Articol de Oana Duşmănescu - Publicat duminica, 28 iulie 2024 12:45 / Actualizat duminica, 28 iulie 2024 16:07
Mălina Călugăreanu (cap de serie numărul 19) a ajuns între primele primele 16 floretiste de la Paris, trecând, pe tabloul de 32 al competiției, de japoneza Yuka Ueno (14), cu 15-13, dar pierzând apoi în fața italiencei Alice Volpi (3), cu 9-15.
În asaltul cu mult mai experimentata Alice Volpi, Mălina Călugăreanu a fost cu un pas în urma adversarei sale, reușind totuși câteva acțiuni spectaculoase.
Cu 45 de secunde înaintea încheierii primei runde, Volpi, 32 de ani, câștigătoare a medaliei de bronz pe echipe la ediția trecută a JO, conducea cu 8-2, dar floretista tricoloră a recuperat până la 6-8.
După pauză, asaltul a mers tot în avantajul sportivei din Italia, care, de altfel, a închis partida - 15-9 - în repriza a doua. Volpi este dublă campioană mondială la individual, în 2018 și 2023.
Mălina Călugăreanu a trecut de Yuka Ueno în primul tur
Românca în vârstă de 27 de ani, aflată la cea de-a doua sa ediție de Jocuri Olimpice, a avut bye în primul tur și a intrat direct pe tabloul de 32, înfruntând o adversară valoroasă, pe care a depășit-o după un meci în care și-a complicat singură viața.
Floretista niponă a luat primele două puncte ale întâlnirii, dar Mălina Călugăreanu, antrenată de fostul sportiv Virgil Sălișcan, a recuperat, încheind prima rundă a asaltului la egalitate, 3-3.
A doua repriză a aparținut covârșitor reprezentantei României, care, atent și tehnic, și-a lăsat în urmă adversara, construind tușă cu tușă - 7-4, 8-4, 9-4 - și terminând partea secundă a meciului cu un avantaj consistent - 11-7.
Pe fondul unei relaxări timpurii, Ueno a pornit în urmărirea Mălinei în ultimele 3 minute ale confruntării. De la 14-8 pentru Călugăreanu, scorul s-a făcut 14-10, 14-11, ajungând, parcă neverosimil, la 14-12 și 14-13 în câteva secunde nefaste.
Mălina Călugăreanu a dat însă lovitura câștigătoare. 15-13 și românca ajunge printre primele 16 floretiste de la Paris 2024, unde, de la ora 15:05, o va întâlni pe italianca Alice Volpi.
„Urmează trei ore de odihnă, apoi celălalt meci. Mă duc un pic să vorbesc cu psihologul, apoi urmează încălzire și sper la o nouă victorie”, a declarat Mălina Călugăreanu pentru ProSport, imediat după meci, înainte de confruntarea cu Alice Volpi.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!