Articol de Romeo Ene - Publicat vineri, 09 august 2024 10:42 / Actualizat vineri, 09 august 2024 12:04
Nadia Comăneci a făcut presiuni ca exercițiul la sol al Sabrinei Voinea să fie reanalizat. Federația Română de Gimnastică a depus două memorii la TAS și așteaptă decizia. Nadia a descoperit un detaliu care ar putea face diferența în cazul Sabrinei.
- Ana Maria Bărbosu a primit medalie de bronz la sol, după o evoluție consistentă, cu un punctaj de 13.700 puncte, la fel ca al Sabrinei Voinea. Imediat, echipa României s-a bucurat zgomotos, dar decizia a fost întoarsă la 30 de secunde! Americanca Jordan Chiles a făcut contestație și a primit punctajul necesar - de la 13.666 la 13.766 puncte - pentru a urca pe ultima treaptă a podiumului, de pe locul 5! Prin urmare, fetele noastre, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, au terminat pe locurile 4, respectiv 5.
Nota de plecare din finala de la sol a fost doar 5.900, chiar dacă românca a făcut un exercițiu identic ca în finala pe echipe, când nota de plecare a fost 6.000.
Nadia Comăneci vine cu o variantă care poate schimba tot în „cazul Sabrina Voinea”
Mulți oameni au ignorat un aspect important în acest caz. Sportiva de 17 ani a primit o notă de plecare diferită față de cea din finala pe echipe, chiar dacă exercițiile prezentate au fost identice. Astfel, ar putea exista o nouă dovadă de contradicție în judecata arbitrilor.
„Aceleași exerciţii...finala pe echipe şi finala la sol...cu note de plecare diferite privind dificultatea”, a fost mesajul cu subînțeles postat aseară de Nadia, pe platforma X. Cazul Sabrinei ar fi trebuit să se judece joi, dar acesta a fost amânat pentru vineri sau sâmbătă.
În cazul în care Sabrina Voinea va avea câștig de cauză, Sabrina Voinea ar putea fi premiată la Paris, în cadrul Jocurilor Olimpice.
Conform regulamentului, nota de dificultate se poate schimba în funcție de cerințe. Și Simone Biles a avut note de dificultate diferite. Chiar dacă exercițiul arată identic, arbitrii pot să considere că un element nu e executat corect și atunci nu îl iau în calcul la elaborarea notei de dificultate.
Cea mai mare dilemă, pentru mine, este Sabrina Voinea. Nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu acea deducție, fiind una în neutru, minus o zecime care se dă de obicei când ești afară din covor. Am văzut acum videoclipul, la colțuri, cel pe care l-a trimis NBC-ul. Nici măcar ei nu au înțeles de ce a survenit acea deducție.
Am întrebat-o și pe șefa arbitrelor. Mi-a pomenit călcâiul. Eu nu am văzut vreo poză în acest sens. I-am trimis videoclipurile președintelui FIG, Morinari Watanabe, e important ca fata să știe ce a greșit și ce nu a greșit. Mi-a spus că sportivii sunt fiii și fiicele lui, vrea să aibă grijă de aceștia.
- Nadia Comăneci, pentru euronews