SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

VIDEO Covaliu și Lipă, radiografie a Jocurilor Olimpice de la Paris » Când va ajunge în țară medalia de bronz a Anei Maria Bărbosu

Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan
Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu - Prezentare lot olimpic canotaj Paris 2024 Foto: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat luni, 12 august 2024 16:58 / Actualizat luni, 12 august 2024 17:02

Ultima parte a delegației României participantă la Jocurile Olimpice de la Paris a sosit astăzi în țară, Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, dar și Mihai Covaliu, președintele COSR, au vorbit pe aeroport.

Aceștia au făcut o radiografie a performanțelor României la Paris, arătându-se mulțumiți de performanțele sportivilor, ținând cont și de faptul că este cea mai de succes ediție a JO pentru România din 2008 încoace.

Elisabeta Lipă: „Am terminat JO de la Tokyo pe 47, dorindu-mi ca Parisul să fie mai bun pentru sportul românesc. Iată, ne putem bucura de un loc 23 și 9 medalii!”

Elisabeta Lipă a început seria de declarații, arătându-și gratitudinea față de sportivi, staff, părinți sau antrenor, apoi și-a manifestat dorința privind Jocurile Olimpice din 2028.

Putem face Los Angeles-ul să fie mult mai bun decât Paris. Am terminat JO de la Tokyo pe 47, dorindu-mi ca Parisul să fie mai bun pentru sportul Românesc. Iată, ne putem bucura de un loc 23 și 9 medalii. Felicit și Federația Română de Gimnastică, care s-a luptat cu un adversar puternic.

Îmi doresc ca lucrurile să se liniștească, iar sportivii care s-au dedicat trup și suflet să fie răsplătiți cum merită. Sabrina și Ana au concurat exemplar, nu avem ce să le reproșăm, însă cel de sus nu ține mereu cu noi. Parisul s-a terminat, iar Los Angeles-ul a început deja”, a declarat fosta campioană olimpică.

Apoi, s-a adresat sportivilor, care o ascultau cu atenție: „Unii dintre voi ați urcat pe podium, unii nu au reușit. Sper să vă ambiționeze, să faceți o analiză la rece și să vă întoarceți cu forțe noi. Aveți încredere în voi, determinare, ambiție și siguranță că nu aveți cum să nu reușiți.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ne-ați oferit. Pentru unii am plâns, pentru alții ne-am bucurat, însă vă iubim pe toți în aceeași măsură. Să reprezentați România frumos și la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, tot voi ați reușit să duceți România pe locul 23”.

Mihai Covaliu: „Medalia pe care România a primit-o, în cele din urmă, este complet meritată. Aceasta va ajunge curând în țară.”

„Ne bucurăm mult că am ajuns acasă. Avem rezultate bune, care puteau fi și mai bine. Am avut câteva locuri 4, care puteau fi medalii. Am avut medalii de argint, care puteau fi medalii de aur, așa că potențialul este unul bun. Important este că a existat o creștere în tot ceea ce înseamnă acest ciclu olimpic. Rezultatele, aceste 9 medalii, o arată. Locul ocupat de România pe națiuni, poziția a 23-a, ne dă încredere că există o bază solidă.

Deocamdată, să ne uităm la ceea ce am făcut bine în acest moment. Urmează o analiză cu toate federațiile, apoi un plan prioritizat pentru cei care au potențial de a fi la Jocurile Olimpice din 2028”, a spus și Mihai Covaliu, președintele COSR.

Canotajul a confirmat, de acolo aveam cele mai mari așteptări. Natația, de asemenea. Am văzut acolo că există un foarte mare potențial, însă este nevoie și de infrastructura. Pe lângă faptul că aduce rezultate, este și un sport îndrăgit de copii.

Sunt absolut convins că Federațiile care nu au avut de câștigat acum știu foarte bine ce au de făcut. Mă bucur că gimnastica a revenit după 12 ani, gimnastele noastre s-au întrecut de la egal la egal cu cele mai bune gimnaste din lume. Medalia pe care România a primit-o, în cele din urmă, este complet meritată. Aceasta va ajunge curând în țară

- Mihai Covaliu, președinte COSR

VIDEO. Conferința de presă integrală:

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
MaxiP
MaxiP  •  13 August 2024, 14:37
Postat de Trecatori pe 12 August 2024, 20:23

Felicitări Dar pt ca prima olimpiada pe are am urmarit- o ,a fost Montreal 1976 și pt ca din 1956 pana în 2008 am fost între primele 15 tari,chiar primele 10 între 1976 și 1988,locul 23 e dub ceea ce pot sportivii noștri Dar privind la juniori și tineret la unele sporturi,speram ca la Los Angeles și Canberra sa ne întoarcem în primele 15 ,pt ca in primele 10 pare un pic utopic Sa ne depășească Uzbekistan ,Irlanda ,Iran ,Suedia ,Norvegia, Kenya e un pic dureros. Speram la mai bine Succes tuturor!

Acum, la locul 23 oricine te depaseste e mai sus de locul 23. Sa zici ca e dureros sa te depaseasca, inseamna s-ai subevaluezi total. Ce e asa rusinot ca te-a depasit Uzbekistan? Au luat droaia de medalii, au fost fantastici, au sportivi, e clar, e meritul lor, nu ne-au depasit ca n-am luat noi nimic. N-au depasit marile puteri, atat, in resti i-au depasit pe toti, pe Ungaria, Ucraina, Brazilia, Spania... Norvegia si Irlanda ne-au depasit prin titluri olimpice, acum, eu n-as da resursele noastre pe ce au ei. Medalii putine, pana la urma. Acum, excluzand sporturile de iarna, daca le includem cu Norvegia as negocia. Kenya la fel, ii stim, au atletii de fond, se claseaza relativ bine tot timpul, dar conteaza in cateva probe ale aceluiasi sport. Din nou, n-as da niciodata sportul romanesc pe cel din Kenya. Iar legat de Iran, pai tot respectul, la fel, au avut sportivi. Parca totusi nici pe el n-as da ce are Romania. Dar se poate mai mult si intr-adevar, e o Olimpiada reusita. Iar locul 23 in lume in domeniul sportiv e cat se poate de onorabil. Chiar la un pas de top 20. Semnele sunt ca la Los Angeles va fi mult mai bine, top 15 chiar e realizabil, dar depinde si de anumiti factori pe moment. Si noi mai avem sportivi de clasa in afara de cei medaliati la Paris, cativa nici macar n-au participat la Paris, nu e radiografia completa.

doublem
doublem  •  12 August 2024, 23:40

Scrima a rămas datoare. Încercați să reveniți în elită la probele pe echipe. La cât mai multe probe pe echipe la scrimă. Calificarea la JO înseamnă deja o prezență în sferturi și un drum scurt spre medalii. Mergeți la cât mai multe concursuri și strângeți puncte. Baftă în următorii ani!

Trecatori
Trecatori  •  12 August 2024, 20:23

Felicitări Dar pt ca prima olimpiada pe are am urmarit- o ,a fost Montreal 1976 și pt ca din 1956 pana în 2008 am fost între primele 15 tari,chiar primele 10 între 1976 și 1988,locul 23 e dub ceea ce pot sportivii noștri Dar privind la juniori și tineret la unele sporturi,speram ca la Los Angeles și Canberra sa ne întoarcem în primele 15 ,pt ca in primele 10 pare un pic utopic Sa ne depășească Uzbekistan ,Irlanda ,Iran ,Suedia ,Norvegia, Kenya e un pic dureros. Speram la mai bine Succes tuturor!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează