SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PLECARE

FOTO & VIDEO Echipa olimpică a plecat spre Paris: „Să continuăm această poveste frumoasă și să îmbogățim tezaurul României”

Articol de , , - Publicat duminica, 21 iulie 2024 12:56 / Actualizat duminica, 21 iulie 2024 16:23

O mare parte din echipa ce va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august) a plecat în jurul prânzului spre Franța. Aceasta va ajunge la destinație cu o cursă charter a companiei Tarom ce poartă numele Nadiei Comăneci. Team România pentru Jocurile Olimpice din acest an are în componenţă 107 sportivi care vor concura în 18 discipline olimpice.

A fost agitație mare la Salonul Prezidențial al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din București. O mare parte din delegația României s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Franța, totul pentru startul Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august).

+38 FOTO

Mihai Covaliu: „Avem încredere în voi că veți reuși la Paris”

„Acum o sută de ani, drumul către medaliile olimpice a fost deschis tot la Paris, cu o medalie de bronz, iar nouă ne revine misiunea de a continua această poveste frumoasă și de a îmbogăți tezaurul României cu alte medalii” a punctat Mihai Covaliu, președintele COSR.

82din cei 107 sportivi au plecat astăzi spre Paris, aceștia fiind pregătiți de startul Jocurilor Olimpice care vor avea loc în capitala Franței

„Să ne bucurăm de o ediție a Jocurilor Olimpice la cel mai înalt nivel! Știu că sunteți pregătiți, sunteți cei mai buni sportivi din România, unii care au luptat din greu să obțină calificarea. Avem încredere în voi că veți reuși la Paris să demonstrați că sunteți cei mai buni”, a mai declarat șeful olimpismului din România.

Elisabeta Lipă: „Este momentul să zburați către cea mai înaltă treaptă a podiumului”

Elisabeta Lipă, șefa sportului românesc, a transmis și ea un mesaj delegației României: „Am emoții cum aveți și voi. Participați la competiția supremă. Plecăm la Paris cu încredere, bucurie și multă speranță. Plecăm cu iubirea celor de acasă care sunt lângă noi și ne urmăresc zi de zi”.

Vă doresc tuturor să faceți imnul României să răsune în toate arenele olimpice! Trei ani de zile v-ați dedicat, ați muncit și acum este momentul să zburați către cea mai înaltă treaptă a podiumului pentru că puteți. Doriți-vă mai mult decât este posibil omenește! O să vină și momentul vostru, care este chiar acum, la Jocurile Olimpice de la Paris

- Elisabeta Lipă, președinte Agenția Națională pentru Sport

Au fost vizitați în cantonament de Marcel Ciolacu

Sportivii Team Romania au fost vizitați în ultima perioadă de premierul Marcel Ciolacu, chiar în locurile unde se pregătesc pentru marile confruntări olimpice. Alături de Mihai Covaliu, George Boroi, Elisabeta Lipă, Marcel Ciolacu le-a urat succes canotorilor, gimnastelor și echipei de polo.

Echipa olimpică a plecat spre Paris: „Să continuăm această poveste frumoasă și să îmbogățim tezaurul României”

„Aprobăm 32 de milioane de lei Agenţiei Naţionale pentru Sport pentru susţinerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris. Am fost zilele trecute la Snagov şi Izvorani să le urez succes sportivilor şi antrenorilor lotului olimpic şi le-am spus că o ţară întreagă aşteaptă să ne facă la fel de fericiţi şi mândri cum au reuşit fotbaliştii noştri la Euro 2024”, a declarat Ciolacu, zilele trecute, la începutul şedinţei de Guvern.

Au fost primiți inclusiv de Klaus Iohannis

Membrii delegației României care va reprezenta tricolorul la Paris, sportivi, antrenori, oficiali, au avut o întâlnire cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a înmânat simbolic drapelul celor care îl vor purta la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, Ionela și Marius Cozmiuc.

Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
+34 FOTO

„Știm cu toții că drumul până aici nu a fost ușor, adevărata luptă este cu propriile limite. Sportul este un remediu nu doar pentru combaterea problemelor de sănătate, ci a unora sociale, în vremurile pe care le trăim, sportul este o ancoră. Sportul sparge bariere”, a punctat șeful statului, încheind că sportivii au în el un susținător.

Sportivii români calificați la Jocurile Olimpice 2024 (107)

  • Atletism (13): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloș, Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliței); Florentina Iușco (săritura în lungime), Rareș Toader (aruncarea greutății); Daniela Stanciu (săritura în înălțime);
  • Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
  • Canotaj (45): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, schif simplu masculin (Mihai Chiruță), dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
  • Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike XCE);
  • Gimnastică artistică (6): echipa feminină : Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda; masculin: Andrei Muntean;
  • Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
  • Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (71 kg)
  • Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Diaconescu (200 metri liber);
  • Judo (1) – Alex Creț (categoria 90 kg)
  • Kaiac-canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
  • Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte feminine, cat. 53 kg), Alin Alexuc (greco-romane, cat. 130 kg); Kriszta Incze (lupte feminine, cat. 62 kg); Cătălina Axente (lupte feminine, cat. 76 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane, 60 kg);
  • Polo pe apă (13): echipa masculină- Marius Țic, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu. Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik, Eduard Drăgușin;
  • Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
  • Tenis de câmp (4) : Irina Begu (simplu, dublu), Ana Bogdan (simplu, dublu), Jaqueline Cristian (simplu, dublu); Monica Niculescu (dublu);
  • Tenis de masă (5): echipa feminină (Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu), Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt), Eduard Ionescu (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu);
  • Tir cu arcul (1) – Mădălina Amăistroaie;
  • Triatlon (1): Felix Duchampt;
  • Yachting (1): Ebru Bolat (dinghy-clasa Ylca 6)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
Catalynn_21
Catalynn_21  •  21 Iulie 2024, 15:54

Aproape jumate dintre ei sunt de la Steaua. FC Fcsb câți sportivi trimite la Olimpiadă, știe careva!? :-)))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează