu înnebunești, pentru că orice om are problemele lui personale și nu pot fi mereu amestecate cu viața de la bazin".