Articol de GSP - Publicat duminica, 25 iulie 2021 19:14 / Actualizat duminica, 25 iulie 2021 19:46
Tot mai mulți sportivi se plâng de căldura de la Tokyo. Cea mai afectată competiție este cea de tenis.
- Sportivii cer două lucruri: modificarea programului, astfel încât meciurile să nu se mai joace în plină zi, când temperaturile ating valori greu de suportat, și creșterea timpului de refacere dintre game-uri, de la 60 de secunde la 90 de secunde.
Competiția de tenis de la Jocurile Olimpice este influențată de căldura din Japonia. Meciurile programate în prima parte a zilei se joacă la temperaturi de peste 32 de grade Celsius și cu o umiditate deranjantă.
Simon, Fognini și Sonego se plâng de condițiile de la Tokyo
Francezul Gilles Simon (102 ATP) a fost eliminat încă din primul tur de Egor Gerasimov (79 ATP), scor 6-4, 3-6, 4-6.
Sportivul în vârstă de 36 de ani nu i-a menajat pe organizatori: „E inacceptabil. Ne tratează de parcă am fi roboți, dar nu avem ce face. Suntem singuri, fără ajutor. Timpul de recuperare dintre game-uri este inacceptabil (n.r. 60 de secunde, în loc de 90). Mă gândesc că oamenii care au decis asta nu au jucat niciodată tenis”.
Fabio Fognini (31 ATP) a câștigat primul meci, 6-4, 6-3, împotriva lui Yuichi Sugita (114 ATP), dar este la fel de nemulțumit: „Nici nu știu dacă ăsta mai e tenis. Condițiile sunt de-a dreptul extreme. Nu mai spun că mingile sunt foarte rapide, parcă zboară. Am mai jucat în situații dificile, cum e în Australia, dar aici e prea de tot”.
Și Lorenzo Sonego, compatriotul lui Fognini, a evidențiat acest lucru: „E mult prea cald! Condițiile sunt extreme. Să vin aici direct de la Londra a fost devastator”.
Djokovic și Medvedev, primii care s-au plâns de căldură
Căldura de la Tokyo i-a încurcat pe pe jucători. Rusul Daniil Medvedev a fost cel mai vocal, iar Djokovic i-a susținut cauza.
„E foarte greu. Din ce am vorbit și cu ceilalți jucători, azi a fost cea mai călduroasă zi. Din cauza faptului că este foarte cald și umiditatea este ridicată, căldura rămâne în teren. În alte zile a mai bătut vântul, te mai ajuta să te răcorești, dar astăzi a fost o provocare. Mă bucur că am trecut de acest prim hop”, a spus Djokovic, potrivit Eurosport.
Rar am simțit o căldură atât de deranjantă. Nu cred că vor schimba ceva în timpul turneului... Faptul că avem doar un minut de pauză în momentul schimbului de teren e o glumă. Ar trebui să fie 90 de secunde, ca peste tot
- Daniil Medvedev
VIDEO Rezumatul primei zile de tenis de la Jocurile Olimpice
Citește și alte știri de la Jocurile Olimpice:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!