Articol de Justin Gafiuc, Raed Krishan (foto) - Publicat joi, 05 august 2021 08:53 / Actualizat joi, 05 august 2021 10:45
Larisa Iordache și-a deschis sufletul la o zi după ce a fost nevoită să ia una dintre cele mai grele decizii din carieră: renunțarea la o finala olimpică.
- Echipa de jurnaliști GSP din Japonia, formată din Marian Ursescu, Justin Gafiuc și Raed Krishan (foto), transmite știri de ultimă oră
În Satul Olimpic, Larisa Iordache a vorbit despre faptul că n-a putut concura la bârnă din cauza durerilor la glezna stângă, despre gândurile din momentul deciziei, despre numeroasele situații în care a trebuit să-și domine durerea pentru a cuceri medalii.
Evenimentele de la Tokyo i-au revoluționat sensibilitatea: „Mai am nevoie de mâinile și picioarele mele pentru a iubi și a fi iubită".
Larisa Iordache, primul interviu după abandonul de la Jocurile Olimpice: „Era să îmi pierd un rinichi”
- Larisa, cum se vede viața la 24 de ore după ratarea finalei de la bârnă?
- Accept realitatea. Am făcut tot ce-a depins de mine, antrenorii mei la fel. Am așteptat să ajungem în ziua concursului, am sperat până în ultima clipă că voi putea urca pe aparat, dar n-a fost să fie. Nici nu mai vreau să mă gândesc la trecut, mă concentrez pe ceea ce va urma. Sunt epuizată după tot ce s-a întâmplat, dar optimistă.
Am încredere că vom face în continuare o echipă formidabilă. Sunt împăcată cu decizia luată, pentru că a venit momentul să-mi pun sănătatea pe primul plan. Ăsta e un lucru pe care mama mi l-a spus demult, o lecție pe care acum trebuie s-o pun în practică.
- Au fost dese situațiile în care ai pus performanța înainte, nu?
- Foarte multe! Ultima dată chiar în urmă cu două luni, la Basel, unde am participat cu o criză renală. Inconștiența a învins atunci. Puteam să-mi pierd un rinichi! Dar dorința de a concura și de a obține calificarea la Olimpiadă a fost mare.
Antrenorii mi-au spus însă atunci să cobor imediat de pe bârnă dacă simt dureri sau dacă e ceva în neregulă medical, că ieșim cu fruntea sus din sală și gata! Dar acolo n-am vrut să mă las doborâtă de durere. Era o situație pe care o puteam controla. Îmi foloseam mâinile, picioarele. La Tokyo a fost însă cu totul altceva. Consider că nu am fructificat o șansă și nimic mai mult. Important e că pot zâmbi!
Nu-mi reproșez absolut nicio decizie din trecut. Mi-am asumat fiecare moment, iar toate, puse la un loc, m-au făcut să devin omul de azi. Sunt mândră de mine! Chiar sunt mândră
- Larisa Iordache
Larisa Iordache: „E minunat că pot zâmbi"
- Poți zâmbi?
- Da. Și ăsta e un lucru minunat! Nu vreau să fac o dramă din ceea ce am pățit la Tokyo sau din suferințele îndurate în anii de performanță, fiecare sportiv își duce crucea până la capăt cu propria poveste. Nu-mi propun să mai fac tot felul de scenarii cu "dacă", fiindcă risc să trăiesc într-o confuzie. M-am eliberat realmente când antrenorii, doamna Lulu Moldovan și domnul Cristi, mi-au spus că sunt mândri de mine, pentru că numai ei știu cât m-am chinuit. Sunt bucuroasă că merg pe picioarele mele, nu vreau să risc mai mult decât e cazul.
-Ce ți-a trecut prin minte în acele momente când ai realizat că nu poți intra în concurs?
- O grămadă de idei! Singurul lucru care m-a marcat atunci, pe loc, a fost întrebarea de ce nu pot trece peste acea durere. De ce n-o pot domina! În rest, au fost multe chestiuni personale, pe care aș vrea să le țin pentru mine. Țin de intimitate.
Dar sunt împăcată cu mine. Chiar am crezut că-mi voi face exercițiul pentru finală. Era finala mea! Poate acum veneam să discutăm purtând medalia la gât. Am simțit însă o ușurare când am ajuns în cameră și nu mai trebuia să suport acea durere severă. M-am liniștit. Va fi greu cu recuperarea, dar, după această experiență, am realizat că, împreună cu antrenorii mei, putem depăși mai departe absolut orice obstacol. E o binecuvântare să-i am lângă mine pe acești doi oameni, despre care știu cu adevărat că-mi doresc doar binele.
Larisa Iordache: „Am depășit orice limită de suportabilitate la durere, la dor de casă"
- Cum s-a văzut finala din tribună?
- Am trăit cu sentimentul că n-aș fi avut cum să lipsesc de pe podium. Sunt prieteni care priveau la televizor, îmi spuneau ce mult și-ar fi dorit să fie aici, dar vă închipuiți cât de mult mi-am dorit eu! Eram la câțiva metri de bârna pe care ar fi trebuit să concurez și am fost obligată să am doar calitate de spectator. Credeți-mă însă că am depășit orice limită de suportabilitate pentru durere, dor, încredere, rezistență la efort! Știam că, oricât m-ar fi împins mintea înainte, corpul spune "stop!". Mai am nevoie de mâinile mele, de picioarele mele, de mintea mea, de corpul meu sănătos. Mai am nevoie de toate astea pentru a fi iubită și a iubi!
- Ai postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale chiar în timp ce stăteai în tribună, așteptând finala. Ai vorbit inclusiv despre amintirea mamei tale, care s-a prăpădit înainte de Olimpiadă. Pentru ea ai fi vrut această medalie!
- N-a fost un mesaj pregătit dinainte, ci am scris ce am avut atunci pe suflet. Da, aș fi vrut să câștig o medalie pentru mama și nimic mai mult! Pentru mine și pentru antrenorii mei, singurii oameni cărora aș fi dorit să le demonstrez ce pot cu adevărat. Doar eu știu de câte ori m-am ridicat din pat și m-am îndemnat singură să merg la pregătire încă o zi și încă o zi, chiar dacă mă durea stomacul, îmi era rău sau, pur și simplu, nu aveam chef. Sau când am traversat niște perioade în care nu mai aveam nicio speranță. Iar antrenorii veneau să mă încurajeze, să mă susțină, suportându-mi toate figurile!
1e numărul medaliilor olimpice câștigate de Larisa Iordache în carieră: bronzul cu echipa, de la Londra 2012
Larisa Iordache: „Uneori nu mă suport eu pe mine"
- Te consideri insuportabilă?
- In-su-por-ta-bi-lă! Sunt situații în care eu nu mă suport! Mă gândesc apoi la antrenori, cât tact și câtă răbdare arată cu mine, inclusiv în astfel de momente. Înseamnă enorm că rezistă și mă acceptă așa. N-au încetat niciodată să creadă în mine. De aceea, repet că Lulu și Cristi Moldovan, plus familia mea, sunt oamenii cei mai importanți, cărora regret că n-am izbutit să le aduc un loc pe podiumul olimpic.
- Cu ce impresie ai rămas despre parcursul celorlalți români?
- Mă bucur pentru toți, știu cât au muncit. Am stat împreună în "bula" de la Izvorani dinaintea Olimpiadei, i-am văzut cum trăgeau pe rupte în sală. Îl felicit pe fiecare în parte, medaliat sau nemedaliat, pentru că în spatele lor stau luni și ani de efort asiduu, de sacrificii.
„Nu sunt ultima speranță a gimnasticii românești"
- Ai urmărit discursul Anei Maria Popescu de la sosirea la București?
- Da. O apreciez foarte tare ca om și ca sportiv. O susțin, și-a spus o părere sinceră, iar pentru asta merită doar aplauze. Fiecare are dreptul la o opinie. E un exemplu de urmat. Mi-aș fi dorit și eu să duc acasă o medalie, dar, din păcate, nu a fost posibil.
- Ești ultimul mohican al generației care a adus glorie gimnasticii românești, aflată acum în cădere liberă. Cum arată viitorul acestui sport prin ochii tăi?
- Am fost, într-adevăr, un grup de fete la nivel mare, dar nu cred că trebuie să fiu numită ultima speranță a gimnasticii românești. Vin din urmă fetițe dornice de performanță, dar trebuie încurajate, ocrotite, respectate și să li se arate o grijă totală față de sănătatea lor. O spune cineva care a simțit și simte pe propria piele ce înseamnă acest subiect.
Sunt convinsă că dureri și probleme apar încă de la vârste fragede, de aceea mi se pare că, pe lângă alte teme, e mare nevoie să se pună mare accent și pe medicina sportivă. Avem nevoie de cât mai mulți specialiști în domeniu și e nevoie de ei ca toți acești copii care visează să ajungă campioni cândva să crească așa cum trebuie!
Am primit foarte multe mesaje, unele emoționante, altele de la foști colegi de școală cu care nu știu dacă am schimbat mai mult de două-trei vorbe. Le mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și le apreciez gestul de a fi alături de mine!
- Larisa Iordache
Ce spune Larisa despre următoarea Olimpiadă: „Paris, un vis"
Larisa ezită să vorbească, deocamdată, despre o nouă participare la Jocurile Olimpice, peste trei ani, în capitala Franței.
„Mi-e greu să-mi imaginez ce se va întâmpla peste trei ani. Dar Parisul poate fi un vis. Cert e că vreau să-mi continui cariera, dar nu știu ce va fi mâine, cu atât mai greu să intuiesc ceva despre 2024. Dacă voi fi însă sănătoasă, orice planuri sunt deschise"
O să plec într-o vacanță peste hotare cu familia, vreau să petrec ceva timp cu ai mei. Iau o pauză de câteva zile, după care încep recuperarea și pregătirile pentru Mondialul din octombrie, tot în Japonia. Va fi bine, fără doar și poate
-Larisa Iordache
Citește mai multe știri de la Jocurile Olimpice:
Medalie pentru Moșu' » Gestul extraordinar făcut de vicecampionul olimpic Marius Cozmiuc
)
)
)
)
)
)
)
