Articol de Emanoil Ursache - Publicat luni, 29 iulie 2024 09:44 / Actualizat luni, 29 iulie 2024 11:55
Florin Tănase (29 de ani) și Dennis Politic (24 de ani) și-au manifestat indignarea cu privire la decizia organizatorilor de la Jocurile Olimpice de a parodia „Cina cea de Taină” cu o versiune în care apostolii erau persoane travestite.
Fostul căpitan al celor de la FCSB a interpretat momentul ca pe o bătaie de joc la adresa Mântuitorului Iisus Hristos și a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că nu va mai urmări Jocurile Olimpice de la Paris.
Florin Tănase și Dennis Politic, indignați de parodia la „Cina cea de Taină”
„Nu voi privi la ceva care își bate joc de Mântuitorul meu. La revedere, Jocuri Olimpice”, a scris Florin Tănase, pe Instagram, la „story”.
La rândul său, Dennis Politic s-a arătat întristat de imaginea respectivă, pe care a catalogat-o ca fiind o blasfemie.
„Foarte trist să văd asta. Dumnezeu nu va fi batjocorit. Blasfemie!”, a transmis și Dennis Politic.
Reacțiile organizatorilor de la Jocurile Olimpice
După un val de critici venite din întreaga lume creștină, organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris s-au apărat explicând că nu au avut intenția de a jigni religia nimănui.
„Ne-am dorit o ceremonie de deschidere în care să arătăm lumii valorile și principiile noastre, așa că am transmis un mesaj foarte tranșant.
Ideea era să-i facem pe oameni să reflecteze. Voiam ca mesajul să fie cât mai puternic cu putință. Trebuia să ne gândim la o comunitate internațională.
Este o ceremonie franceză pentru o ediție franceză a Jocurilor Olimpice, așa că am avut încredere în directorul nostru artistic. În Franța, prețuim libertatea de exprimare și ținem mult s-o protejăm”, a declarat Tony Estanguet, președintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
La rândul ei, Anne Deschamps, purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Organizare, a precizat: „În mod clar, nu am avut intenția de a jigni nicio comunitate religioasă.
Credem că ne-am atins această ambiție. Dacă oamenii s-au simțit jigniți, ne pare foarte, foarte rău”.